Dacă tot se apropie alegerile și deja am cam intrat in linie dreaptă spre campania electorală atunci aș vrea și eu câte ceva, ce sunt sigur că nu se va realiza prea curând. Mă rog, aș vrea ca măcar să se discute, să se facă un soi de analiză SWOT.

Aș vrea ca alături de primar, președinte de Consiliu Județean, parlamentari, europarlamentari și președinte, consilieri locali și consilieri județeni să mai aleg câte ceva. Că doar așa spun cei care au făcut Constituția, că unul din principiile de căpătâi este acela al separării puterilor în stat. Așadar, poate că ar fi bine ca pe lângă șefii executivului și legislativului să-mi aleg și șeful poliției locale. Că parcă prea liniștit stă ‘mnealui în scaun. La fel, parcă tare mi-ar plăcea să aleg și președintele Curții de Apel și pe prefect. Cu niște condiții puse candidaților, de pildă o exeperiență de minim cinci ani în branșă, din care vreo 2-3 în funcție de conducere. Sau poate chiar mai mult, nu știu. Și poate n-ar strica să-l pot alege și pe procurorul-șef de la serviciul teritorial. Că nici de el nu-s foarte mulțumit. Zău c-aș da toate acestea, în contul renunțării la a-l mai alege pe președinte, care oricum își construiește campania pe povești de adormit electoratul lui Guță, gen „veți trăi bine”. Nu mai țin neapărat să-mi aleg eu președintele, ci cred că Parlamentul ar putea-o face mai bine. Și poate așa, astfel ales, ar face și președintele ceea ce trebuie să facă: mediere între puterile statului și politică externă. Mai mult decât conflictul perpetuu pe care-l cultivă acum și rățoiala de doi bani la adresa unor lideri importanți ai Europei.

Nu știu, poate spun prostii. Dar tare mi-ar plăcea să ajungă pe agenda de discuții măcar într-un cerc restrâns de intelectuali, pricepuți într-ale dreptului constituțional, parlamentari cu experiență etc.

O propunere de luni dimineața

Postat de pe data de 14 mart., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,977 ori.

4 Raspunsuri pentru “O propunere de luni dimineața”

  1. Dan Mașca spune:

    Cataline de acord cu tine in mare parte, dar nu uita ca nu traim in America, iar Europa sociala si existentiala nu suporta asa ceva.
    Legat de ales presedintele prefer sa il aleg eu si nu parlamentarul gen Voiculescu, Ponta, Antonescu, Blaga and Co. 😉

  2. Mircea spune:

    Decat presedinte-jucator-prim-ministru-sef partid-visul femeilor politruc- cu rezultate dezastruoase pentru tara, mai bine monarhie, cu usi deschise permanent la toate conducerile din lumea civilizata.
    Cum se uita vesticii la a noastra clasa politica, tipand comunist la securist, „ba pe-a ma-tii!” ?

Publica un raspuns