E absurdă pentru că nu poți impune unui ins, indiferent cine e acela, locul în care să-și plaseze averea sau o parte din ea. Dar vreau totuși să facem un exercițiu. O propunere, căci despre așa ceva era vorba. Propunerea mea ar fi ca orice demnitar ajuns într-o funcție cu răspundere publică, legislativă sau executivă (la executiv să fie vorba de nivelul de conducere) să fie obligat să-și plaseze un procent de, să zicem 30-40% din propria avere în acțiuni cotate la bursă, ale unor companii private (ca să nu iasă discuții), după bunul plac. Carevasăzică să devină jucători la bursă. De ce?

Păi anul acesta s-a schimbat TVA-ul după o discuție de câteva luni în care politicienii se jucau cu acest concept și-l mânuiau ca pe o minge de ping-pong, când în sus, când în jos, fără să vadă dacă și ce efecte are acest amuzant joc în economie.

Apoi, în luna iulie, Guvernul a modificat, evident prin ordonanță de urgență deși nu înțeleg prea bine care a fost urgența, nivelul de impozitare pentru acțiunile deținute mai mult de un an de la 1% la 16% și, din nou, nu le-a păsat dacă și ce efecte produce această decizie. Ș-apoi atenție puțin și la cuantumul creșterii.

A venit toamna și au început din nou jaca de-a căderea Guvernului de parcă asta ar fi un fel de prestație live la Eurovizion, fără vreun minim impact în economie. Când o moțiune simplă, când una de cenzură, când o asumarea a răspunderii pe o lege cu mandatul pe masă. Flexează mecanismele administrative la maxim de parcă acesta ar fi cel mai firesc mod de guvernare, ori de exercitare a opoziției la guvernare, după caz.

Mai apoi, pe final de an, când au început discuțiile despre buget, se înghesuie care mai de care mai avântat, la previziuni privind creșterile salariale în domeniul bugetar. Iar dacă-i urmăriți, e greu de găsit doi inși din același partid care să avanseze aceleași procente. Semn că n-au nici cea mai mică idee despre ce vorbesc, despre ce se întâmplă de fapt în economie. Iar acestea sunt doar câteva pilde, pentru că volatilitatea în mediul politic mai comportă muuulte alte exemple.

De fapt propunerea am preluat-o dintr-o discuție pe care am avut-o aseară cu un broker de investiții, iar ideea vă mărturisesc că e a lui, pentru că nici eu nu mă descurc mai bine prin ițele economiei decât politicianul de rând. Dar un broker de obicei știe ce vorbește. Omul mai spunea un lucru interesant, anume acela că o parte din vină este și a noastră, a presei, chiar dacă aici un broker începe să nu se mai priceapă la fel de bine ca-n economie. Păi dacă se verifică în practică faptul că un politician a rostit o declarație neadevărată într-o anume chestiune, de ce mai este chemat să-și dea cu părerea pe acea temă? zicea el. Și în bună măsură are dreptate.

Propunere absurdă

E absurdă pentru că nu poți impune unui ins, indiferent cine e acela, locul în care să-și plaseze averea sau o parte din ea. Dar vreau totuși să facem un exercițiu. O propunere, căci despre așa ceva era vorba. Propunerea mea ar fi ca orice demnitar ajuns într-o funcție cu răspundere publică, legislativă sau executivă (la executiv să fie vorba de nivelul de conducere) să fie obligat să-și plaseze un procent de, să zicem 30-40% din propria avere în acțiuni cotate la bursă, ale unor companii private (ca să nu iasă discuții), după bunul plac. Carevasăzică să devină jucători la bursă. De ce?

Păi anul acesta s-a schimbat TVA-ul după o discuție de câteva luni în care politicienii se jucau cu acest concept și-l mânuiau ca pe o minge de ping-pong, când în sus, când în jos, fără să vadă dacă și ce efecte are acest amuzant joc în economie.

Apoi, în luna iulie, Guvernul a modificat, evident prin ordonanță de urgență deși nu înțeleg prea bine care a fost urgența, nivelul de impozitare pentru acțiunile deținute mai mult de un an de la 1% la 16% și, din nou, nu le-a păsat dacă și ce efecte produce această decizie. Ș-apoi atenție puțin și la cuantumul creșterii.

A venit toamna și au început din nou jaca de-a căderea Guvernului de parcă asta ar fi un fel de prestație live la Eurovizion, fără vreun minim impact în economie. Când o moțiune simplă, când una de cenzură, când o asumarea a răspunderii pe o lege cu mandatul pe masă. Flexează mecanismele administrative la maxim de parcă acesta ar fi cel mai firesc mod de guvernare, ori de exercitare a opoziției la guvernare, după caz.

Mai apoi, pe final de an, când au început discuțiile despre buget, se înghesuie care mai de care mai avântat, la previziuni privind creșterile salariale în domeniul bugetar. Iar dacă-i urmăriți, e greu de găsit doi inși din același partid care să avanseze aceleași procente. Semn că n-au nici cea mai mică idee despre ce vorbesc, despre ce se întâmplă de fapt în economie. Iar acestea sunt doar câteva pilde, pentru că volatilitatea în mediul politic mai comportă muuulte alte exemple.

De fapt propunerea am preluat-o dintr-o discuție pe care am avut-o aseară cu un broker de investiții, iar ideea vă mărturisesc că e a lui, pentru că nici eu nu mă descurc mai bine prin ițele economiei decât politicianul de rând. Dar un broker de obicei știe ce vorbește. Omul mai spunea un lucru interesant, anume acela că o parte din vină este și a noastră, a presei, chiar dacă aici un broker începe să nu se mai priceapă la fel de bine ca-n economie. Păi dacă se verifică în practică faptul că un politician a rostit o declarație neadevărată într-o anume chestiune, de ce mai este chemat să-și dea cu părerea pe acea temă? zicea el. Și în bună măsură are dreptate.

Postat de pe data de 16 nov., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 606 ori.

Publica un raspuns