1. În noiembrie 2009 a trebuit să îmi schimb actul de identitate. La 16 ani după divorţ, timp în care deja obţinusem un CI nou, a trebuit să duc din nou o copie legalizată a divorţului. Nu a contat că am completat o pagină cu toate datele importante (?) şi în care eram avertizat că orice neconformitate cu realitatea este pedepsită conform Codului Penal.
Nu o aveam – copia -, deci am mers la judecătorie. Aici am întâlnit o femeie în vârstă, care divorţase de 22 de ani, ex-soţul murise de 15 ani, şi tot i s-a cerut copie după divorţ! La întoarcere, am făcut gălăgie, că dintre toate datele cerute (fără legătură cu un act de identitate) era mai important să se ştie dacă mă culc cu cineva cu sau fără aprobare de la stat (ofiţerul Stării Civile) decât achitarea de obligaţiile care le aveam faţă de copii mei, adevăratele rude (de sânge). Femeia de la ghişeu mi-a dat dreptate, dar nu făcea decât să respecte dispoziţiile. I-am spus că e datoare să spună pe ierarhie în sus că există acest fel de critică, pentru a se scoate aberaţiile (de vreme ce cererea completată e sub rigoriile Codului Penal.)

2. Am tot făcut demersuri pentru a obţine date civile despre rudele mele. Motive multe, revendicări, dar şi întocmirea arborelui genealogic. La un moment dat, a apărut o lege 677 scrisă în păsărească, menită să reglementeze obligaţiile celor care păstrează sau asigură transmiterea datelor personale stocate electronic. Bun, e OK, datele personale (de exemplu la Evidenţa populaţiei) trebuie ferite de orice amestec de afară. Ce s-a înţeles de analfabeţii angajaţi în Primării pe principiul Pile Cunoştinţe Relaţii? Că datele devin secrete şi nu se pot furniza decât în anumite condiţii. Sun la Primăria Sibiu, care are afişate pe site aceste date, şi doresc să îi felicit şi o cer pe Şefa Stării Civile, ca să am o dezbatere. Îmi spune că datele sunt SECRETE!!!! Deşi le afişau!! Le spun că au păstrat obiceiuri securiste şi mă părăseşte că, vezi Doamne, avea treabă! Sun la Satu Mare, care, au şi ei un site curăţel. Acolo aflu de la alt monument de prostie (Auricaaaaaaa, vino la telefooooon!), că trebuie să cer aprobarea celui vizat de cererea mea. Îi spun că e mort de 100 de ani, deci nu am cum sa îi cer aprobarea, mai ales că demonstrez cu acte că e fratele bunicului meu şi pentru că aprobarea se cere în cazul străinilor care fac lucrări istorice sau cercetări. Mi se trânteşte telefonul!

3. O colegă are tatăl pe moarte, bolnav de cancer la plămâni. Este îngrijit de mama ei. Culmea, moare mama! După 10 zile, moare şi tatăl! Ce credeţi că se îmtâmplă? I se cere adeverinţă că tatăl nu s-a însurat în perioada de 10 zile între cele două decese!! Deşi pe hârtia medicală scria că este bolnav ţintuit la pat cu cancer în ultimă fază!!!

4. Pentru chestia cu datele rudelor mele, scriu la Bucureşti la nu-ştiu-ce-Agenţia-lui-peşte a datelor civile. Le scriu că am găsit (e drept doar) în Codul Civil Belgian articolele: ORICE CETĂŢEAN ARE DREPTUL LA ACCES LA DATE CIVILE. ORICE RUDĂ ARE DREPTUL LA COPII DUPĂ ACTELE ORIGINALE ! Şi le trimit şi copy/paste articolele în franceză. (Oare le-am cerut prea mult??) Mi se răspunde că totuşi e bine să menţionez LA CE ÎMI TREBUIE DATELE RESPECTIVE !!

E TREABA MEA, BOILOR PE CARE VĂ PLĂTIM DIN BUZUNARELE NOASTRE SĂ PĂZIŢI ARHIVELE NEAMULUI!!!

Consultasem în prealabil 3 avocaţi, 2 jurişti şi un executor judecătoresc. Toţi mi-au dat dreptate. De atunci trimit orice cerere numai prin executor judecătoresc.

De vreo o lună am primit un link spre Starea Civilă a Primăriei Paris. Aici am găsit – absolut tot este fotocopiat – după o scurtă navigare, datele unui străbunic care s-a căsătorit cu o franţuzoaică (1863). Mai jos, sunt postate două firme specializate care au dreptul să scoată la cerere copii după originale, la 15 EUROCENTI pagina, şi mi-o trimit acasă în România. Arhivele Româneşti îţi trimit pagina la 45 lei, adică de 70 de ori mai scump!!!

Asta-i România, unde „prostia se plăteşte” dar în înţelesul că noi plătim proştii să ne facă viaţa amară. Aşa e acolo unde nu este competiţie reală !

Dar şi unii bugetari…merită împuşcaţi!

1. În noiembrie 2009 a trebuit să îmi schimb actul de identitate. La 16 ani după divorţ, timp în care deja obţinusem un CI nou, a trebuit să duc din nou o copie legalizată a divorţului. Nu a contat că am completat o pagină cu toate datele importante (?) şi în care eram avertizat că orice neconformitate cu realitatea este pedepsită conform Codului Penal.
Nu o aveam – copia -, deci am mers la judecătorie. Aici am întâlnit o femeie în vârstă, care divorţase de 22 de ani, ex-soţul murise de 15 ani, şi tot i s-a cerut copie după divorţ! La întoarcere, am făcut gălăgie, că dintre toate datele cerute (fără legătură cu un act de identitate) era mai important să se ştie dacă mă culc cu cineva cu sau fără aprobare de la stat (ofiţerul Stării Civile) decât achitarea de obligaţiile care le aveam faţă de copii mei, adevăratele rude (de sânge). Femeia de la ghişeu mi-a dat dreptate, dar nu făcea decât să respecte dispoziţiile. I-am spus că e datoare să spună pe ierarhie în sus că există acest fel de critică, pentru a se scoate aberaţiile (de vreme ce cererea completată e sub rigoriile Codului Penal.)

2. Am tot făcut demersuri pentru a obţine date civile despre rudele mele. Motive multe, revendicări, dar şi întocmirea arborelui genealogic. La un moment dat, a apărut o lege 677 scrisă în păsărească, menită să reglementeze obligaţiile celor care păstrează sau asigură transmiterea datelor personale stocate electronic. Bun, e OK, datele personale (de exemplu la Evidenţa populaţiei) trebuie ferite de orice amestec de afară. Ce s-a înţeles de analfabeţii angajaţi în Primării pe principiul Pile Cunoştinţe Relaţii? Că datele devin secrete şi nu se pot furniza decât în anumite condiţii. Sun la Primăria Sibiu, care are afişate pe site aceste date, şi doresc să îi felicit şi o cer pe Şefa Stării Civile, ca să am o dezbatere. Îmi spune că datele sunt SECRETE!!!! Deşi le afişau!! Le spun că au păstrat obiceiuri securiste şi mă părăseşte că, vezi Doamne, avea treabă! Sun la Satu Mare, care, au şi ei un site curăţel. Acolo aflu de la alt monument de prostie (Auricaaaaaaa, vino la telefooooon!), că trebuie să cer aprobarea celui vizat de cererea mea. Îi spun că e mort de 100 de ani, deci nu am cum sa îi cer aprobarea, mai ales că demonstrez cu acte că e fratele bunicului meu şi pentru că aprobarea se cere în cazul străinilor care fac lucrări istorice sau cercetări. Mi se trânteşte telefonul!

3. O colegă are tatăl pe moarte, bolnav de cancer la plămâni. Este îngrijit de mama ei. Culmea, moare mama! După 10 zile, moare şi tatăl! Ce credeţi că se îmtâmplă? I se cere adeverinţă că tatăl nu s-a însurat în perioada de 10 zile între cele două decese!! Deşi pe hârtia medicală scria că este bolnav ţintuit la pat cu cancer în ultimă fază!!!

4. Pentru chestia cu datele rudelor mele, scriu la Bucureşti la nu-ştiu-ce-Agenţia-lui-peşte a datelor civile. Le scriu că am găsit (e drept doar) în Codul Civil Belgian articolele: ORICE CETĂŢEAN ARE DREPTUL LA ACCES LA DATE CIVILE. ORICE RUDĂ ARE DREPTUL LA COPII DUPĂ ACTELE ORIGINALE ! Şi le trimit şi copy/paste articolele în franceză. (Oare le-am cerut prea mult??) Mi se răspunde că totuşi e bine să menţionez LA CE ÎMI TREBUIE DATELE RESPECTIVE !!

E TREABA MEA, BOILOR PE CARE VĂ PLĂTIM DIN BUZUNARELE NOASTRE SĂ PĂZIŢI ARHIVELE NEAMULUI!!!

Consultasem în prealabil 3 avocaţi, 2 jurişti şi un executor judecătoresc. Toţi mi-au dat dreptate. De atunci trimit orice cerere numai prin executor judecătoresc.

De vreo o lună am primit un link spre Starea Civilă a Primăriei Paris. Aici am găsit – absolut tot este fotocopiat – după o scurtă navigare, datele unui străbunic care s-a căsătorit cu o franţuzoaică (1863). Mai jos, sunt postate două firme specializate care au dreptul să scoată la cerere copii după originale, la 15 EUROCENTI pagina, şi mi-o trimit acasă în România. Arhivele Româneşti îţi trimit pagina la 45 lei, adică de 70 de ori mai scump!!!

Asta-i România, unde „prostia se plăteşte” dar în înţelesul că noi plătim proştii să ne facă viaţa amară. Aşa e acolo unde nu este competiţie reală !

Postat de pe data de 12 ian., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 990 ori.

1 Raspuns pentru “Dar şi unii bugetari…merită împuşcaţi!”

  1. Onix spune:

    Dl. Mircea…articolul este foarte tare! Si crud totodata! Eu am fost facut „titirez” la Finante, de la un ghiseu la altul, iar dupa 5 zile mi s-a dat un act eronat! 🙂 Si exemplele pot continua…

Publica un raspuns