Toate marile naţii s-au „adunat„  şi s-au ridicat având conducători, sau în spatele lor  sfătuitori, de mare viziune. Au ştiut să să construiască privind spre viitor, dar văzând în viitor. Civilizarea popoarelor nu s-a făcut cu mângâierea creştetului oamenilor, ci cu aplicarea severă a legii. Nu s-a permis nimănui să filozofeze pe o anumită lege, să o dezvolte sau să o conteste prin nerespectarea ei. Disciplina “liber consimţită” apare numai după experienţele celor păţiţi (indisciplinaţi) şi după cunoaşterea riscului pe care-l comportă libertatea prost înţeleasă sau abuzul de libertate.

România noastră mioritică a confundat, începând cu 1990 două noţiuni care se exclud: democraţia şi anarhia. Este ciudat ca ieşind din comunism, să pară că ne-am refugiat în cealaltă extremă, şi acum să sperăm că într-o bună zi echilibrul se va instaura, undeva într-un punct care să amintească de spaţiul vest-european.

Am tot repetat, nu vom trăi niciodată ca nemţii ghidându-ne după reguli româneşti, pornind de exemplu de la acel nemernic “Las că e bine şi-aşa”. Şi ăsta nu s-a născut nici după 1989, ci trăia, venind de undeva departe, mult înaintea comunismului. Nestăpânind regulile democraţiei şi din dorinţa de a scăpa de numeroasele compromisuri care ne distrug VIAŢA CARE NU ESTE O REPETIŢIE, s-a ajuns ca în 2004 şi în 2008 să votăm în speranţa unui pumn forte, providenţial, care să pună ordine în societate. Ceea ce nu face parte nici din conceptul de democraţie, nici din separaţia puterilor în stat. Dar, vai !am ales oameni pentru care compromisul est-bizantin făcea parte din fiecare clipit şi respiraţie a lor. Dacă au încălcat legile pe vremea lui Ceauşescu, nu însemna că erau dizidenţi, ci doar şmecheri şi descurcăreţi. Pentru ei regula este că nu este nici o regulă…

Doresc să vă invit la o privire înapoi, în timp şi să medităm …

Într-un discurs prezentat la 21 noiembrie/3 decembrie 1895, la o întrunire a Partidului Naţional – Liberal, la Târgu Jiu, după cum arăta Ion I.C. Bratianu „…adevăratul rău de care suferim stă nu în principiul, ci în nerespectarea legilor şi că reforma politică esenţială, aceea care se impune ca o condiţiune cardinală a însăşi existenţei noastre, e respectul legilor. Acest respect al legilor, domnia lor reală, de la Constituţie până la ultimul regulament cu obiect special, implică infrânarea apetiturilor excesive; iar stabilirea nu se poate face numai pe măsuri coercitive, ci exige (a cere imperios, a necesita, n.n.) o altă îndrumare dată activităţii rătăcite şi răufăcătoare a prea numeroaselor elemente neproducătoare din societatea română. Ea se leagă intim de economia noastră naţională şi obligă să se dea, prin toate mijloacele, avânt profesiunilor agricole şi industriale, spiritului de intreprindere particular, să se înmulţească în toate direcţiunile mijloacele şi capacitatea producţiunilor noastre (…) Această reformă cere timp şi energie, ea nu se poate întrona decât prin lupta împotriva deprinderilor rele şi nu sunt misiuni mai grele decat acelea de educaţie”.

Cum scria Eminescu în Glossă ?

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate; “
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate„…

CE S-A SCHIMBAT ÎN ACEŞTI 115 ANI ?

Toate marile naţii s-au „adunat„  şi s-au ridicat având conducători, sau în spatele lor  sfătuitori, de mare viziune. Au ştiut să să construiască privind spre viitor, dar văzând în viitor. Civilizarea popoarelor nu s-a făcut cu mângâierea creştetului oamenilor, ci cu aplicarea severă a legii. Nu s-a permis nimănui să filozofeze pe o anumită lege, să o dezvolte sau să o conteste prin nerespectarea ei. Disciplina “liber consimţită” apare numai după experienţele celor păţiţi (indisciplinaţi) şi după cunoaşterea riscului pe care-l comportă libertatea prost înţeleasă sau abuzul de libertate.

România noastră mioritică a confundat, începând cu 1990 două noţiuni care se exclud: democraţia şi anarhia. Este ciudat ca ieşind din comunism, să pară că ne-am refugiat în cealaltă extremă, şi acum să sperăm că într-o bună zi echilibrul se va instaura, undeva într-un punct care să amintească de spaţiul vest-european.

Am tot repetat, nu vom trăi niciodată ca nemţii ghidându-ne după reguli româneşti, pornind de exemplu de la acel nemernic “Las că e bine şi-aşa”. Şi ăsta nu s-a născut nici după 1989, ci trăia, venind de undeva departe, mult înaintea comunismului. Nestăpânind regulile democraţiei şi din dorinţa de a scăpa de numeroasele compromisuri care ne distrug VIAŢA CARE NU ESTE O REPETIŢIE, s-a ajuns ca în 2004 şi în 2008 să votăm în speranţa unui pumn forte, providenţial, care să pună ordine în societate. Ceea ce nu face parte nici din conceptul de democraţie, nici din separaţia puterilor în stat. Dar, vai !am ales oameni pentru care compromisul est-bizantin făcea parte din fiecare clipit şi respiraţie a lor. Dacă au încălcat legile pe vremea lui Ceauşescu, nu însemna că erau dizidenţi, ci doar şmecheri şi descurcăreţi. Pentru ei regula este că nu este nici o regulă…

Doresc să vă invit la o privire înapoi, în timp şi să medităm …

Într-un discurs prezentat la 21 noiembrie/3 decembrie 1895, la o întrunire a Partidului Naţional – Liberal, la Târgu Jiu, după cum arăta Ion I.C. Bratianu „…adevăratul rău de care suferim stă nu în principiul, ci în nerespectarea legilor şi că reforma politică esenţială, aceea care se impune ca o condiţiune cardinală a însăşi existenţei noastre, e respectul legilor. Acest respect al legilor, domnia lor reală, de la Constituţie până la ultimul regulament cu obiect special, implică infrânarea apetiturilor excesive; iar stabilirea nu se poate face numai pe măsuri coercitive, ci exige (a cere imperios, a necesita, n.n.) o altă îndrumare dată activităţii rătăcite şi răufăcătoare a prea numeroaselor elemente neproducătoare din societatea română. Ea se leagă intim de economia noastră naţională şi obligă să se dea, prin toate mijloacele, avânt profesiunilor agricole şi industriale, spiritului de intreprindere particular, să se înmulţească în toate direcţiunile mijloacele şi capacitatea producţiunilor noastre (…) Această reformă cere timp şi energie, ea nu se poate întrona decât prin lupta împotriva deprinderilor rele şi nu sunt misiuni mai grele decat acelea de educaţie”.

Cum scria Eminescu în Glossă ?

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate; “
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate„…

Postat de pe data de 6 dec., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 507 ori.

Publica un raspuns