Am tot ezitat să scriu despre cazul recent al lui Adrian Severin, tocmai pentru că aşteptam, recunosc, o explicaţie cât de cât coerentă a unui act ce mi se pare absurd. N-am fost niciodată un fan al lui Severin, dar în comparaţie cu majoritatea clasei noastre politice mi se părea dintre puţinii care afişau, măcar, o oarecare prestanţă, mânuiau un discurs formulat decent şi, în general, arătau, cel puţin, a politicieni. Nu a arivişti incurabili, în privirea cărora se întrevede, sălbatică, nebunia puterii şi înavuţirii.

Dar iată că acest politician, întâmplător demnitar al statului român în Parlamentul European, comite ceea ce nu se poate numi decât o imensă prostie publică. Îşi compromite total propria carieră şi imagine şi izbuteşte să tragă după el în spectrul şi-aşa alienant al corupţiei întreaga clasă politică românească, în ochii Occidentului. Pe bună dreptate, vesticii se vor gândi cum arată politica noastră internă, din moment ce la un asemenea nivel ne dedăm la miş-maşuri atât de puerile. Şi totuşi, gestul lui Adrian Severin mi se pare aproape extraterestru. O sută de mii de euro (cam de zece ori mai mult decât a pretins el pentru „lobby” jurnaliştilor de investigaţie care l-au denunţat)  tot nu-i o sumă impresionantă pentru cineva de poziţia lui. Proprietăţi, har-Domnului, are, maşini, de asemenea, afaceri, perspective de viitor… Să mai adăugăm salariul de la Parlamentul European (mai mult de vreo zece ori decât un salar bun din România) şi interminabila listă de beneficii (gratuităţi, reduceri etc.) care decurg din funcţia ocupată. Atunci ce motiv poate justifica nonşalanţa cu care Severin pretinde, în înregistrările video prezentate, mită de 12000 de euro pentru ceea ce el numeşte „consultanţă” sau „lobby”?

Dacă nu cumva e vorba despre un sindrom românesc al acumulării, pe orice căi, de capital (altfel extrem de frecvent în lumea de azi, când obsesia averii e pur şi simplu dezumanizantă), atunci Adrian Severin trebuie că e victima propriei naivităţi. Dacă, cumva, omul într-adevăr nu înţelege limita de la care „taxarea” unor servicii de „lobby” devine „mită” pentru a modifica o lege în interesului celui care te plăteşte? Nu ştiu cum altfel s-ar putea explica seninătatea cu care el îşi susţine cu obstinaţie nevinovăţia. Şi cu care trimite, culmea! facturi explicite prin care îşi cere plata cuvenită pentru serviciile prestate. Parlamentul European e de vină, dacă nu organizează pentru estici un training în care să li se explice limpede ce e şi ce nu e voie să se facă acolo…

Dumitru-Mircea BUDA

Factura de lobby

Am tot ezitat să scriu despre cazul recent al lui Adrian Severin, tocmai pentru că aşteptam, recunosc, o explicaţie cât de cât coerentă a unui act ce mi se pare absurd. N-am fost niciodată un fan al lui Severin, dar în comparaţie cu majoritatea clasei noastre politice mi se părea dintre puţinii care afişau, măcar, o oarecare prestanţă, mânuiau un discurs formulat decent şi, în general, arătau, cel puţin, a politicieni. Nu a arivişti incurabili, în privirea cărora se întrevede, sălbatică, nebunia puterii şi înavuţirii.

Dar iată că acest politician, întâmplător demnitar al statului român în Parlamentul European, comite ceea ce nu se poate numi decât o imensă prostie publică. Îşi compromite total propria carieră şi imagine şi izbuteşte să tragă după el în spectrul şi-aşa alienant al corupţiei întreaga clasă politică românească, în ochii Occidentului. Pe bună dreptate, vesticii se vor gândi cum arată politica noastră internă, din moment ce la un asemenea nivel ne dedăm la miş-maşuri atât de puerile. Şi totuşi, gestul lui Adrian Severin mi se pare aproape extraterestru. O sută de mii de euro (cam de zece ori mai mult decât a pretins el pentru „lobby” jurnaliştilor de investigaţie care l-au denunţat)  tot nu-i o sumă impresionantă pentru cineva de poziţia lui. Proprietăţi, har-Domnului, are, maşini, de asemenea, afaceri, perspective de viitor… Să mai adăugăm salariul de la Parlamentul European (mai mult de vreo zece ori decât un salar bun din România) şi interminabila listă de beneficii (gratuităţi, reduceri etc.) care decurg din funcţia ocupată. Atunci ce motiv poate justifica nonşalanţa cu care Severin pretinde, în înregistrările video prezentate, mită de 12000 de euro pentru ceea ce el numeşte „consultanţă” sau „lobby”?

Dacă nu cumva e vorba despre un sindrom românesc al acumulării, pe orice căi, de capital (altfel extrem de frecvent în lumea de azi, când obsesia averii e pur şi simplu dezumanizantă), atunci Adrian Severin trebuie că e victima propriei naivităţi. Dacă, cumva, omul într-adevăr nu înţelege limita de la care „taxarea” unor servicii de „lobby” devine „mită” pentru a modifica o lege în interesului celui care te plăteşte? Nu ştiu cum altfel s-ar putea explica seninătatea cu care el îşi susţine cu obstinaţie nevinovăţia. Şi cu care trimite, culmea! facturi explicite prin care îşi cere plata cuvenită pentru serviciile prestate. Parlamentul European e de vină, dacă nu organizează pentru estici un training în care să li se explice limpede ce e şi ce nu e voie să se facă acolo…

Dumitru-Mircea BUDA

Postat de pe data de 31 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,557 ori.

1 Raspuns pentru “Factura de lobby”

  1. Mircea spune:

    M-a pus si pe mine pe ganduri. Am asteptat in zadar, sa spuna macar ca s-au scos din inregistrare imaginile in care spune ca „in lumea afacerilor, prestatia lui AR MERITA o anume suma X. Dar aici nu e cazul…” Ideea de onoare, dupa cei 70 de ani invocati, este slab conturata in Romania. Educatia lui Severin ar fi trebuit sa ii ofere o coloana mult mai solida decat a omului obisnuit. Paradox? Dar daca, undeva, cineva, stim noi cine, de mic, l-a invatat ca trebuie sa pui banut pe banut, toata viata, si … ar fi mai multe de … barfit !

Leave a Reply to Mircea