Spuneam în urmă cu două săptămâni, aici, cum că domnul Dorin Florea nu prea are de ales și va candida la Primăria Tîrgu-Mureș și pentru cel de-al patrulea mandat. Rațiunea este destul de simplă: n-are pe cine să pună în locul lui să candideze în așa fel încât să fie relativ sigur că va câștiga și-n plus nu e deloc sigur că va câștiga președinția Consiliului Județean. După umila-mi părere domnul Claudiu Maior, deși a deprins câte ceva din tainele comunicării publice, încă n-are nici o șansă de a câștiga primăria, cu tot sprijinul și transferul de imagine de la actualul primar. Pe de altă parte, doamna Lokodi Edita vine cu câteva proiecte mari la care a început implementarea, așa că într-o campanie cu ea bună parte din politicienii mureșeni pornesc cu șansa a doua.

În atare situație, astăzi apare în România Liberă acest interviu, care după mine e și kilometrul zero al campaniei electorale personale a domnului Dorin Florea pentru alegerile de anul viitor. Credeți că e prematur? Dacă citiți cu atenție interviul, vă oferă cheia însuși protagonistul, care spune la un moment dat că dintr-un mandat de patru ani „trei e muncă şi un an sunt alegeri”.

Dorin Florea din nou candidat

Postat de pe data de 2 feb., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,547 ori.

5 Raspunsuri pentru “Dorin Florea din nou candidat”

  1. touretul spune:

    daca asa e, n-ar fi al patrulea mandat? si ce-i cu interviul ala a lui Giurgea? care sunt neimplinirile, care sunt obiectivele, zona metropolitana, bla-bla-bla, planuri pentru 2011… whatta crap!

  2. Albu Ionel spune:

    Cătă….stiu că îţi doreşti ca Florea să fie la al doilea mandat şi să candideze pentru al treilea. Cum se strecoară dorinţele şi în scris 😛 . Glumeam

  3. ba da, ar fi al patrulea, scuzați-mi fractura de aritmetică! am și corectat.

    cât despre interviu în sine mai bine întrebă-l pe adi, touretule. eu mi-am spus punctul de vedere mai voalat, spunând că e kilometrul zero al campaniei electorale, că dacă îndrăzneam să spun mai multe iarăși îmi sărea în cap și chiar nu mai am chef de polemici fără rost cu el.

  4. Rudy Moca spune:

    Credeti ca mai conteaza al catelea mandat este :)) !!!…o Doamneeeee…da-ne posibilitatea de a ne cauta mintea pierduta prin …n stiu ce urna de vot !!

  5. AndreiaM spune:

    Imi amintesc la alegerile anterioare, in prima zi de campanie, afisele electorale ale d-lui Florea erau deja sus (chiar daca cam provinciale si puerile), in timp ce principalul contracandidat, d-l Borbely inca isi cauta consilier de campanie roman (pentru electoratul roman). A lua startul la timp si modul de organizare conteaza, iar d-l Florea e un adversar redutabil! Nu prea inteleg, dar la acest moment pentru UDMR e mai importanta Primaria Tg.-Mures decat pentru orice alt partid, iar contextul politic actual cu cele doua miscari politice maghiare face ca situatia sa fie si mai complicata si, evident, dl. Florea si mai sigur pe pozitie.

Publica un raspuns