Deschiderea biroului local Google este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui an. Ce planuri are gigantul american pentru România și ce impact va avea asupra pieței de publicitate online?
Ce înseamnă deschiderea biroului Google în România? În primul rând, creșterea veniturilor din publicitate atrase de companie cu cel puțin 30%-50%. Cel puțin, acesta este obiectivul pentru anul viitor.
„Am vrea ca veniturile noastre din publicitate să fie cel puțin în linie cu creșterea pieței și am vrea să fim un sprijin chiar pentru creșterea pieței. De asemenea, dacă acum vorbim de 20% dintre companii cu o prezență online, numărul lor ar trebui să ajungă la 30% peste un an“, spune Dan Bulucea, country manager la Google România.
Câți bani ar urma să câștige gigantul american în țara noastră? Cifre exacte nu sunt disponibile la nivel local, dar estimările pieței sunt de „câteva milioane de euro“. În condițiile în care întreaga piață de publicitate online este evaluată, anul acesta, la 14 milioane de euro, adică mai puțin de 5% din totalul pieței. Chiar dacă, la nivel declarativ, Google nu intră pe piața românească pentru a concura cu cineva, Yahoo! scoate, de asemenea, milioane de euro din buzunarele clienților români. Mediacafe, agenția care reprezintă Yahoo! la nivel local, a rulat, anul trecut, afaceri de 2,5 milioane de euro, 90% fiind publicitate vândută pentru compania americană.
Ce-i drept, o comparație între cei doi giganți este aproape imposibil de făcut, modelele lor de business fiind, practic, complet diferite: dacă Yahoo! se bazează în special pe numărul mare de utilizatoti ai serviciilor sale, vânzând diferite module de publicitate în paginile portalului sau în Yahoo! Messenger, Google mizează pe AdWords, un program care plasează anunțuri publicitare în funcție de cuvinte-cheie alese de clienți.
Yahoo! are de partea sa numărul mare de utilizatori înregistrați – 5,8 milioane pentru Messenger și 4,8 milioane pentru Mail, în timp ce Google are de partea sa popularitatea site-urilor sale. Astfel, în România, conform Alexa.com, trei dintre cele mai accesate cinci site-uri aparțin Google: google.ro, google.com și youtube.com. Celelalte două sunt yahoo.com (locul 3) și facebook.com (locul 5). Se estimează că Google are circa două milioane de utilizatori Gmail pe plan local. O provocare va fi, cu siguranță, și relația dintre Google și agențiile de publicitate, care vând, pe de-o parte, bannere publicitare, și pe de altă parte, AdWords / AdSense. „Mizăm pe colaborare“, spune Bulucea.
Street View, disponibil în opt orașe
Ținând cont de toate acestea, obiectivul Google, de a crește numărul companiilor care au o prezență online și chiar folosesc acest mediu pentru promovare, se materializează, inevitabil, în venituri mai mari. De aceea, primii angajați pe plan local vor activa, în principal, pe partea de vânzări. Pentru moment, biroul din România are doi angajați, dar până la finalul anului viitor numărul lor va crește la șapte-opt.
Primul serviciu pe care biroul local îl lansează este Street View, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza şi naviga prin imagini panoramice de 360 de grade din opt orașe ale țării, dar și din stațiuni de pe Valea Prahovei și litoralul Mării Negre.
Am vrea ca veniturile noastre din publicitate să fie cel puțin în linie cu creșterea pieței de anul viitor, estimată la 30%-50%. Dan Bulucea, Country Manager Google România

Citeste articolul pe: Capital

Google vrea să crească cu 50% în România în 2011

Postat de pe data de 16 dec., 2010 in categoria Noutăți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 419 ori.

Publica un raspuns