Au fost tot timpul încercări de a le pune ziariştilor pumnul în gură. Şi, cu siguranță, astfel de încercări vor mai fi. Chiar cu legea în faţă. O faţă deformată asemenea ei. Pentru că majoritatea presei și a ziariştilor oricum sunt aserviţi. Iar dacă nu sunt tac şi evită persoanele ce pot fi deranjate. Iar alţii au fost puşi cu botul pe labe. Asta şi datorită lor. Pentru că banul scos cu degetul vârât în ochi se întoarce împotrivă. Vezi pisica ce îți este arătată apoi te raliezi fiindcă ai nevoie de bani, eşti nevoit să exişti. Dar nu mai ai identitate. Şi asta e cea mai mare pacoste. Indivizi fără identităţi ciupesc peste tot unde se poate ciupi ceva, pupă tot ce poate fi pupat sau tac fiindcă, deseori, şi piaţa publicităţii este aservită autorităţii. Puţini sunt cei ce pot spune adevărul împăcaţi şi liniştiţi. Aici nu vorbesc de cei ce au stat slugarnici într-o barcă cu unii iar apoi, frustraţi că au fost înlăturaţi, pozează cu coloana vertebrală intactă arătându-le metehnele şi faptele. A face presă astăzi este aproape imposibil să o faci fără compromis. Dar, ca o cale de scăpare,… există compromisul care să nu compromită! Nu prea cred în aşa ceva dar viaţa ne oferă multe…

Acum, cu codul civil în mână, potentaţii şi farseurii zilelor noastre vor să poată apărea ca personaje credibile. Să pună pumnul în gura tuturor celor ce fac glume pe seama aroganţei, hoţiei şi neamului prost ce sunt. Se simt jigniţi, lezaţi în mizerul lor suflet, minuscul asemeni unui spermatozoid deformat şi incapabil să dezvolte viaţă. Dar, în afara ziariştilor oropsiţi, cetăţenii acestei ţări nu sunt jigniţi, batjocoriţi, minţiţi, umiliţi, încartiruiți, exploataţi, prostiţi, furaţi, tocmai de cei ce vor să pară angelici şi fete mari? Oropsiţi să avem o astfel de clasă politică, girată de infantilismul, frica şi prostia noastră, trebuie să pupăm dosnic dosul parfumat al elitelor şi să-i gratulăm de fiecare dată când fac vreo fărădelege cu efect devastator asupra cetăţenilor şi acestei ţări.

După ce atâţi ani am avut politicieni foşti activişti de partid, securişti, delatori şi hoţi, acum lucrurile se înnobilează. Heraldica este la mare căutare. Gratulaţi cu titluri, gen baroni locali, aceşti indivizi pun pumnul în gură oricui are ceva de spus împotriva lor. Asta pentru că deţin pârghiile şi manivelele cu care pot face ce vor muşchii lor automatizați. Autorităţii lor sunt supuse cam toate instituţiile statului, inclusiv cele ce ar trebui să vegheze ca astfel de indivizi să dispară din societatea românească. Dar nu dispar. Ei dictează. Ei impun. Ei ne învață mersul biped, cum să facem copii, ce să mâncăm, ce maşină să ne cumpărăm, ce chiloţi să purtăm sau ce şi cum să scriem. Ei se cred Dumnezei. Faraoni ce visează la piramide construite doar pentru ei. Acum, când lumea este bulversată, parcă a venit momentul să ne aducem aminte de piramidele lui Vlad Ţepeş şi să dorim să aibă parte de ele. E drept doar că vîrful acestora era cam ascuţit iar sarcofagul avea forma acelui dos parfumat şi atât de îndragit de aceştia! Evident că atunci când mă refer la țeapă nu mă refer la cea pe care ne-o trag ei nouă ci la un creion bine ascuțit al cărui vârf împunge și sparge balonul fărădelegilor.

Pumnul în gură

Au fost tot timpul încercări de a le pune ziariştilor pumnul în gură. Şi, cu siguranță, astfel de încercări vor mai fi. Chiar cu legea în faţă. O faţă deformată asemenea ei. Pentru că majoritatea presei și a ziariştilor oricum sunt aserviţi. Iar dacă nu sunt tac şi evită persoanele ce pot fi deranjate. Iar alţii au fost puşi cu botul pe labe. Asta şi datorită lor. Pentru că banul scos cu degetul vârât în ochi se întoarce împotrivă. Vezi pisica ce îți este arătată apoi te raliezi fiindcă ai nevoie de bani, eşti nevoit să exişti. Dar nu mai ai identitate. Şi asta e cea mai mare pacoste. Indivizi fără identităţi ciupesc peste tot unde se poate ciupi ceva, pupă tot ce poate fi pupat sau tac fiindcă, deseori, şi piaţa publicităţii este aservită autorităţii. Puţini sunt cei ce pot spune adevărul împăcaţi şi liniştiţi. Aici nu vorbesc de cei ce au stat slugarnici într-o barcă cu unii iar apoi, frustraţi că au fost înlăturaţi, pozează cu coloana vertebrală intactă arătându-le metehnele şi faptele. A face presă astăzi este aproape imposibil să o faci fără compromis. Dar, ca o cale de scăpare,… există compromisul care să nu compromită! Nu prea cred în aşa ceva dar viaţa ne oferă multe…

Acum, cu codul civil în mână, potentaţii şi farseurii zilelor noastre vor să poată apărea ca personaje credibile. Să pună pumnul în gura tuturor celor ce fac glume pe seama aroganţei, hoţiei şi neamului prost ce sunt. Se simt jigniţi, lezaţi în mizerul lor suflet, minuscul asemeni unui spermatozoid deformat şi incapabil să dezvolte viaţă. Dar, în afara ziariştilor oropsiţi, cetăţenii acestei ţări nu sunt jigniţi, batjocoriţi, minţiţi, umiliţi, încartiruiți, exploataţi, prostiţi, furaţi, tocmai de cei ce vor să pară angelici şi fete mari? Oropsiţi să avem o astfel de clasă politică, girată de infantilismul, frica şi prostia noastră, trebuie să pupăm dosnic dosul parfumat al elitelor şi să-i gratulăm de fiecare dată când fac vreo fărădelege cu efect devastator asupra cetăţenilor şi acestei ţări.

După ce atâţi ani am avut politicieni foşti activişti de partid, securişti, delatori şi hoţi, acum lucrurile se înnobilează. Heraldica este la mare căutare. Gratulaţi cu titluri, gen baroni locali, aceşti indivizi pun pumnul în gură oricui are ceva de spus împotriva lor. Asta pentru că deţin pârghiile şi manivelele cu care pot face ce vor muşchii lor automatizați. Autorităţii lor sunt supuse cam toate instituţiile statului, inclusiv cele ce ar trebui să vegheze ca astfel de indivizi să dispară din societatea românească. Dar nu dispar. Ei dictează. Ei impun. Ei ne învață mersul biped, cum să facem copii, ce să mâncăm, ce maşină să ne cumpărăm, ce chiloţi să purtăm sau ce şi cum să scriem. Ei se cred Dumnezei. Faraoni ce visează la piramide construite doar pentru ei. Acum, când lumea este bulversată, parcă a venit momentul să ne aducem aminte de piramidele lui Vlad Ţepeş şi să dorim să aibă parte de ele. E drept doar că vîrful acestora era cam ascuţit iar sarcofagul avea forma acelui dos parfumat şi atât de îndragit de aceştia! Evident că atunci când mă refer la țeapă nu mă refer la cea pe care ne-o trag ei nouă ci la un creion bine ascuțit al cărui vârf împunge și sparge balonul fărădelegilor.

Postat de pe data de 14 feb., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,588 ori.

Publica un raspuns