Despre două lucruri vreau să scriu astăzi, două lucruri care cumva se leagă.
Primul ar fi articolul lui Mircea Vasilescu din Dilema Veche, articol care începe cam așa: „Dacă la începutul anilor ’90 cineva ar fi scris că, peste mai puţin de două decenii, oficialităţile din Ungaria le vor acorda etnicilor maghiari din România cetăţenie ungară – şi asta se va da la televizor – ar fi fost privit ca un lunatic. Acum, ştirile despre cetăţenia ungară se pierd undeva în cuprinsul telejurnalelor, copleşite de evenimente tragice, precum cutremurul din Japonia, ori tragicomice, precum divorţurile dintre „VIP“-urile naţionale”. Restul textului, în care prezintă o opinie foarte pertinentă legată și de nebunul care a spânzurat o păpușă, îl găsiți aici.
Al doilea subiect ar fi proiectul Impro-Scott-Visiting Team, care a ajuns la a treia ediție. Concret, e vorba despre un grup de 19 studenți de la Edinburgh’s Telford College, de la clasa profesorului Scott Johnston care vin la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș pentru un schimb de experiență de o săptămână (3-11 aprilie) cu colegii lor de la secțiile română și maghiară. Tema de lucru este improvizația, iar titlul principalului atelierul de lucru, care va avea loc zilnic, este Three Languages – One Voice – Devising Theatre. Rezultatele muncii lor de o săptămână vor fi prezentate sâmbătă, 9 aprilie de la ora 18:00 la Sala Studio a UAT. De ce vin pentru al treilea an fix în România și fix la Tîrgu-Mureș? Pentru că aici au dat peste ospitalitate și, cel mai important, pentru că aici se îmbogățesc ei ca indivizi „furând” deodată din două culturi: cea română și cea maghiară. Și nu spun de la mine, ci îl parafrazez pe Scott Johnston. Ce e cel mai trist, e că studenții UAT fac treaba asta o dată pe an, o săptămână, când vin scoțienii. În rest, intersectările culturale dintre studenții români și maghiari sunt prea puține în UAT. Precum și cele ale publicului, întrucât majoritatea covârșitoare a spectacolelor secției maghiare nu sunt subtitrate.
Concluzia mea e că avem o oarecare doză de ipocrizie și una ceva mai mare de intoleranță etnică. Dar ăsta sunt eu, voi puteți să mă contraziceți.
Oglinda intoleranței noastre
Despre două lucruri vreau să scriu astăzi, două lucruri care cumva se leagă.
Primul ar fi articolul lui Mircea Vasilescu din Dilema Veche, articol care începe cam așa: „Dacă la începutul anilor ’90 cineva ar fi scris că, peste mai puţin de două decenii, oficialităţile din Ungaria le vor acorda etnicilor maghiari din România cetăţenie ungară – şi asta se va da la televizor – ar fi fost privit ca un lunatic. Acum, ştirile despre cetăţenia ungară se pierd undeva în cuprinsul telejurnalelor, copleşite de evenimente tragice, precum cutremurul din Japonia, ori tragicomice, precum divorţurile dintre „VIP“-urile naţionale”. Restul textului, în care prezintă o opinie foarte pertinentă legată și de nebunul care a spânzurat o păpușă, îl găsiți aici.
Al doilea subiect ar fi proiectul Impro-Scott-Visiting Team, care a ajuns la a treia ediție. Concret, e vorba despre un grup de 19 studenți de la Edinburgh’s Telford College, de la clasa profesorului Scott Johnston care vin la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș pentru un schimb de experiență de o săptămână (3-11 aprilie) cu colegii lor de la secțiile română și maghiară. Tema de lucru este improvizația, iar titlul principalului atelierul de lucru, care va avea loc zilnic, este Three Languages – One Voice – Devising Theatre. Rezultatele muncii lor de o săptămână vor fi prezentate sâmbătă, 9 aprilie de la ora 18:00 la Sala Studio a UAT. De ce vin pentru al treilea an fix în România și fix la Tîrgu-Mureș? Pentru că aici au dat peste ospitalitate și, cel mai important, pentru că aici se îmbogățesc ei ca indivizi „furând” deodată din două culturi: cea română și cea maghiară. Și nu spun de la mine, ci îl parafrazez pe Scott Johnston. Ce e cel mai trist, e că studenții UAT fac treaba asta o dată pe an, o săptămână, când vin scoțienii. În rest, intersectările culturale dintre studenții români și maghiari sunt prea puține în UAT. Precum și cele ale publicului, întrucât majoritatea covârșitoare a spectacolelor secției maghiare nu sunt subtitrate.
Concluzia mea e că avem o oarecare doză de ipocrizie și una ceva mai mare de intoleranță etnică. Dar ăsta sunt eu, voi puteți să mă contraziceți.
Fiind familie mixta, fiica mea este la clasa maghiara la Liceul de Arta. Ambele limbi romana, maghiara le vorbeste fluent. Colegii din clasa romana erau pana in clasa a cincea pe acelasi palier. Absolut nici o relatie nu avea cu nici unul din acei copii. Nu trebuie legislatie dedicata sau programe guvernamentale generos sau mai putin generos finantate ca macar in clasele primare anumite ore sau actvitati sa fie facute impreuna de copii romani si maghiari – educatie fizica, desen, excursii, altele. Cum de-altfel, fiind familie mixta si dorind ca copilul meu sa beneficieze in mod egal de ambele culturi, nici nu am avut alta optiune decat a o da la clasa maghiara, pentru ca nu exista cursuri optionale de limba, literatura maghiara la clasele cu predare in limba romana. Multiculturalismul nu doar se declara, ci se si cultiva, se urmareste ca obiectiv educational si cultural.