Ei și ce-i cu asta? Ce are dacă a demisionat? E o așa de mare pierdere pentru PSD? A rămas organizația de la Tîrgu-Mureș fără un stâlp de rezistență? După umila-mi părere aș zice că nu. Florin Vlas, căci despre el este vorba, a venit la conducerea PSD Tîrgu-Mureș după mandatul palid și șters al domnului Vasile Boloș. Și ce-a făcut? Vă amintiți dumneavoastră de ceva memorabil din activitatea domnului Vlas ca lider al organizației social-democrate de la municipiu? Eu îmi amintesc doar de un reper: atunci când PSD a intrat vremelnic la guvernare, la domnul Vlas veneau social-democrații mureșeni cu pretenții în pelerinaj pentru a cere posturi în deconcentrate. Altceva? Sau poate mă înșel, așa că simțiți-vă liberi să comentați făcând corecțiile necesare.

În plus ar fi câteva lucruri de reproșat. Florin Vlas niciodată n-a făcut opoziție cu adevărat în cadrul CL. Deși ar fi avut șansa de câteva ori să fie chiar omul care înclină balanța la vot. Și de multe ori, la hotărârile cruciale ori a votat propunerile aberante ale Primăriei, ori a lipsit strategic de la ședință. Sigur, e de înțeles pe undeva, din perspectiva omului de afaceri Florin Vlas. Om care a construit un… sau o… chestie peste un drum național, cu autorizație de la Primărie. Om care reabilitează un hotel în buricul orașului (să ne înțelegem, asta e chiar de aplaudat. Sincer!), însă fără să se ostenească să amenajeze și niște spații de parcare aferente facilități. Tot cu autorizație de  la Primărie. Ș-apoi mai e scandalul cu inspectorul Ciorbagiu de la Garda de Mediu, care a dovedit în fața organelor de anchetă că domnul Vlas a făcut circ degeaba când a căpătat amendă.

Sigur, asta nu e activitate politică, perfect de acord. Dar în cazul domnului Vlas mi se pare că raționamentul e foarte simplu: decât să rămână lider la PSD Tîrgu-Mureș și să fie nevoit la un moment dat să candideze la funcția de primar, deci să facă o reală opoziție contra PD-L, domnia sa a ales să facă un pas în spate și să-și vadă de afaceri. Afaceri care, iată, în condițiile unor relații bune cu Dorin Florea, merg ca unse.

P.S. Acesta ar putea fi și un semn că PSD vrea să înceapă să facă opoziție în județul Mureș. Dar, cum practica a mai demonstrat-o, de la dorință la putință e o anumită cale de străbătut.

Uneori nu se poate și cu bani și cu putere

Postat de pe data de 26 oct., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,359 ori.

6 Raspunsuri pentru “Uneori nu se poate și cu bani și cu putere”

  1. Andrei spune:

    Bine scris.

  2. Dan MASCA spune:

    Asa este Cataline, vezi recentul caz Sebastian Ghita , Asesoft – indirect proprietar de Realitatea Catavencu , preten cu Ponta, finantator PSD, PNL si PDL , ca doar toti trebuie mituiti, dar fara functii in partide, care ii dau inapoi finantarile inzecite.
    Totul legal. NUPuri multe.
    Asa si cu domnul Vlas. Trebuie sa lase pe unul cu afaceri mici sau inexistente, care sa vina sa faca un ban cinstit la primarie, ca doar cine o mai vazut acum social democrati cu multe milioane de euro cash si primari de orasele ca Tg Muresul ? Vanghelie la sectorul 5 ? 🙂

  3. aurelian grama spune:

    Interimar, Dragos Popa sau Lucian Savu?! Bogdan Buda va candida.

  4. brother maghiar spune:

    sanse 2-1 popa

  5. brother maghiar spune:

    corect,daca si-ar dori
    tot corect este ca nu cred ca ar putea sa o duca,decat cu indicatii pretioase
    de fapt cred ca oricine tot cu indicatii de sus ar face-o doar cantitatea acestora.

Publica un raspuns