În urmă cu câţiva ani mulţi ziarişti mureşeni au sărit cu gura şi peniţa la preşedintele CJ Mureş acuzând-o pe Lokodi Edita că a pus gând rău presei pentru că se pregătea să alunge chioşcul de ziare din Palatul Culturii. Au plâns ziariştii de mila angajatelor de aici, dar şi de grija celor care cică doar aici găseau ziarele ce le căutau. E drept, LITART tot pe aici ajungea la o parte din cititorii săi de la apariţie şi până în luna octombrie şi asta prin amabilitatea doamnelor care videau presa pe bani, că deh, LITART e un ziar cultural gratuit… Ei bine, anii au trecut şi constat cu surprindere că acei ziarişti care strigau ca din gaură de şarpe că Lokodi vrea să scoată chioşcul din Palat tac acum deşi de ceva zile „presa a fugit din Palat”. Da, poate aţi văzut, poate nu, dar chioşcul a dispărut peste noapte şi nimeni nu s-a scandalizat. Nimeni nu a întrebat de ce şi nici nu le mai plânge de milă nimeni doamnelor care deveniseră tradiţie la colţul Palatului Culturii la fel cum tradiţie era chioşcul de ziare… Oare o fi fost pe vremuri un interes al cuiva să strige? Nu îi mai interesează pe colegii mei de breaslă apărarea tradiţiei? Sau pur şi simplu atunci nu au avut alte subiecte şi au sărit aşa, din senin, să scoată ceva pe piaţa??? Oare nu e interesant pentru nimeni ce se petrece în spate?

Ei bine, am încercat să aflu eu cum stau lucrurile, dar nu pentru a apăra chioşcul sau conducerea judeţului, ci pur şi simplu pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Mai întâi am aflat că „plecarea presei din Palat” aproape că nu a sesizat-o nimeni. Lokodi Edita ştia că firma are datorii, nu a plătit de vreo doi ani chiria… Vicele Szabo Arpad habar nu avea că la colţul Palatului nu se mai vând ziare, Silvia Moldovan de la Patrimoniu ştie clar că Judeţul are nevoie de spaţii şi că, în final, toţi cei ce ocupă spaţii ale CJ Mureş vor trebui să îşi caute alte chirii. Directorul economic al CJ Mureş, Iosif Bartha se apre că ştie însă cel mai bine cum stau lucrurile. Chioşcul de ziare a fost al unei firme care a fost preluată de o alta prin vara lui 2008 şi care nu a mai obţinut prelungirea contractului de închiriere şi, prin urmare, nici nu a plătit. Vreo 18.000 de lei. Au fost somaţi cu executarea silită şi evacuarea şi, uite aşa, la um moment dat oamenii au plecat, iar CJ Mureş este pe cale să rămână cu buza umflată. De ce? Pentru că firma se pare că e în faliment, iar directorul Bartha spune că „CJ Mureş s-a înscris la masa creditorilor” pentru a recupera măcar în parte banii cu pricina… Ce va urma să fie acolo? Încă nimeni nu ştie, dar, cum Biroul de informare Turistică sălăşluieşte pe celălalt perete, s-ar putea ca sala să fie garnisită tot cu turism. Astfel, preşedintele CJ Mureş spune că va propune să se mute aici Agenţia Judeţeană de Turism de care nu prea am mai auzit în ultimii ani, fie vorba între noi, dar admite că ar putea muta aici şi Centrul de informare Europa. Totodată, nu este exclus ca în locul chioşcului să apară un magazin de suveniruri, ideea care are susţinerea mai multor oameni cu care am vorbit. Iar explicaţia lor e simplă: dacă vin străinii să se informeze la Biroul de Turism, poate şi cumpără ceva care să le amintească de Târgu-Mureş, Transilvania, România. Şi uite aşa, spaţiul cu pricina ar putea să aducă şi profit şi să fie şi util. Cât despre presă, sunt şi alte chioşcuri în oraş…

Fără presă la Palat

Postat de pe data de 12 nov., 2010 in categoria Civism, Cultură. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,250 ori.

7 Raspunsuri pentru “Fără presă la Palat”

  1. touretul spune:

    Eu am si filmat mutarea. Palatul Culturii avea magazin de presa de peste 50 de ani. Femeia aceea lucra acolo de cand eram eu copil si avea standul in actualul centru xerox. S-au mutat in chioscul Rodipet (scrie pe el Rodipet) de la Romarta. A spus ca mai sta doua saptamani si isi da demisia, pentru ca la varsta ei nu poate sta in frig.
    Un alt simptom al haului in care presa se afunda.

  2. Dan Masca spune:

    Intotdeauna am crezut ca institutia CJ ului este in plus. Acum cred mai mult ca niciodata. La acea locatie ma gindeam Intotdeauna ca va fi un loc in care vei citi presa vei bea o cafea Buna Si vei merge la concerte de la acea cafenea sau find iesi de la concerte ieseai la o poveste.
    CJul Si turismul , presa Si baletul.

  3. aurelian grama spune:

    trist, dar nimeni nu vede cum mor chioscurile si rusii lui Patriciu ucid librariile alaturi de antenistii de la jurnalul, si in orasele mici sunt sanse mari sa nu fie nici un chiosc…

  4. Cosmin spune:

    In primul rand vreau sa atrag atentia asupra celor care tot folosesc cuvantul LOCATIE fara sa stie ce inseamna. LOCATIE nu inseamna LOC. Si pentru a veni in sprijinul lor am dat copy paste din dex.
    LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
    Sursa: DEX ’98 | Adăugată de romac | Greșeală de tipar | Permalink

    Si da este trist ca dispar chioscuri si este trist ca unii se fac ca mor de grija altora.

Leave a Reply to aurelian grama