Peste 50% dintre specialistii IT care au participat la un sondaj realizat de compania Brinel, privind modul in care cloud computing-ul este perceput si primit in Romania  au recurs deja la solutii bazate pe aceasta tehnologie sau au de gand sa apeleze in viitor la servicii de acest gen.

Efectuat cu sprijinul a 173 de respondenti, sondajul releva atat deschiderea pe care profesionistii IT o au fata de implementarea solutiilor de tipul cloud computing in companiile in care lucreaza, cat si opiniile referitoare la nivelul de pregatire al pietei locale, din punct de vedere tehnic, pentru aceasta tehnologie. Astfel, 63% dintre participanti considera ca piata IT din Romania este pregatita pentru cloud computing, in principal datorita conexiunii de mare viteza la Internet de pe plan local, a investitiilor facute in retehnologizare, dar si a personalului competent, pregatit sa implementeze si sa foloseasca servicii bazate pe cloud computing.

Pe de alta parte, cei care au oferit un raspuns negativ la intrebarea ”Considerati ca piata din Romania este pregatita pentru cloud computing?” isi motiveaza optiunea prin argumente ce vizeaza lipsa de informare a persoanelor cu putere de decizie din companii, investitiile reduse in tehnologiile noi in perioada de criza, precum si reticenta existenta in unele organizatii fata de externalizarea serviciilor IT.

“Conceptul de «cloud computing» este destul de neclar pentru multa lume, motiv pentru care in jurul lui apar inca semne de intrebare. Sondajul ne-a confirmat faptul ca cea mai mare parte a specialistilor vede in cloud computing o tehnologie a viitorului, insa, pentru ca aceasta sa poata fi implementata la un nivel extins, ar trebui sa fie cunoscuta si stapanita mai bine. Romania dispune de infrastructura necesara pentru a implementa o astfel de tehnologie si, pe masura ce oamenii de decizie din companii vor accepta noul model, cererea serviciilor de acest gen va creste semnificativ”, a declarat Marcel Borodi, CEO & Presedinte Brinel.

Potrivit sondajului, 62% dintre respondenti prefera crearea propriului cloud, in timp ce restul de 38% sunt dispusi sa apeleze la un furnizor extern. In ceea ce priveste principalele griji pe care specialistii IT le-au identificat in cazul in care ar apela la cloud computing, acestea se refera la confidentialitatea datelor (21%), securitate (20%) si disponibilitatea serviciilor sau a datelor (16%).

Raspunsurile au fost colectate in intervalul de timp 21 – 27 septembrie 2010, perioada in care profesionistii IT au fost invitati sa participe la sondajul online realizat de compania BRINEL pe tema cloud computing-ului. 53% dintre respondenti sunt manageri IT, cei mai multi participanti provenind din companii ce au intre 50 si 249 de angajati (40%) si organizatii cu peste 500 de angajati (28%).

Pentru a oferi o viziune completa privind cloud computing-ul, avantajele tehnologiei, precum si modul in care specialistii IT pot recurge la ea, Brinel va organiza la Cluj, in perioada 6-7 octombrie 2010, un eveniment dedicat acestei tehnologii. Adresate managerilor IT, conferintele MyCloud vor reuni specialisti din companii de top si urmaresc sa ofere participantilor un cadru profesionist in care dezbaterile, sesiunile si demonstratiile tehnice vor avea la baza conceptul de cloud computing. Alaturi de Brinel, companiile care vor participa la eveniment sunt Microsoft, HP, Oracle, IBM, Cisco, EMC si vmware.

No Time for Downtime este un eveniment adresat companiilor intreresate in dezvoltarea si integrarea proiectelor de infrastructura hardware ce implica servere si statii de lucru, solutii de stocare, back-up si arhivare, indiferent de complexitatea lor. Evenimentul se adreseaza, de asemenea, si…

Cum poate tehnologia sa ajute IMM-urile sa eficientizeze activitatea, sa reduca costuile si ce solutii de finantare din fonduri europene sunt disponibile in momentul de fata? Acestea au fost principalelel mesaje derulate in cadrul evenimentului: Proiecte europene si tehnologia informatiei:…

Citeste articolul pe: Computer World

Specialistii IT din Romania considera cloud computing-ul ca fiind o tehnologie viabila a viitorului

Postat de pe data de 4 oct., 2010 in categoria Noutăți, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,600 ori.

Publica un raspuns