Universitatea Petru Maior din Tîrgu-Mureş găzduieşte, în zilele de 14-15 Aprilie a.c., un eveniment academic de amploare, singular în spaţiul românesc prin concept şi finalităţi: Conferinţa Internaţională a Doctoranzilor în Filologie. Proiectul acestei manifestări ştiinţifice urmăreşte crearea unui mediu de dialog între doctoranzii din centrele universitare româneşti şi europene, în condiţiile dezvoltării şcolilor doctorale în cadrul sistemului Bologna. Conferinţa se desfăşoară prin iniţiativa Şcolii Doctorale de Studii Literare din cadrul Universităţii Petru Maior, o structură cu o ascensiune impresionantă în ultimii ani în cadrul şcolii de literatură din universitatea târgumureşeană. Condusă de prof. univ. dr. Iulian Boldea, aceasta a avut, anul trecut, prima serie de susţineri publice de teze, în urma căreia li s-a atribuit titlul de doctor în filologie, de către comisii prestigioase, unei generaţii de nouă doctoranzi, ale căror cercetări au fost apreciate în unanimitate de specialişti de marcă din ţară şi străinătate. De altfel, o parte din tinerii cercetători, doctori şi doctoranzi în litere, ai Universităţii Petru Maior, se află printre organizatorii acestui eveniment academic.

Conferinţa Internaţională a Doctoranzilor în Filologie reuneşte aproape 200 de participanţi din toate centrele universitare româneşti şi din câteva universităţi străine, urmând a fi comunicate lucrări ştiinţifice în cadrul a cinci secţiuni distincte, moderate de universitarii şi doctoranzii mureşeni, alături invitaţii din celelalte şcoli doctorale: două secţiuni de Limba şi literatura română, secţiunea de Lingvistică. Limbi şi literaturi străine, secţiunea de Teoria Literaturii şi cea de Literatură comparată. Evenimentul se va deschide joi, 14 aprilie, între orele 10-11:30, în Aula Magna a Universităţii Petru Maior, momentul de debut fiind marcat printr-o incitantă conferinţă susţinută de Jean-Claude Kaufmann, director de cercetare al CNRS, Universitatea Paris 5-Sorbona. Lucrările pe secţiuni se vor desfăşura joi, 14 aprilie, între orele 12-14 şi 15-19:30, iar vineri, 15 aprilie, de la ora 10, va avea loc un dialog cu poetul Ion Mureşan urmat de o lansare de carte.

Scopul major al Conferinţei Internaţionale a Doctoranzilor în Filologie este acela de a disemina rezultatele cercetării efectuate la nivel doctoral în centrele universitare româneşti şi europene, într-o perspectivă plurală, centrată pe actualitate şi inovaţie în domeniul literaturii române şi comparate, al literaturilor străine, lingvisticii şi teoriei literare. Toate contribuţiile participanţilor vor fi editate într-un volum de anvergură ce va fi publicat sub egida Editurii Universităţii Petru Maior (editură acreditată CNCSIS).

Conferinţa Internaţională a Doctoranzilor în filologie se alătură unor manifestări internaţionale similare ca ecou academic organizate de Universitatea Petru Maior: Conferinţa European Integration between Tradition and Modernity (a cărei a IV-a ediţie va avea loc în toamna acestui an) Conferinţa Internaţională Comunicare, context, interdisciplinaritate (cu prima ediţie desfăşurată în urmă cu câteva luni). Aceasta contribuie, totodată, la consolidarea prestigiului şcolii de critică şi istorie literară din cadrul Universităţii târgumureşene, unde funcţionează şi un Centru de cercetare acreditat CNCSIS (Modernitate şi postmodernitate în literatura română a secolului XX) şi este publicată, bianual, o revistă ştiinţifică de prim-plan în cercetarea filologică românească – Studia Universitatis Petru Maior. Philologia (indexată în numeroase baze de date internaţionale şi cotată B+ de către CNCSIS).

Dumitru-Mircea BUDA

Conferinţa internaţională a doctoranzilor în filologie la Universitatea Petru Maior

Postat de pe data de 14 apr., 2011 in categoria Cultură, Evenimente. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,038 ori.

Publica un raspuns