Trăiască World Wide Web-ul: un apel pentru menținerea neutralității Web-ului și folosirii Standardelor Deschise

de Tim Berners-Lee, 22 noiembrie 2010

Traducere de Răzvan Sandu , după originalul în limba engleză apărut în revista Scientific American

Web-ul este critic nu numai pentru revoluția digitală, dar și pentru menținerea prosperității noastre – și chiar pentru libertatea noastră. La fel ca și democrația propriu-zisă, el are nevoie să fie apărat.

World Wide Web-ul a văzut lumina zilei pe ecranul calculatorului meu din Geneva, Elveția, în decembrie 1990. Consta într-un singur site web și un browser, care, din întâmplare, se găseau pe același calculator. Această instalare simplă demonstra o idee fundamentală: aceea că orice persoană poate partaja informație cu o oricare alta, oriunde. Urmând această idee, Web-ul s-a răspândit rapid, pornind de la baze. Astăzi, la cea de a douăzecea aniversare, el este adânc conectat cu viața noastră de zi cu zi. Îl considerăm ca pe o normalitate și ne așteptăm „să fie acolo” în orice moment, la fel ca și curentul electric.

Web-ul a evoluat spre a fi o unealtă puternică și universală pentru că s-a bazat pe principii de egalitate și pentru că mii de indivizi, universități și firme au lucrat – atât independent, cât și ca parte a World Wide Web Consortium – ca să îi dezvolte puterile, bazându-se pe aceste principii.

Cu toate acestea, Web-ul, așa cum îl știm, este amenințat din toate direcțiile. Unii dintre cei mai de succes locuitori ai săi au început să îi demoleze principiile. Mari site-uri de socializare izolează informații postate de utilizatorii lor, separându-le de restul Web-ului. Furnizori de Internet cu rețele fără fir tind să încetinească traficul către acele site-uri cu care nu au încheiat un contract. Guvernele – atât cele totalitare, cât și cel democratice – monitorizează obiceiurile pe care oamenii le au în mediul digital, punând în pericol drepturile omului.

Dacă noi, utilizatorii, vom permite acestor tendințe – și altora – să ia amploare, fără nici un control, Web-ul s-ar putea fragmenta în insulițe izolate. Putem pierde libertatea de a ne conecta la orice pagini Web dorim. Efectele răului s-ar putea extinde la telefoane mobile și tablete portabile, care sunt, deasemenea, ferestre către informația pe care Web-ul o oferă.

De ce ar trebui să vă pese? Pentru ca Web-ul este al dumneavoastră. El este o resursă publică, de care dumneavoastră, afacerea dumneavoastră, comunitatea și guvernul dumneavoastră depindeți. Deasemenea, Web-ul este vital pentru democrație: un canal de comunicare care face posibilă o continuă conversație internațională. În zilele noastre, Web-ul este mai critic pentru libertatea cuvântului decât orice alt mediu. El transpune principiile stabilite în Constituția S.U.A., Magna Carta britanică sau alte documente importante în era rețelelor: libertatea de a nu fi supravegheat, filtrat, cenzurat sau deconectat.

Totuși, oamenii par să creadă că Web-ul este o parte din natură și că, dacă ea începe să se ofilească, off ! – acesta este unul dintre lucrurile referitor la care nu putem face nimic. Nu este așa. Noi suntem cei care am creat Web-ul, atunci când am proiectat protocoalele de comunicație și programele; procesul se află, în întregime, sub controlul nostru. Noi alegem ce proprietăți dorim să aibă sau să nu aibă. Nu este, în nici un fel, un lucru încheiat – și nu este, desigur, un lucru mort. Dacă dorim să înțelegem ce fac guvernele și companiile sau adevărata stare a planetei; dacă dorim să găsim un leac pentru boala Alzheimer – fără să mai vorbim despre posibilitatea de a schimba fotografii cu prietenii – atunci noi publicul, comunitatea științifică și presa trebuie să ne asigurăm că principiile Web-ului rămân intacte. Asta nu numai pentru a păstra ceea ce am obținut deja, dar și pentru a beneficia de marile progrese ce vor urma.

Universalitatea este baza

Câteva principii sunt elemente-cheie pentru a ne asigura că Web-ul devine și mai valoros. Principiul primar de proiectare care se află la baza utilității și răspândirii Web-ului este universalitatea. Atunci când introduceți o legătură Web, legătura aceea se poate referi la orice. Aceasta înseamnă ca oamenii trebuie să fie în stare să pună orice material pe Web – nu contează de ce calculator dispun, ce programe folosesc, în ce limbă vorbesc sau dacă conexiunea lor la Internet este cablată sau fără fir. Web-ul trebuie să poată fi utilizat de persoane cu dizabilități. El trebuie să poată lucra cu orice fel de date – fie ele sub forma unui document sau unei surse de date – și cu informație de orice calitate – de la o scurtă postare online, stupidă, până la o întreagă teză academică. În fine, Web-ul trebuie să fie accesibil oricărui dispozitiv care se poate conecta la Internet, fie el staționar sau mobil, cu ecran mic sau mare. Aceste caracteristici pot părea de la sine înțelese, auto-întreținute sau neimportante, dar ele sunt cauza pentru care atât următorul mare portal de succes, cât și pagina de Internet a echipei de fotbal a fiului dumneavoastră pot apărea în rețea, fără nici o dificultate. Universalitatea este o cerință majoră, pentru orice sistem.

Descentralizarea este o altă caracteristică importantă. Nu trebuie să aveți nevoie de aprobarea nici unei autorități centrale pentru a adăuga o pagină sau pentru a introduce o legătură Web. Tot ce trebuie să faceți este să urmați trei pași standard: să creați o pagină în format HTML (hypertext markup language), să-i dați un nume care respectă convenția URI și să o publicați pe Internet folosind HTTP (hypertext transfer protocol). Descentralizarea a făcut posibilă inovația pe scară largă și va continua să facă acest lucru și în viitor.

Notarea URI este cheia pentru universalitate. (Inițial, numisem schema de notare URI, de la „Universal Resource Identifier”; ulterior, ea a devenit cunoscută ca URL, de la „Universal Resource Locator”). Schema URI vă permite să urmați orice adresă Web, indiferent către ce conținut duce sau cine a publicat-o. Legăturile transformă Web-ul în ceva de valoare superioară: un spațiu de informație interconectată.

Recent, s-au ridicat câteva amenințări la universalitatea Web-ului. Companiile de televiziune prin cablu, care vând posibilitatea de acces la Internet, iau în considerare ideea de a limita utilizatorii la a descărca numai conținutul de divertisment oferit de propria companie. Rețelele sociale prezintă o altă problemă. Facebook, LinkedIn, Friendster și alții adaugă valoare capturând informația pe care o introduceți: ziua dumneavoastră de naștere, adresa de poștă electronică, preferințele pe care le aveți și legături care indică cine este prieten cu cine și cine apare în fiecare fotografie. Aceste site-uri asamblează informația în extraordinare baze de date și o refolosesc pentru a crea valoare adăugată – dar doar în interiorul site-urilor lor. Odată ce ați adăugat informație pe unul dintre aceste website-uri, nu o puteți refolosi ușor pe altele. Fiecare rețea este un depozit de date, izolat de celelalte. Da, paginile site-ului dumneavoastră se află pe Web, dar datele nu. Da, puteți accesa o pagină ce conține o listă de persoane, pe care ați creat-o pe un anumit site, dar nu puteți trimite acea listă – sau elemente din ea – pe un altul.

Izolarea apare fiindcă fiecare dintre aceste părți de informație nu are un URI. Conexiunile dintre date există doar în interiorul site-ului. Deci, cu cât introduceți mai multă informație, cu atât deveniți mai prizonier. Site-ul dumneavoastră social devine o platformă: un depozit închis de conținut, unul care nu vă lasă controlul deplin al informației cuprinse în el. Pe măsura ce aceste tipuri de arhitecturi devin mai răspândite, Web-ul devine mai fragmentat și vă puteți bucura mai puțin de un spațiu universal de informație.

Un pericol înrudit cu cel de mai sus este și acela că un anumit site social – sau motor de căutare, sau navigator Web – devine atât de mare încât se transformă în monopol, limitând inovația. Așa cum s-a întâmplat încă de la apariția Web-ului, continua inovare, pornind de la baze, a reprezentat cel mai bun control asupra tendinței guvernelor sau companiilor de a submina universalitatea. GnuSocial și Diaspora sunt proiecte, existente pe Web, care permit oricui să-și creeze propria rețea socială, pe propriul server și să se conecteze cu oricine altcineva, pe oricare alt site. Proiectul Status.net, care găzduiește site-uri cum este identi.ca, vă permite să puneți în funcțiune propria rețea de tip Twitter, fără a fi supuși centralizării Twitter.

Standardele Deschise aduc inovație

A permite oricărui site să se conecteze la oricare altul este necesar, dar nu și suficient pentru a avea un Web robust. Tehnologiile Web de bază, de care indivizii sau companiile au nevoie pentru a dezvolta servicii puternice trebuie să fie disponibile gratuit, fără redevențe. Spre exemplu, Amazon.com a devenit un uriaș magazin online de cărți, muzică și alte bunuri fiindcă a avut acces deschis și gratuit la tehnologiile pe care Web-ul se bazează. La fel ca oricare alt utilizator, Amazon poate folosi HTML, URI și HTTP fără a cere nimănui permisiunea și fără a fi obligat să plătească. De asemenea, Amazon poate folosi îmbunătățiri ale acestor standarde, dezvoltate de World Wide Web Consortium, permițând utilizatorilor săi să completeze un formular online, să plătească prin Internet, etc.

Prin „standarde deschise” înțeleg standarde în dezvoltarea cărora se poate implica orice expert, care au fost larg desemnate ca fiind acceptabile, care sunt publicate în mod liber pe Web și sunt scutite de redevențe (gratuite) pentru dezvoltatori și utilizatori. Standardele deschise și gratuite, ușor de folosit, creează bogăția și diversitatea Web-ului, de la nume mari ca Amazon, Craiglist și Wikipedia, până la blog-uri obscure, scrise de oameni pasionați sau la secvențe video de amator, postate de adolescenți.

Deschiderea înseamnă și faptul că vă puteți construi propriul website sau site-ul companiei dumneavoastră fără aprobarea nimănui. Când Web-ul se afla la început, nu a trebuit să obțin permisiune sau să plătesc redevențe pentru a folosi standardele deschise proprii Internetului, cum ar fi binecunoscutul protocol de control al transmiterii datelor (TCP) și protocolul Internet (IP). Similar, politica de patente fără redevențe a Web Consortium spune că firmele, universitățile și indivizii care contribuie la dezvoltarea standardelor trebuie să fie de acord să nu perceapă taxe oricui ar folosi acele standarde.

Folosirea standardelor deschise, lipsite de redevențe, nu implică faptul că o companie sau o persoană nu poate crea un blog sau un program de partajare a fotografiilor pentru utilizarea căruia să vă perceapă o taxă. Poate face acest lucru. Iar dumneavoastră puteți alege să plătiți pentru el dacă îl considerați mai „bun” decât altele. Concluzia este că standardele deschise permit multe opțiuni, gratuite sau nu.

Într-adevăr, multe companii investesc bani în dezvoltarea unor aplicații extraordinare chiar din cauza încrederii că ele vor funcționa pentru toți utilizatorii, indiferent de calculatorul, sistemul de operare sau furnizorul de Internet (ISP) pe care le utilizează – toate aceste lucruri sunt posibile datorită standardelor deschise pe care se bazează Web-ul. Aceeași încredere îi îndeamnă pe savanți să petreacă mii de ore punând la punct, să zicem, incredibile baze de date partajate despre proteine, care să permită vindecarea bolilor. Încrederea încurajează guverne cum ar fi cele ale S.U.A. și Marii Britanii să publice online date pe care cetățenii le pot consulta, făcând, astfel, guvernarea din ce în ce mai transparentă. Standardele deschise favorizează și creația accidentală: cineva le poate utiliza în moduri care nu fuseseră imaginate înainte. Descoperim acest lucru pe Web, în fiecare zi.

Din contra, neutilizarea standardelor deschise creează lumi închise. De exemplu, Apple iTunes identifică melodiile și secvențele video folosind URI-uri care sunt deschise. Dar, în loc să folosească „http:”, aceste URI-uri încep cu „itunes:”; ele sunt proprietare. Puteți accesa adresele „itunes:” doar folosind programul proprietar iTunes de la Apple. Nu puteți furniza nici o adresă către vreo informație aflată în interiorul iTunes – vreun cântec sau date despre vreo formație. Nu puteți trimite adresa aceea altcuiva, ca să o vadă. Nu vă mai aflați pe Web. Lumea iTunes este centralizată și îngrădită. Sunteți prizonier într-un unic magazin, în loc să vă aflați într-o piață liberă. Cu toate facilitățile minunate ale acelui magazin, dezvoltarea sa este limitată de planurile pe care i le impune o singură companie.

Alte companii creează și ele lumi închise. De exemplu, tendința unor reviste de a produce aplicații pentru telefoane mobile inteligente (smartphones) în loc de aplicații Web este îngrijorătoare, fiindcă materialul acela se află în afara Web-ului. Nu îi poți pune un semn de carte și nu poți trimite prin poșta electronică o legătură către o pagină din interiorul lui. Nu îl poți distribui pe o rețea de știri. Ar fi mult mai indicat să construiești o aplicație Web care să poată rula și în navigatorul unui telefon mobil inteligent – iar tehnicile de a face acest lucru se îmbunătățesc pe zi ce trece.

Unii oameni pot crede că lumile închise sunt perfect acceptabile. Aceste „lumi” sunt ușor de utilizat și par a oferi utilizatorilor ceea ce își doresc. Dar – așa cum am văzut în 1990, în cazul serviciului dial-up închis al America Online, care oferea un subset restricționat al posibilităților We-ului – aceste „grădini închise”, indiferent cât de atractive, nu pot niciodată concura în diversitate, bogăție și inovație cu piața trepidantă, nebunească a Web-ului, care se află dincolo de porțile lor. Totuși, dacă o „grădină închisă” deține un control foarte strâns asupra unei anumite piețe, acest lucru poate întârzia dezvoltarea lumii exterioare.

Să ținem Web-ul separat de Internet

Menținerea universalității Web-ului și păstrarea standardelor sale ca standarde deschise ajută oamenii să inventeze noi servicii. Dar un al treilea principiu – separarea nivelurilor – desparte proiectarea Web-ului de cea a Internetului.

Această separare este fundamentală. Web-ul este o aplicație care rulează peste Internet – care este o rețea ce transmite pachete cu informație între milioane de calculatoare, folosind câteva protocoale deschise. Printr-o analogie, Web-ul este un obiect electrocasnic ce lucrează folosind rețeaua de alimentare cu energie electrică. Un frigider sau o imprimantă pot funcționa atâta timp cât folosesc anumite protocoale standardizate – de exemplu, în Statele Unite, lucruri cum ar fi operarea la 120 V și 60 Hz. Similar, orice aplicație – cum ar fi Web-ul, poșta electronică sau mesageria instantanee – poate rula peste Internet atâta timp cât se bazează pe câteva protocoale standard ale acestuia, cum ar fi TCP și IP.

Fabricanții pot îmbunătăți frigiderele și imprimantele fără a modifica funcționarea rețelei electrice, iar companiile de utilități pot să îmbunătățească această rețea fără a schimba utilizarea dispozitivelor electrocasnice. Cele două niveluri ale tehnologiei pot lucra împreună, dar se pot dezvolta separat. Același lucru se aplică Web-ului și Internetului. Separarea nivelurilor este crucială pentru inovație. În 1990, Web-ul a început să lucreze peste Internet fără a aduce nici o modificare Internetului propriu-zis – ca și toate îmbunătățirile ce au fost dezvoltate de atunci. În acest interval, conexiunile Internet au avansat de la 300 biți/s la 300 000 000 biți/s (Mbps), fără ca Web-ul să trebuiască reproiectat pentru a beneficia de avantajele acestor actualizări.

Drepturile omului în mediul digital

Deși Internetul și Web-ul sunt separate, un utilizator de Web este, implicit, și un utilizator de Internet; de aceea, el se bazează pe existența unui Internet lipsit de ingerințe. În zilele de început ale Web-ului, era tehnic dificil, pentru o corporație sau pentru o țară, să se amestece în treburile unui utilizator Web individual. Însă tehnologia care permite acest amestec a devenit mai puternică. În 2007, compania BitTorrent – al cărei protocol de rețea „peer-to-peer” („de la egal la egal”) permite utilizatorilor să partajeze muzică, filme și alte fișiere prin Internet – s-a plâns Comisiei Federale pentru Comunicații (Federal Communications Comission, FCC) că giganticul furnizor de Internet Comcast bloca sau încetinea traficul clienților care foloseau aplicația BitTorrent. FCC a cerut Comcast să înceteze dar, în aprilie 2010, o instanță federală a decis că FCC nu putea să oblige Comcast să facă acest lucru. De obicei, un ISP bun va gestiona traficul astfel încât, atunci când lățimea de bandă este redusă, traficul mai puțin important să fie eliminat – într-un mod transparent, astfel încât utilizatorii să știe asta. Există însă o linie de demarcație importantă între acest mod de gestiune e traficului și folosirea sa pentru a crea discriminări.

Deosebirea aceasta scoate în evidență principiul neutralității rețelelor. Neutralitatea Internetului susține că, dacă eu am plătit pentru o legătură de o anumită calitate – să zicem, 300 Mbps – iar dumneavoastră ați plătit pentru aceeași calitate, atunci conexiunea între noi va avea loc la viteza specificată. Apărarea acestei idei va preveni situația în care un mare furnizor de Internet vă poate trimite filme de la o companie media pe care o deține la viteza de 300 Mbps și filme de la o companie media concurentă la viteză mai mică. Asta se reduce la discriminare pe criterii comerciale. În plus, pot să apară și alte complicații. Ce se întâmplă dacă furnizorul dumneavoastră de Internet vă facilitează accesul la magazinul online al unui anumit fabricant de pantofi și vă îngreunează accesul la altele? Acest lucru ar însemna un control puternic. Ce s-ar întâmpla dacă furnizorul de Internet v-ar controla accesul la site-urile anumitor partide politice, la site-urile religioase sau la cele despre teoria evoluției?

Din păcate, în august, Google și Verizon au sugerat, din nu se știe ce motive, că neutralitatea Internetului nu se aplică conexiunilor efectuate prin rețelele de telefonie mobilă. Multe persoane aflate în zonele rurale, din Utah până în Uganda, au acces la Internet doar prin rețele mobile; exceptarea rețelelor mobile de la principiul neutralității Internetului lasă utilizatorii lor la bunul plac al discriminării serviciilor. Este ciudat să ne imaginăm că dreptul meu fundamental de a avea acces la ce surse de informații doresc are valabilitate atunci când mă aflu în fața calculatorului de acasă, conectat prin rețea WiFi, dar nu și atunci când folosesc telefonul mobil.

Un mediu de comunicare neutru este baza unei economii echitabile, bazate pe concurență, a democrației și a științei. În ultimii ani, s-a relansat dezbaterea despre întrebarea dacă este necesară apariția, de la nivelul guvernelor, a legislației care să protejeze neutralitatea rețelei. Este. Deși, în general, Internetul și Web-ul înfloresc într-un mediu lipsit de reglementări, unele valori de bază trebuie apărate prin lege.

Fără tras cu ochiul

Alte amenințări la adresa Web-ului derivă din interacțiunea sa cu Internetul – inclusiv accesul neautorizat la date. În 2008, compania Phorm a dezvoltat o metodă prin care furnizorii de Internet puteau să tragă cu ochiul la informația conținută în pachetele de date pe care le trimiteau. Furnizorul putea determina orice identificator URI pe care clientul îl vizita. Prin aceasta, furnizorul putea alcătui un profil comun al paginilor pe care clientul le vizita, în scopul de a-i livra reclame comerciale direcționate.

A accesa informația conținută într-un pachet Internet este echivalentul ascultării telefonului cuiva sau al deschiderii corespondenței sale poștale. Identificatoarele URI pe care o persoană le accesează dezvăluie multe despre acea persoană. O companie care achiziționează URI-urile vizitate de potențialii candidați pentru un post poate selecta dintre ei, la angajare, pe baza convingerilor politice, să zicem. Sau, la încheierea unei polițe, companiile de asigurări pot refuza clienții care au căutat pe Web informații despre simptomele unei boli cardiace. Răufăcătorii pot folosi profilele pentru a-și urmări potențialele victime. Noi toți am utiliza Web-ul într-un mod foarte diferit dacă am ști că click-urile ne pot fi monitorizate și că datele astfel obținute pot fi dezvăluite și terților.

Libertatea cuvântului trebuie protejată și ea. Web-ul trebuie să fie ca o foaie curată de hârtie: gata de a fi scrisă, fără nici un control asupra a ceea ce se va scrie. La începutul acestui an, Google a acuzat guvernul Chinei că a pătruns neautorizat în bazele sale de date pentru a obține mesajele de poștă electronică ale dizidenților. Intruziunile reclamate au apărut după ce Google s-a opus cererilor guvernamentale de a cenzura anumite documente pe motorul său de căutare în limba chineză.

Guvernele totalitare nu sunt singurele care încalcă drepturile cetățenilor lor în mediul digital. În Franța, o lege creată în 2009, numită Hadopi, permite agenției cu același nume să deconecteze de la Internet, pentru un an, o gospodărie, dacă cineva din acea gospodărie a fost acuzat de o companie de media de presupusa piratare a muzicii sau filmelor. După multă opoziție, în octombrie, Consiliul Constituțional al Franței a admis că este nevoie ca un judecător să se pronunțe asupra cazului înainte ca deconectarea să fie posibilă; însă, dacă acuzația este confirmată, gospodăria poate fi deconectată fără un just proces. În Marea Britanie, The Digital Economy Act („Legea pentru o Economie Digitală”), o lege votată în grabă în aprilie, permite guvernului să ceară furnizorului de Internet deconectarea oricărei persoane ce apare pe o listă de indivizi suspectați de încălcarea drepturilor de autor. În septembrie, Senatul S.U.A. a introdus Combating Online Infringement and Counterfeits Act („Legea pentru Combaterea Infracțiunilor și Falsurilor Online”); ea va permite guvernului să creeze o listă neagră a site-urilor Web ce sunt acuzate de infracțiuni – site-uri din interiorul sau din afara teritoriului american – și să exercite presiuni asupra tuturor furnizorilor de Internet pentru a bloca accesul la ele.

În aceste cazuri, nici un proces juridic corect nu apără persoanele înainte ca ele să fie deconectate sau site-urile lor să fie blocate. Ținând seama de importanța crucială pe care Web-ul o are pentru viețile și munca noastră, deconectarea de la Internet este o formă de privare de libertate. Uitându-ne în istorie, la Magna Carta, probabil că acum am putea afirma: „Nici o persoană sau instituție nu va fi privată de dreptul de a se conecta cu alții, altfel decât în urma unui proces corect și cu respectarea prezumției de nevinovăție”.

Când drepturile dumneavoastră în mediul digital sunt încălcate, să protestați public este de importanță crucială. Cetățeni din toată lumea au obiectat asupra cererilor adresate de China companiei Google – în asemenea măsură, încât Secretarul de Stat Hillary Clinton a afirmat că Guvernul Statelor Unite sprijină nesupunerea Google și că libertatea Internetului – și, prin ea, și cea a Web-ului – trebuie să devină o idee centrală, oficială, în politica externă a Statelor Unite. În octombrie, Finlanda a decretat accesul la Internet de bandă largă, de 1 Mbps, un drept legal pentru toți cetățenii săi.

Conectându-ne la viitor

Atât timp cât principiile de bază ale Web-ului sunt menținute, evoluția sa aflată în desfășurare nu este în mâna nici unei persoane sau instituții – nici a mea și nici a nimănui altcuiva. Dacă putem conserva aceste principii, Web-ul promite unele capacități formidabile, în viitor.

De exemplu, ultima versiune a HTML, numită HTML5, nu este numai un limbaj de marcare, ci și o platformă de calcul care va face aplicațiile Web încă și mai puternice decât sunt astăzi. Răspândirea telefoanelor mobile inteligente crește importanța Web-ului în viețile noastre. Accesul la Internet wireless va fi o binefacere mai ales pentru țările în curs de dezvoltare, unde mulți oameni nu dispun de conectare prin linii telefonice sau prin cablu, dar beneficiază de conectare fără fir. Desigur, mai trebuie făcute multe, inclusiv în ceea ce privește accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități sau conceperea paginilor Web care să poată fi vizualizate pe orice ecran – atât pe uriașe monitoare 3D ce acoperă un perete, cât și pe ecrane de dimensiunea unui ceas de mână.

Un minunat exemplu de facilitate promițătoare, care scoate în evidență puterile tuturor principiilor, este interconectarea atelor. Web-ul de azi este destul de eficace îi a-i ajuta pe oameni să publice și să găsească documente, dar programele pe care le rulează calculatoarele noastre nu pot citi sau manipula datele propriu-zise conținute în aceste documente. Această problemă fiind rezolvată, Web-ul va deveni mult mai util, fiindcă datele despre aproape fiecare aspect al vieții noastre sunt create într-un ritm uimitor. În aceste date zac închise cunoștințe despre cum să vindecăm boli, cum să ridicăm valoarea unor afaceri și cum să guvernăm mai bine lumea noastră.

De fapt, savanții se află la începutul unor eforturi majore de a găzdui pe Web date interconectate. De exemplu, cercetătorii au înțeles că nici un laborator sau depozit de date, luat individual, nu este suficient pentru a inventa noi medicamente. Informația necesară pentru descoperirea interacțiunilor complexe dintre afecțiuni, procesele biologice din corpul uman și mulțimea de substanțe chimice existente este răspândită pe planetă în numeroase baze de date, foi de calcul și documente.

Un succes este cel în legătură cu descoperirea medicamentului pentru combaterea bolii Alzheimer. Un număr de laboratoare private și guvernamentale au renunțat la refuzul lor obișnuit de a-și face accesibile datele și au format The Alzheimer’s Disease Neuroimaging Initiative („Inițiativa pentru Neuroimagistica Bolii Alzheimer”). Ei au publicat pe Web o cantitate mare de informații despre pacienți și de imagini scanate ale creierului, sub formă de date interconectate – informații pe care le aprofundaseră de multe ori, pentru a putea avansa în cercetarea lor. Într-o demonstrație la care am asistat, un savant a întrebat: „Ce proteine sunt implicate în propagarea influxului nervos și au legătură cu neuronii piramidali?”. Pusă pe Google, întrebarea a furnizat 233.000 de răspunsuri la căutare – și nici un răspuns real. Pusă, însă, în lumea datelor interconectate, interogarea a furnizat un număr mic de proteine care posedă proprietatea cerută.

Domeniile investițiilor și finanțelor pot beneficia, de asemenea, de interconectarea datelor. Profitul este generat, în mare parte, prin aflarea tendințelor de evoluție pornind de la date care provin din surse din ce în ce mai diverse. Date se găsesc și în existențele noastre personale. Atunci când intrați pe site-ul dumneavoastră de socializare și indicați faptul că un nou-venit vă este prieten, acest lucru stabilește o relație. Iar acea relație înseamnă date.

Interconectarea datelor ridică anumite neajunsuri pe care va trebui să le adresăm. De exemplu, noile capacități de integrare a datelor pot genera probleme asupra intimității persoanei în mediul digital, probleme ce nu au, azi, soluții juridice bine definite în legile privind intimitatea. Trebuie să analizăm opțiunile juridice, culturale și tehnice care ne vor asigura păstrarea intimității fără a îngrădi beneficiile schimbului de date.

Trăim un moment emoționant. Dezvoltatori Web, firme, guverne și cetățeni trebuie să lucreze împreună – deschis și în cooperare, așa cum s-a făcut până acum – pentru a conserva principiile fundamentale ale Web-ului și ale Internetului și a se asigura că protocoalele tehnologice și convențiile sociale pe care le creăm respectă valorile umane fundamentale. Scopul Web-ului este să servească umanitatea. Îl construim acum, pentru ca cei care îl vor descoperi mai târziu să poată crea lucruri pe care noi înșine nu ni le putem imagina acum.

Postat de pe data de 1 Dec, 2010 in categoria Civism, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 86,158 ori.

Publica un raspuns

Anunturi.inmures.ro