Ajung în redacție, îmi scot „jucăriile” și arunc o privire la televizorul care merge bună parte din timp pe Realitatea TV. Oana Zăvoranu a depus cererea de divorț. Transmisiune în direct de la Judecătoria Sectorului 3. Mă scarpin nițel în vârful capului și-mi văd de ale mele. Mă apuc să mănânc un sandwich, mai verific un mail, mai schimb o vorbă cu un coleg… La Realitatea, tot doamna Zăvoranu. Mă mai mir o dată, mai glumesc amar cu colegul, îmi pun un pahar de apă… La Realitatea, tot doamna Zăvoranu. Televizorul mergea cu sonorul aproape oprit, așa că habar n-am ce povestea respectiva doamnă, dar știu c-a șezut în direct cel puțin 10-15 minute. În direct la Realitatea TV, un post de știri. Care era mare știre, de ce a fost nevoie de o echipă care să se deplaseze cu logistica necesară pentru a transmite în direct vorbele doamnei Zăvoranu, de ce era nevoie de atâtea amar de minute în șir de transmisiune în direct? Ar fi o sumedenie de întrebări la care nu găsesc răspuns.

Chiar am impresia uneori că niște editori, producători sau ce-o mai fi ei, au înnebunit. Când Oana Zăvoranu stă în direct la un post de știri cât premierul, președintele sau vreun ministru parcă-s lovit cu barosul peste speranța de mai bine. Plus că aranjamentul stelelor, horoscopul și destinul așa s-au aliniat încât pe când credeam c-am scăpat de cuplul Irinel – Monica, am dat de Oana – Pepe. Îmi cer scuze dacă am fost lipsit de eleganță și m-am adresat atât de familial, dar chiar nu știu cum îl cheamă pe Pepe.

Breakin news-ul la români

Postat de pe data de 10 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,022 ori.

3 Raspunsuri pentru “Breakin news-ul la români”

  1. BB spune:

    Pepe=Ionut Pascu

    Na…o stim si pe asta 🙂 nu degeaba suntem… Portalul muresenilor informati! – afacerimures.ro

  2. grigo spune:

    Catalin, ma dezamagesti…cum nu stii numele mega-artistului Pepe?…rusine sa-ti fie. :)))) Oricum ZAVORanca si-a atins scopul, doar nu iti inchipuiai ca sta ea linistita cand, pe mai toate canalele, cuplul Moni-Iri facea o super audienta. Si apropo, pe langa milioanele de euro pe care le poseda crezi ca-i mai stricau cateva mii, ciubuc, din partea unor trusturi media care o invita la diferite „şouri” de larga „consumatie televizionistica”? Voi urmari cu viu interes drama cuplului.
    Apropo, oare Lazarus stie? hmmm….

  3. Mircea spune:

    Poporului i se da ceea ce cere. Vor imagini din Piata Mare cu precupeatza-gura-sparta? Asta au. Vor schimb de mame? (Vis erotic) Asta au! Vor urmariri si circuri de familie? Cat incape! Sa te hranesti spiritual din mizeriile altora, este semnul nivelului de mizerie proprie! De 60 de ani nu avem repere morale, iar cei care apar pe sticla, sunt „fosti” fericiti ca lumea li se adreseaza cu „domnule”! Si trag tara dupa ei, in jos, normal!

Publica un raspuns