La anul vom avea parte de alegeri. Ne aşteaptă o perioadă în care ceea ce a fost deja deformat va fi deformat şi mai tare iar ceea ce a rămas, încă, într-o stare de precară normalitate, va fi supus unui tratament de desfigurare. Mişcările subterane, acţiunile subversive, menite să submineze poziţiile concurente, sunt la turaţie de start în campanie. Prin această reţea, ce-a împăienjenit toate ungherele mândrei noastre patrii, şi-a făcut loc, la început nebăgat în seamă, apoi cu multă vânzoleală şi emoţii, un nou partid.

Partidul Poporului este o formaţiune apărută din peste un milion de semnături, menite să sprijine o iniţiativă legislativă a celui ce-i poartă numele. Mai mult, Constantin Cojocaru a demarat înfiinţarea unui partid, cu program politic şi toate cele. Dar Constantin Cojocaru nu este un om politic. Se vede de pe lună. Nevoit, din cauza refuzului celorlalte posturi de televiziune, păstorite de ştim noi cine, să se aciueze la OTV, locul unde iniţiativa lui ar fi putut fi lansată la nivel naţional, iniţiatorul proiectului s-a băgat exact în gura lupului. Cum OTV e de fapt Dan Diaconescu, un personaj versatil, alunecos şi cu multe bube pe spate dar cu o inteligenţă vioaie, legea lui Cojocaru s-a transformat rapid în fărădelegea lui DD, acesta intuind că e vorba de o halcă mare de îngurgitat. Când peste un milion de oameni semnează pentru o, probabil, iluzorie chiverniseală atunci, cu siguranţă, semnăturile au anvergura puterii. Practic, DD a furat semnăturile pentru lege şi Partidul Poporului, conştient că are în mâini o mină de aur. Un partid cu peste un milion de simpatizanţi şi care nu a costat niciun leu. Mizând pe faptul că românul judecă emoţional şi egoist, îşi caută identitatea în turmă şi e sătul de tâlhăriile clasei politice şi a instituţiilor statului din ultimii 20 de ani, Dan Diaconescu a pozat asemeni unui haiduc încătuşat ce luptă pentru binele poporului. Personaj malefic, cu chip angelic şi privire radiantă dar cu o expresie facială rigidă, ce devine stridentă când îşi mişcă buzele, dintre care se scurge o emisie stereotipă de cuvinte, asemeni unui roboţel bine strunit, excluse din orice gamă.

Justiţia şi-a făcut până la urmă treaba şi i-a respins înfiinţarea partidului. Acesta, mai mult ca sigur, va reveni părintelui natural, Constantin Cojocaru. Dar din toate acestea rămân nişte întrebări ce aşteaptă răspunsuri. Una ar fi că milioane de oameni caută o scăpare fiindcă prezentul le pare înfiorător iar viitorul înnegurat. Au experienţa ultimilor 21 de ani în care au fost păcăliţi, minţiţi, furaţi, batjocoriţi iar orice alternativă apare ca salvatoare. Continuă să nu facă niciun efort intelectual, se hrănesc cu imagini, inhalează cuvinte, dau tribut oricărui personaj care le spune că le fac pe plac. Mulţimile îl aleg pe Barabas, adică DD, fiindcă se identifică solidar cu cătuşele acestuia. Văd în ele victimele propriilor duşmani, văd nimbul prosperităţii şi al sănătăţii maxime.

Când un partid care nu există ajunge la o intenţie de vot de peste 15% te face să rămâi cu mintea crăcănată. Uluitor dacă nu ţinem seama că, de fapt, aleşii noştri au fost votaţi de mai puţin de 50% dintre alegători, firesc dacă ne raportăm la mentalul mioritic, însă, ameţitor dacă te gândeşti că oamenii ar vota ceva ce nu există. Un partid fantomă. DD s-a dovedit a fi un sociolog cu abilităţi şi cunoştinţe practice superioare celor care au această meserie. A perceput corect că în sufletele şi gândurile românilor există hăuri adânci, străbătute de ignoranţă, egoism şi lăcomie şi că aceştia simt că nu pot fi integraţi în nicio ecuaţie de partidele ce s-au perindat la putere. Au găsit în DD un personaj cu minciuni credibile şi care, absolut toate, au legătură cu oamenii, cu realizările colective. Împreună cu postul OTV, DD a creat un dialog cu cetăţenii, scoţând în prim plan suferinţele oamenilor, disperarea din vocile lor şi teama pentru ziua de mâine. Le-a promis o viaţă îmbelşugată, decapitarea corupţiei, revoluţii revanşarde faţă de cei ce au furat această ţară şi poporul! Fiind un personaj ambiţios şi grosolan, cu o simplitate permanent afişată, nu a dezarmat nici dacă instanţele i-au arătat mârlănia şi i-au refuzat înscrierea partidului. Acum şi-a însuşit şi poporul. El se numeşte Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Tot un partid care nu va trece de statutul de partid fantomă. Acest individ nu are scrupule, asemeni oricărui om politic român, un şarlatan care ştie să lucreze cu sufletele minţilor rudimentare. Şi aici, din păcate, este vorba de milioane de oameni. Acum putem vedea cât rău a făcut clasa politică românească (de parcă am fi avut clasă politică, în fapt nişte legiuni de nelegiuiţi ahtiaţi după furtişaguri), diabolică prin nedreptăţile făcute, prin problemele sociale create, prin încercările demente în a transforma oamenii în nişte idioţi, numai buni de adăpat la urne şi de muls în restul timpului. O lecţie din care cele mai musculoase partide autohtone ar avea de învăţat. Poporul poate fi manevrat pentru a deveni o putere distrugătoare, este numai viscere, acefal dar cu un cap ce stă alături şi se hlizeşte la mişcările trupului. O eventuală naştere a unui partid PP-DD provoacă frisoane, frustrarea unei astfel de grupări naşte ură şi dezastru.

Ciudat este faptul că iniţiatorul legii şi al Partidului Poporului, Constantin Cojocaru, nu a putut apărea, nefiind acceptat, la niciun post de televiziune pentru a se putea apăra şi denunţa furtul. Ceea ce demonstrează că acesta este cam singur în ceea ce intreprinde iar această alergare solitară, chiar şi cu milionul de semnături recuperat, îl menţine în marginea eşichierului politic. Am avut ocazia să discut cu domnul Cojocaru. Dumnealui pare bine intenţionat dar mult prea naiv şi cu aptitudini politice ce tind spre zero. Poate că are şi un ego supradimensionat, însă economia nu e politică. Dacă nu va reuşi să se înconjoare de persoane oneste cu veleităţi politice nu va avea nicio şansă. Ideile propuse sunt generoase, unele deplasate sau, chiar, utopice, dar ceea ce rămâne este mesajul. Pentru a transforma gândurile şi intenţiile în fapte e nevoie de mult mai mult. Cum totul este atât de deformat, cum este valoarea pe care ţi-o dă strălucirea cătuşelor, este cert că politica se află pe o cu totul altă cărare.

Puterea cătuşelor şi puterea poporului!

La anul vom avea parte de alegeri. Ne aşteaptă o perioadă în care ceea ce a fost deja deformat va fi deformat şi mai tare iar ceea ce a rămas, încă, într-o stare de precară normalitate, va fi supus unui tratament de desfigurare. Mişcările subterane, acţiunile subversive, menite să submineze poziţiile concurente, sunt la turaţie de start în campanie. Prin această reţea, ce-a împăienjenit toate ungherele mândrei noastre patrii, şi-a făcut loc, la început nebăgat în seamă, apoi cu multă vânzoleală şi emoţii, un nou partid.

Partidul Poporului este o formaţiune apărută din peste un milion de semnături, menite să sprijine o iniţiativă legislativă a celui ce-i poartă numele. Mai mult, Constantin Cojocaru a demarat înfiinţarea unui partid, cu program politic şi toate cele. Dar Constantin Cojocaru nu este un om politic. Se vede de pe lună. Nevoit, din cauza refuzului celorlalte posturi de televiziune, păstorite de ştim noi cine, să se aciueze la OTV, locul unde iniţiativa lui ar fi putut fi lansată la nivel naţional, iniţiatorul proiectului s-a băgat exact în gura lupului. Cum OTV e de fapt Dan Diaconescu, un personaj versatil, alunecos şi cu multe bube pe spate dar cu o inteligenţă vioaie, legea lui Cojocaru s-a transformat rapid în fărădelegea lui DD, acesta intuind că e vorba de o halcă mare de îngurgitat. Când peste un milion de oameni semnează pentru o, probabil, iluzorie chiverniseală atunci, cu siguranţă, semnăturile au anvergura puterii. Practic, DD a furat semnăturile pentru lege şi Partidul Poporului, conştient că are în mâini o mină de aur. Un partid cu peste un milion de simpatizanţi şi care nu a costat niciun leu. Mizând pe faptul că românul judecă emoţional şi egoist, îşi caută identitatea în turmă şi e sătul de tâlhăriile clasei politice şi a instituţiilor statului din ultimii 20 de ani, Dan Diaconescu a pozat asemeni unui haiduc încătuşat ce luptă pentru binele poporului. Personaj malefic, cu chip angelic şi privire radiantă dar cu o expresie facială rigidă, ce devine stridentă când îşi mişcă buzele, dintre care se scurge o emisie stereotipă de cuvinte, asemeni unui roboţel bine strunit, excluse din orice gamă.

Justiţia şi-a făcut până la urmă treaba şi i-a respins înfiinţarea partidului. Acesta, mai mult ca sigur, va reveni părintelui natural, Constantin Cojocaru. Dar din toate acestea rămân nişte întrebări ce aşteaptă răspunsuri. Una ar fi că milioane de oameni caută o scăpare fiindcă prezentul le pare înfiorător iar viitorul înnegurat. Au experienţa ultimilor 21 de ani în care au fost păcăliţi, minţiţi, furaţi, batjocoriţi iar orice alternativă apare ca salvatoare. Continuă să nu facă niciun efort intelectual, se hrănesc cu imagini, inhalează cuvinte, dau tribut oricărui personaj care le spune că le fac pe plac. Mulţimile îl aleg pe Barabas, adică DD, fiindcă se identifică solidar cu cătuşele acestuia. Văd în ele victimele propriilor duşmani, văd nimbul prosperităţii şi al sănătăţii maxime.

Când un partid care nu există ajunge la o intenţie de vot de peste 15% te face să rămâi cu mintea crăcănată. Uluitor dacă nu ţinem seama că, de fapt, aleşii noştri au fost votaţi de mai puţin de 50% dintre alegători, firesc dacă ne raportăm la mentalul mioritic, însă, ameţitor dacă te gândeşti că oamenii ar vota ceva ce nu există. Un partid fantomă. DD s-a dovedit a fi un sociolog cu abilităţi şi cunoştinţe practice superioare celor care au această meserie. A perceput corect că în sufletele şi gândurile românilor există hăuri adânci, străbătute de ignoranţă, egoism şi lăcomie şi că aceştia simt că nu pot fi integraţi în nicio ecuaţie de partidele ce s-au perindat la putere. Au găsit în DD un personaj cu minciuni credibile şi care, absolut toate, au legătură cu oamenii, cu realizările colective. Împreună cu postul OTV, DD a creat un dialog cu cetăţenii, scoţând în prim plan suferinţele oamenilor, disperarea din vocile lor şi teama pentru ziua de mâine. Le-a promis o viaţă îmbelşugată, decapitarea corupţiei, revoluţii revanşarde faţă de cei ce au furat această ţară şi poporul! Fiind un personaj ambiţios şi grosolan, cu o simplitate permanent afişată, nu a dezarmat nici dacă instanţele i-au arătat mârlănia şi i-au refuzat înscrierea partidului. Acum şi-a însuşit şi poporul. El se numeşte Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Tot un partid care nu va trece de statutul de partid fantomă. Acest individ nu are scrupule, asemeni oricărui om politic român, un şarlatan care ştie să lucreze cu sufletele minţilor rudimentare. Şi aici, din păcate, este vorba de milioane de oameni. Acum putem vedea cât rău a făcut clasa politică românească (de parcă am fi avut clasă politică, în fapt nişte legiuni de nelegiuiţi ahtiaţi după furtişaguri), diabolică prin nedreptăţile făcute, prin problemele sociale create, prin încercările demente în a transforma oamenii în nişte idioţi, numai buni de adăpat la urne şi de muls în restul timpului. O lecţie din care cele mai musculoase partide autohtone ar avea de învăţat. Poporul poate fi manevrat pentru a deveni o putere distrugătoare, este numai viscere, acefal dar cu un cap ce stă alături şi se hlizeşte la mişcările trupului. O eventuală naştere a unui partid PP-DD provoacă frisoane, frustrarea unei astfel de grupări naşte ură şi dezastru.

Ciudat este faptul că iniţiatorul legii şi al Partidului Poporului, Constantin Cojocaru, nu a putut apărea, nefiind acceptat, la niciun post de televiziune pentru a se putea apăra şi denunţa furtul. Ceea ce demonstrează că acesta este cam singur în ceea ce intreprinde iar această alergare solitară, chiar şi cu milionul de semnături recuperat, îl menţine în marginea eşichierului politic. Am avut ocazia să discut cu domnul Cojocaru. Dumnealui pare bine intenţionat dar mult prea naiv şi cu aptitudini politice ce tind spre zero. Poate că are şi un ego supradimensionat, însă economia nu e politică. Dacă nu va reuşi să se înconjoare de persoane oneste cu veleităţi politice nu va avea nicio şansă. Ideile propuse sunt generoase, unele deplasate sau, chiar, utopice, dar ceea ce rămâne este mesajul. Pentru a transforma gândurile şi intenţiile în fapte e nevoie de mult mai mult. Cum totul este atât de deformat, cum este valoarea pe care ţi-o dă strălucirea cătuşelor, este cert că politica se află pe o cu totul altă cărare.

Postat de pe data de 21 apr., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 761 ori.

Publica un raspuns