Sâmbătă, 9 aprilie va avea loc evenimentul de lansare a Cărţii regale de bucate a Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Lansarea se va desfășura începând cu ora 11.00 la Mureş Mall in galeria  KromArt  ( P-ta Victoriei nr . 14).

Lansarea face parte dintr-un turneu de promovare a cărţii, urmând după lansările din Bucureşti şi Timişoara de la sfârşitul anului 2010 şi cele din Ploieşti, Sibiu şi Braşov  din 25 şi 26 martie 2011.

Cartea regală de bucate, îmbinând file de istorie cu reţete adunate de la marile case regale ale lumii, a fost una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2010 la editura Curtea Veche.

Mai jos, câteva rânduri despre carte, scrise de însăşi Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României:

“Titlul cărţii nu conţine nici o metaforă şi nici o ironie. Sunt fericită că vă pot oferi o carte de bucate, regală la modul propriu. Ştim cu toţii cat de importantă a fost şi rămane, in ritualul şi acţiunile publice ale Casei Regale, ospitalitatea.

De-a lungul sutelor de ani, Familiile Regale au adunat atata tradiţie, frumos, calitate şi experienţă in com portamentul public, incat astăzi impărtăşirea lor este o binefacere. Desigur, a le oferi musafirilor tot ce este mai bun, mai preţios şi mai frumos este reflexul mandru al oricărei gazde, purtătoare de coroană regală sau nu. Dar, atunci când ospitalitatea imbracă veşmintele simbolice ale unei intregi naţiuni, istorii, culturi sau tradiţii, ea are un inţeles şi o însemnătate in plus.

Ideea de a pune impreună reţete culinare, alături de poveşti cu oameni dragi, este plăcută şi amuzantă. Am făcut acest lucru cu pasiune, amintindu-mi o mulţime de detalii despre oameni pe care ii iubesc, ii admir sau cărora le port prietenie şi recunoştinţă.

Am fost crescută intr-o lume in care comunitatea şi spiritul asociativ sunt fundamentale pentru individ şi societate. Am fost mereu un om de echipă, iar prezenţa celor care imi impărtăşeau părerile, preocupările, profesia inseamnă mult pentru mine.

Timpul petrecut in jurul mesei de pranz sau cină este un act de generozitate, de comuniune spirituală şi de inţele gere omenească. Fiecare dintre noi se simte bine in aceste părţi din zi.

Capitolele cărţii nu respectă ordinea in care sunt servite felurile la masă, nici ordinea alfabetică sau cea a importanţei personalităţilor. Capitolele poartă numele celor de la care am reţetele şi sunt aşezate aproximativ in ordinea in care mi-am cunoscut rudele. Crescand in Anglia, Danemarca şi Italia, atat de aproape de bunicile mele, am inceput cu ele, apoi am continuat cu părinţii mei, Regele şi Regina, surorile şi verii pe care i-am ştiut de mic copil, Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei şi Ducele de Aosta.

Fiecare capitol cuprinde amintirile mele, detalii despre prietenia şi legătura noastră de rudenie, un crampei din lumea care ne uneşte, contextul cultural şi istoric in care familiile noastre au existat impreună, reţeta sau reţetele şi fotografii. Pentru fiecare dintre ele, am cerut acordul verilor mei, cărora le-am scris scrisori detaliate, le-am cerut reţetele preferate şi fotografii, incercand să le insuflu entuziasmul meu pentru acest volum. Am folosit şi multe fotografii din arhiva mea.

Cartea este un fel diferit de a cunoaşte Familiile Regale ale lumii. Sunt mandră de acest lucru. Şi sunt sigură că societatea românească va avea de caştigat din acest travaliu.

Sper ca volumul să le placă, să-i amuze, să-i intereseze, să-i informeze pe oameni, să fie o referinţă pentru ei.”

Principesa Margareta a României

Articolul este preluat din comunicatul de presă primit pe adresa redacției Inmures.ro.

Lansarea Cărţii regale de bucate în prezenţa Principesei Margareta a României

Postat de pe data de 6 apr., 2011 in categoria Cultură, Evenimente. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,333 ori.

Publica un raspuns