PSD a fost mârșav. A pedalat pe marginea moțiunii, a adus oameni la București pentru protestul din fața Parlamentului, carevasăzică molima roșie a făcut tot posibilul pentru a da o neaoșă lovitură de stat.

PNL a fost și el mârșav. Atât de mârșav încât acum, văzând că nu prea merge colaborarea struțo-cămilicească alături de PSD, visează la refacerea alianței D.A. Da’ nu oricum, ci prin absorbția PD-L. Așadar, în opinia liberalilor, după această ispravă, ar urma să rămână „pe piață” două partide, unul de stânga – PSD și unul de dreapta – PNL. Plus UDMR.

PD-L e și el mârșav. Cum s-a văzut cu saci-n căruță, cum au trecut prin asumarea răspunderii Legea Educației. Dacă n-am picat la moțiunea cu tam-tam, de acum nimic nu ne mai poate clinti. Așa că hai să ne băgăm piciorușele în el Parlament și să trecem legea fără prea multe dezbateri, prin asumarea răspunderii.

UDMR e, da, exact, mârșav. Când cu unii, când cu alții, nu contează, ideea e să fie la Guvernare. Susținem Guvernul, dar ne dați Legea Educației. Acum! Pragmatism, disciplină, obiective bifate. Mârșav, desigur.

sursa foto: http://fun.regele.ro/

Păi dacă toți sunt mârșavi, de ce suntem invitați zilnic să ne batem capul să-i urmărim ore-n șir, cum combat stimabilii la televizor, cum vorbesc unii peste alții, cum se ceartă cât e ziulica de lungă? Nu mai bine s-ar umple grila la Realitatea și la Antena3 cu programe informative în loc de șezători?

Starea mârșăviei

Postat de pe data de 29 oct., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,083 ori.

22 Raspunsuri pentru “Starea mârșăviei”

  1. Doctorul spune:

    Si ce daca a dus oameni la Bucuresti? Pesedistii nu au voie sa protesteze? Pesedistii nu sint saraci, cu salariai taiate?

    • Dan MASCA spune:

      Daca PSD a avut cerere aprobata de Oprescu pentru a organiza acel miting, este ok. Daca nu a avut, atunci a fost un protest „spontan” al pesedistilor :). Reusit ca actiune, zero ca efect. Ca mitingurile francezilor din ultimele saptamini. Legea a trecut la francezi si virsta de pensionare a crescut. Oricum fata de virsta de pensionare la britanici este mai scazuta.

      • aurelian spune:

        Dle Liberal, de ce nu au fost la miting si jde mii de liberali ca doar nu toti is os de bratieni ca doar au murit 300.000 de firme in epoca pedelista si nu toate cele moarte au fost socialiste….

        • Dan Masca spune:

          Aurelian, din alea 300000 de firme doua sunt trecute in moarte clinica de subsemnatul pentru ca nu mai are rost sa le tin si daca se puteau inchide mai usor decit se inchid acum le-as fi inchis de mult.
          Liberalii nu sunt sindicalisti.

  2. alcibiade spune:

    Peste tot pe glob socialistii fac acelasi lucru. Sustin sindicatele, inclusiv in strada. Nu liberalii, nu popularii nu extremistii.

    • Dan MASCA spune:

      astia de la psd sunt de stinga adevarati.
      Oare Ecaterina Andronescu a fost la miting ?
      Le-a spus cit de prost o duce ea ca rector si parlamentar de prin 2000 toamna, daca nu sa le citeasca data viitoare la miting Vanghelie care a garantat pentru ea acest text de pe situl realitatea.net :
      „Ministrul Educaţiei , cel mai bogat rector

      Până să fie numită în funcţia de ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a avut funcţia de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. De altfel, ministrul a avut două mandate de rector, începând din 2004, şi poate fi clasată cu uşurinţă pe prima poziţie în acest clasament cu o avere de 1.135.652 de lei (11 miliarde de lei vechi).

      Ecaterina Andronescu este proprietara unui apartament de 140 de metri pătraţi cu o valoare impozabilă de 211.690 de lei şi al unui autoturism Opel. În 2007, ministrul i-a vândul lui G. Becali acţiunile deţinute la societatea ARCOM încasând pentru ele 105.840 de euro. La această sumă se mai adaugă şi conturile deshise la băncile din România, unde sunt depuşi 290.000 de lei.

      Cât priveşte veniturile încasate în ultimul an fiscal, în calitate de profesor şi rector, dar şi de deputat, ele au ajuns la 189.000 de euro. „

      • aurelian spune:

        Sa stii ca Poli Buc in epoca Androneasca a avut pe 2009 un buget de 14o mil euro si 75 de milioane din ei au fost obtinuti pe proiecte si granturi si pe coalborari cu industria ro reala..
        si babuta chiar e simpatica…
        sigur, nu a facut atatea scoli si sali de sport si wc eee ca la band la mircea rusu cu 3 miliarde din epoca moldoveanului de la educatia libertina de pe ultima decada de tariceni.

        • Dan Masca spune:

          da, da. sigur. a facut multe. ca de exemplu ? Asa zic si eu. sa ramina la UPB Unde este UPB intre universitatile din lumea larga ? sa lase pe altul in parlament. sa lase pe altii sa faca pe ministrul educatiei pentru ca doamna simpatica a aratat cit poate.

  3. ironie… vă spune ceva cuvântul acesta?

  4. AndreiaM spune:

    Din cate stiu, Legea Educatiei a fost imbunatatita cu parte din deciziile comisiei educatiei din Parlament, respectiv solicitarilor ONG-urilor privitor la „curatirea” invatamantului superior (nepotism, plagiat, inducerea in eroare a studentilor, absolventilor). De asemenea, Legea e de mai bine de 8 luni in dezbatere. In ritmul acesta de lucru, exista riscul ca anul viitor scolar inca sa nu avem noua Lege a invatamantului, iar cum functioneaza legea actuala deja am vazut pe propria piele. De asemenea, legea invatamantului propusa este mai buna decat legile anterioare la care s-a lucrat (varianta Adomnitei sau Andronescu). Cred ca suntem mai castigati daca guvernul isi asuma raspunderea pentru ea, decat daca nu o face. Iar acum este momentul bun, si nu la iarna, sau la primavara cand popularitatea guvernului va fi si mai scazuta, iar presiunea opozitiei si mai mare.

      • AndreiaM spune:

        Nu am citit-o in intregime, ci partile care ma interesau, respectiv principiile „de lucru”. Iar principiul „finantarii care urmeaza elevul/studentul fie ca acesta vrea sa invete la stat sau privat” este unul „revolutionar” pentru societatea noastra. Am mai citit opiniile unor experti independenti pe acest subiect.
        Nu am o parere prea buna despre Andrei Marga (printre altele mi-a fost rector o perioada, respectiv e implicat politic in partidul de opozitie si doar nu ma astept sa spuna ca legea e buna).
        Oricum, sumarizand, opinia mea este ca mai bine cu acesta lege, decat in starea de acuma in care incet, dar sigur mergem tot mai jos.

      • Dan MASCA spune:

        Tu ai citit-o Cataline ? Cine te obliga sa te uiti ore in sir la ei ?

    • Doctorul spune:

      Du-te! Nu mai spune. Legea asta e criminala! De pe blogu lui Bog ai scos textul asta? Ne lasi…
      Ia de aici mai bine „Andreia” 🙂 : Andrei Marga: “Legea Educaţiei, reformă de trei parale”

    • Dan MASCA spune:

      Sarut mina Andreia,
      doamna Andronescu este parlamentar si rector ? Cred ca face performanta deosebita in ambele functii. Este superwoman garantata de Vanghelie.
      Singurul politician, despre care stiu ca si-a dat demisia din functia de decan dupa ce a cistigat mandatul de europarlamentar si care a recunoscut ca nu poate sa faca si pe decanul si pe parlamentarul/politicianul este culmea un pedelist de-al lui basescu, adica Cristian Preda.
      O prevedere importanta in noua lege este cea legata de comitetul director al scolii. sunt sanse mari ca acest comitet director sa nu mai fie condus majoritar doar de profesori, ci va acorda un rol mult mai mare parintilor si celor care finanteaza de la bugetul local scoala, reprezentati ai cetatenilor care ii trimite in consiliile locale.

Publica un raspuns