Culmea grabei este să împingi o doamnă în vârstă pe scări și s-o întrebi unde se grăbește. Transpus la nivel de decizie la nivel înalt în interiorul unui stat, culmea dialogului social e să adopți legea dialogului social prin procedura asumării răspunderii, adică fără să-ți consulți tu ca Guvern, partenerii tăi sociali (patronate, sindicate, organizații non-guvernamentale).
De împins doamne pe scări cred și sper că puțini dintre dumneavoastră faceți. În schimb Guvernul nu se sfiește să promoveze o astfel de lege destul de importantă, printr-o astfel de modalitate aberantă. Și este aberantă pentru că procedura asumării răspunderii a fost gândită pentru situații excepționale, de urgență și nicidecum pentru o lege care vizează o sumedenie de categorii sociale cu care nu numai guvernul de acum va trebui să intre în contact și în dialog, ci și cele viitoare.
Constat că-n ultimii cinci ani, în mod perpetuu și total aberant, indiferent la ce nivel decizional, omul politic a decis să mimeze tot mai puțin și tot mai prost dialogul constructiv. Orice grup structurat cu rol consultativ funcționează doar de fațadă, drept urmare orice amendament ar face, în 99% din cazuri el este respins. Fie că e făcut de opoziție, de sindicate, de patronate, de unul sau mai multe ONG-uri. Așa se întâmplă și la numirea premierului și la adoptarea unor coduri de căpătâi în funcționarea societății și la adoptarea unor legi și la adoptarea unor hotărâri la nivel județean sau local. Noi vorbim, ei mimează interesul în a ne asculta, iar apoi votează (în tot mai dese cazuri) proiecte cu articole aberante care ajung să funcționeze ca legi. Iar apoi, când ele produc efecte juridice, aceeași domni care le-au adoptat constată că raționamentul crapă, întrucât respectiva lege realmente nu poate fi pusă în aplicare. Cel mai elocvent și la îndemână exemplu este cel al codurilor penal, civil și de procedură penală și civilă. Și nici măcar atunci când dau cu capul de propria prostie n-o realizează, ci continuă practica încă și mai abitir.
Angajarea lipsei de răspundere
Culmea grabei este să împingi o doamnă în vârstă pe scări și s-o întrebi unde se grăbește. Transpus la nivel de decizie la nivel înalt în interiorul unui stat, culmea dialogului social e să adopți legea dialogului social prin procedura asumării răspunderii, adică fără să-ți consulți tu ca Guvern, partenerii tăi sociali (patronate, sindicate, organizații non-guvernamentale).
De împins doamne pe scări cred și sper că puțini dintre dumneavoastră faceți. În schimb Guvernul nu se sfiește să promoveze o astfel de lege destul de importantă, printr-o astfel de modalitate aberantă. Și este aberantă pentru că procedura asumării răspunderii a fost gândită pentru situații excepționale, de urgență și nicidecum pentru o lege care vizează o sumedenie de categorii sociale cu care nu numai guvernul de acum va trebui să intre în contact și în dialog, ci și cele viitoare.
Constat că-n ultimii cinci ani, în mod perpetuu și total aberant, indiferent la ce nivel decizional, omul politic a decis să mimeze tot mai puțin și tot mai prost dialogul constructiv. Orice grup structurat cu rol consultativ funcționează doar de fațadă, drept urmare orice amendament ar face, în 99% din cazuri el este respins. Fie că e făcut de opoziție, de sindicate, de patronate, de unul sau mai multe ONG-uri. Așa se întâmplă și la numirea premierului și la adoptarea unor coduri de căpătâi în funcționarea societății și la adoptarea unor legi și la adoptarea unor hotărâri la nivel județean sau local. Noi vorbim, ei mimează interesul în a ne asculta, iar apoi votează (în tot mai dese cazuri) proiecte cu articole aberante care ajung să funcționeze ca legi. Iar apoi, când ele produc efecte juridice, aceeași domni care le-au adoptat constată că raționamentul crapă, întrucât respectiva lege realmente nu poate fi pusă în aplicare. Cel mai elocvent și la îndemână exemplu este cel al codurilor penal, civil și de procedură penală și civilă. Și nici măcar atunci când dau cu capul de propria prostie n-o realizează, ci continuă practica încă și mai abitir.
Procedura asumarii raspunderii nu inseamna ca nu discuta cu partenerii sociali,
ci doar ca nu e discutata in Parlament, unde oricum numai discutii despre legi nu se fac.
Nu zic ca Guvernul a facut necesarele consultari sociale, ci doar ca articolul tau porneste de la o premiza eronata. Din pacate.