Am scos numărul doi al revistei LeCtura și foarte multă lume m-a întrebat care e diferența dintre editor și editorialist. Asta, pornind de la faptul că în caseta redacțională eu eram trecut editorialist și aproape toți ceilalți care scriu erau editori. Și de ce erau editori și nu redactori? Ș-aici am avut o discuție și cu Vlad și cred c-am lămurit-o. Sau cel puțin așa sper.
Eu cunosc un model de organizare a unei redacții, pe care mi l-a explicat Cristi Teodorescu, care la rându-i a avut ocazia să-l descopere în urma unei documentări, vizite de lucru… numiți-o cum vreți, în SUA. Și deși e logică și evidentă, organizarea asta nu e pusă în practică aproape nicăieri prin presa mureșeană. Poate doar pe alocuri în cea centrală.
Așadar organizarea:
Baza, talpa redacției, e constituită din reporteri. Nota bene, reporterul în State e considerat ca nivel de studiu mediu sau superior, dar nu e nevoie neapărat de studii superioare. De ce?
Pentru că urmează redactorul, cel care de obicei pune semnătura pe articole și are în subordine un grup de reporteri. Așadar, redactorul lucrează la documentarea articolelor fiind ajutat de un grup de reporteri, reporteri care foarte rar izbutesc să-și pună semnătura pe munca lor. Redactorii sunt de regulă specializați pe domenii sau chiar nișe din anumite domenii.
Urmează editorii, care editează. Ăștia nu prea mai umblă pe teren, nu redactează materiale, ci editează. Au în subordine, evident, niște redactori, dar raportul e puțin diferit față de mai înainte. Asta pentru că ei pot să-și pună semnătura pe material scoțând-o pe cea a redactorului, dar o fac rar. Editorii sunt și ei specializați pe domenii și în 99% din cazuri sunt promovați din rândul redactorilor. Ceea ce înseamnă că au făcut muncă de teren, știu cu ce se mănâncă documentarea unui text, așadar când primesc unul prost știu exact unde să pună degetul pe bubă. Într-o redacție serioasă poți lucra o viață întreagă ca reporter, mai apoi redactor și niciodată să n-ajungi la nivelul de editor. Aici deja nivelul profesionalismului e destul de consistent.
Mai sus de editor șade secretarul de redacție, redactorul sau redactorii-șefi adjuncți și, evident, redactorul-șef. Și povestea nu s-a terminat, pentru că există încă o categorie, care la noi lipsește cu desăvârșire…
Senior-editorii provin din rândul editorilor, chiar a foștilor redactori-șefi adjuncți sau plini și formează un grup select care dau direcția editorială a ziarului. Semnează articole de opinie destul de rar, dar atunci când o fac acele articole sunt un fel de biblie care trebuie urmată mai apoi în tratarea acelei teme. De pildă, una din temele de genul acesta ar fi atitudinea publicației față de războiul din Irak (pro sau contra?).
În mare cam asta ar fi, pe partea editorială, lăsând birjărește pe afară de pildă fotografii, foto-reporterii sau tehnoredactorii. De ce m-am obosit să scriu toate chestiile astea seci? Pentru că pur și simplu nu sunt nicăieri aplicate la noi, în județul Mureș. Ori pentru că nu sunt știute, ori pentru că din rațiuni financiare e imposibil să fie aplicate. Totuși, parcă ar fi păcat să și uităm cu totul de ele. Pentru că dacă ne-am lua după ele şi ar trebui să parcurgem anii normali necesari pentru adunatul experienţei cred că ar rămâne cam toate publicaţiile, de pildă, fără redactori-şefi. Inclusiv redacţia de la Punctul, ca să nu credeţi că încerc să mă sustrag.
Oleacă de rânduială monşer!
Am scos numărul doi al revistei LeCtura și foarte multă lume m-a întrebat care e diferența dintre editor și editorialist. Asta, pornind de la faptul că în caseta redacțională eu eram trecut editorialist și aproape toți ceilalți care scriu erau editori. Și de ce erau editori și nu redactori? Ș-aici am avut o discuție și cu Vlad și cred c-am lămurit-o. Sau cel puțin așa sper.
Eu cunosc un model de organizare a unei redacții, pe care mi l-a explicat Cristi Teodorescu, care la rându-i a avut ocazia să-l descopere în urma unei documentări, vizite de lucru… numiți-o cum vreți, în SUA. Și deși e logică și evidentă, organizarea asta nu e pusă în practică aproape nicăieri prin presa mureșeană. Poate doar pe alocuri în cea centrală.
Așadar organizarea:
Baza, talpa redacției, e constituită din reporteri. Nota bene, reporterul în State e considerat ca nivel de studiu mediu sau superior, dar nu e nevoie neapărat de studii superioare. De ce?
Pentru că urmează redactorul, cel care de obicei pune semnătura pe articole și are în subordine un grup de reporteri. Așadar, redactorul lucrează la documentarea articolelor fiind ajutat de un grup de reporteri, reporteri care foarte rar izbutesc să-și pună semnătura pe munca lor. Redactorii sunt de regulă specializați pe domenii sau chiar nișe din anumite domenii.
Urmează editorii, care editează. Ăștia nu prea mai umblă pe teren, nu redactează materiale, ci editează. Au în subordine, evident, niște redactori, dar raportul e puțin diferit față de mai înainte. Asta pentru că ei pot să-și pună semnătura pe material scoțând-o pe cea a redactorului, dar o fac rar. Editorii sunt și ei specializați pe domenii și în 99% din cazuri sunt promovați din rândul redactorilor. Ceea ce înseamnă că au făcut muncă de teren, știu cu ce se mănâncă documentarea unui text, așadar când primesc unul prost știu exact unde să pună degetul pe bubă. Într-o redacție serioasă poți lucra o viață întreagă ca reporter, mai apoi redactor și niciodată să n-ajungi la nivelul de editor. Aici deja nivelul profesionalismului e destul de consistent.
Mai sus de editor șade secretarul de redacție, redactorul sau redactorii-șefi adjuncți și, evident, redactorul-șef. Și povestea nu s-a terminat, pentru că există încă o categorie, care la noi lipsește cu desăvârșire…
Senior-editorii provin din rândul editorilor, chiar a foștilor redactori-șefi adjuncți sau plini și formează un grup select care dau direcția editorială a ziarului. Semnează articole de opinie destul de rar, dar atunci când o fac acele articole sunt un fel de biblie care trebuie urmată mai apoi în tratarea acelei teme. De pildă, una din temele de genul acesta ar fi atitudinea publicației față de războiul din Irak (pro sau contra?).
În mare cam asta ar fi, pe partea editorială, lăsând birjărește pe afară de pildă fotografii, foto-reporterii sau tehnoredactorii. De ce m-am obosit să scriu toate chestiile astea seci? Pentru că pur și simplu nu sunt nicăieri aplicate la noi, în județul Mureș. Ori pentru că nu sunt știute, ori pentru că din rațiuni financiare e imposibil să fie aplicate. Totuși, parcă ar fi păcat să și uităm cu totul de ele. Pentru că dacă ne-am lua după ele şi ar trebui să parcurgem anii normali necesari pentru adunatul experienţei cred că ar rămâne cam toate publicaţiile, de pildă, fără redactori-şefi. Inclusiv redacţia de la Punctul, ca să nu credeţi că încerc să mă sustrag.
