Revista 22 redă, sec, rezultatul unui sondaj făcut de Fundaţia Soros printre elevii români. Nu-i un rezultat meritoriu şi nici confortabil. Ar reieşi, se spune, că elevii români sunt rasişti, xenofobi şi că n-ar îngriji o persoană suferind de SIDA sau pe cineva de altă orientare sexuală ori religioasă. De asemenea, se pare că majoritatea lor simpatizează dictatura.
Oricât ar părea de şocante, astfel de radicalisme antidemocratice printre tineri sunt de aşteptat. Ele exprimă incapacitatea noastră ca societate de a (ne) educa şi superficialitatea prin care simulăm mereu atitudini şi mentalităţi continuând, la adăpostul paravanelor unor gargare de clişee, să proliferăm complexe şi frustrări din care ies instincte de intoleranţă, cruzime, imoralitate.
Câtă vreme istoria contemporană e predată prost în liceu, nu mă mir că studenţii mei de anul I, născuţi în primii ani postdecembrişti, se mândresc cu tricouri pe care e imprimat profilul lui Ceauşescu, perceput ca un fel de „moşuleţ simpatic” („E cool bătrânul”, îmi zicea unul dintre ei), absolut inofensiv şi stimabil, nu-i aşa, pentru că a „modernizat” ţărişoara, a impus respect americanilor şi ruşilor, a plătit datoria externă şi câte şi mai câte.
Nu-i de mirare nici că rasismul e în floare în liceele româneşti: nu se predă decât fictiv vreun fel de educaţie civică şi nu există nici un cadru instituţional în care rasismul să fie deconstruit convingător, relevându-i-se corect originile şi efectele. În general, din istoria ultimei sute de ani, tinerii au câteva vagi reprezentări, în general imaginile răului care a stigmatizat acest secol fiind mult nuanţate, relativizate, dacă nu absente de-a binelea.
Cam acesta e răspunsul la întrebarea din finalul notiţei din 22: „Ce-om fi făcut în ultimii 21 de ani?”. Chiar asta: ne-am tot negociat trecutul recent între comoditatea de a-l interpreta obiectiv şi riguros şi automatismele noastre de delăsare şi frustrare generalizată faţă de tot ce e neconvenabil în identitatea noastră. Iar rezultatele se văd.

Dumitru-Mircea BUDA

Elevii români în sondaje

Postat de pe data de 22 apr., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,380 ori.

Publica un raspuns