24 Ore Mureșene cuprinde în sine aproape întreaga istorie a presei mureșene de după decembrie 1989. Născut ca o alternativă la Cuvântul Liber, ziarul la care cronicarii producțiilor record de litrii boabe la hectar și ale vizitelor de lucru ale tovarășului Nicu, absolvenți de Ștefan Gheorghiu, au făcut peste noapte trecerea la patriotismul naționalist de dat cu pumnu’n piept, 24 Ore a fost o școală de jurnalism pentru mulți dintre cei care acum sunt veteranii presei mureșene, unii plecați din presă, alții plecați dintre noi.
Căderea a venit odată cu anul 2000, când a început marea poveste de dragoste cu primarul, țărănist la vremea aceea, Dorin Florea. Din acel moment, 24 Ore Mureșene a devenit un oficios de partid, putând lesne să ia locul Monitorului Primăriei.
După preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către mai vechea noastră cunoștință, onorabilul posesor a 617 contracte încheiate cu statul, domnul senator democrat-liberal Petru Bașa, ziarul s-a dus direct în cap, cele mai interesante articole, constituind materialul editorial, aparținând categoriei ”ce muzică ascultăm la solar”, restul fiind activitate de PR și activism de partid. De aici și până la mutarea sa la capătul orașului, ca să umple hotelul ”omului de afaceri” Sorin Țerbea, alături de ȘtiiTV și Realitatea TV, a fost doar un pas. Și tot un pas mai desparte muribundul de cavou. Să vină dricul!

”Proiect: Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic”, Episodul 11: 24 Ore Mureșene – Trecut și prezent fără viitor

24 Ore Mureșene cuprinde în sine aproape întreaga istorie a presei mureșene de după decembrie 1989. Născut ca o alternativă la Cuvântul Liber, ziarul la care cronicarii producțiilor record de litrii boabe la hectar și ale vizitelor de lucru ale tovarășului Nicu, absolvenți de Ștefan Gheorghiu, au făcut peste noapte trecerea la patriotismul naționalist de dat cu pumnu’n piept, 24 Ore a fost o școală de jurnalism pentru mulți dintre cei care acum sunt veteranii presei mureșene, unii plecați din presă, alții plecați dintre noi.
Căderea a venit odată cu anul 2000, când a început marea poveste de dragoste cu primarul, țărănist la vremea aceea, Dorin Florea. Din acel moment, 24 Ore Mureșene a devenit un oficios de partid, putând lesne să ia locul Monitorului Primăriei.
După preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către mai vechea noastră cunoștință, onorabilul posesor a 617 contracte încheiate cu statul, domnul senator democrat-liberal Petru Bașa, ziarul s-a dus direct în cap, cele mai interesante articole, constituind materialul editorial, aparținând categoriei ”ce muzică ascultăm la solar”, restul fiind activitate de PR și activism de partid. De aici și până la mutarea sa la capătul orașului, ca să umple hotelul ”omului de afaceri” Sorin Țerbea, alături de ȘtiiTV și Realitatea TV, a fost doar un pas. Și tot un pas mai desparte muribundul de cavou. Să vină dricul!

Postat de pe data de 14 feb., 2011 in categoria Civism, Conditia Jurnalistului. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,345 ori.

Publica un raspuns