… doua concepte asupra carora s-au iscat, din nou, vechi controverse, o data cu difuzarea pentru publicul roman a nuntii dintre Printul William si Kate Middleton. Abordata, mai cu ocolisuri, mai pe sleau, cam pe toate posturile de televiziune, problema monarhiei romanesti a starnit unele nostalgii cumva paradoxale: in vreme ce continua sa existe un sentiment anti-regalist in Romania, generat de indoctrinarea comunista si de propaganda antimonarhista din primii ani de tranzitie (ne amintim cu totii reactiile de respingere ale FSN-ului si ale lui Ion Iliescu personal fata de Regele Mihai I), se pare ca suspinam totusi la gandul ca, asemeni Angliei sau Spaniei, si noi am fi putut fi azi o monarhie moderna. Ceea ce-i sigur e ca, daca tavalugul comunist, urmand fascismului, nu ne-ar fi demolat intregul univers social dupa cel de-al doilea razboi mondial, am fi continuat sa fim in continuare un stat monarhic. La fel de sigur cum mi se pare si faptul ca Romania celor patru regi a fost cea mai moderna democratie din istoria noastra si epoca unei dezvoltari fara precedent, in care ordinea si respectul pentru lucrul bine facut, demnitatea, decenta, echilibrul, au ajuns sa fie impuse si respectate.
La fel de adevarat e, insa, si faptul ca am renuntat cu repeziciune resentimentara la atasamentul fata de Rege si monarhie in general, fiind extrem de deschisi, se pare, la ideea de republica proletara. Propaganda antimonarhista a comunistilor a functionat impecabil: bunica mea imi povestea despre imensele tezaure furate de Rege la plecarea lui din tara, desi nu putea sa uite nici atasamentul oamenilor pentru familia regala. Un fel de brainwash agresiv a operat in memoria noastra vreme de o jumatate de secol.
Ma-ntreb daca azi poate exista o discutie dezideologizata, dezbarata de pasiuni si resentimente (majoritatea false sau provenind din tot soiul de complexe) despre monarhie si despre oportunitatea reinstaurarii ei candva in viitorul acestei tari? Sau despre legitimitatea si avantajele renuntarii la aceasta, in favoarea sistemului de republica pe care il avem azi?

Cealalta chestiune e o mai veche problema de dezbatere: anume daca televiziunea publica merita sau nu sa mai fie finantata prin banii contribuabililor, daca romanii ar mai trebui sau nu sa plateasca o taxa pentru serviciile acesteia. In plin trend „crizist”, cand ni se pare ca e just sa strangem cureaua pretutindeni, opinia dominanta e ca televiziunii publice n-ar trebui sa i se mai acorde acest privilegiu. Ea n-ar avea dreptul sa fie platita prin abonament cvasi-obligatoriu, trebuind sa reziste concurentei televiziunilor private exclusiv prin mijloacele comerciale specifice pietei.
Discutia a reaparut tocmai pentru ca transmisiunea nuntii regale din Londra era facuta de BBC, televiziune publica britanica pentru care cetateanul plateste, in insula, aproape 20 de lire pe luna. Cum se vede, insa, BBC izbuteste astfel sa fie ultra-profesionista, cat se poate de obiectiva, are o oferta de canale si programe foarte diversa si imprima profesionalism fiecarei abordari.
Departe de mine gandul de a compara calitatea BBC-ului cu cea a mult controversatei noastre TVR. Dar, in comparatie cu televiziunile private, plusul de profesionalism al TVR se vede in fiecare minut de emisie: de la jurnalul de stiri, care e prezentat cu maturitate si tinuta, fara obsesia maladiva a exceselor, la talk-show-uri sau transmisiuni in direct. Inutil de adaugat, tocmai pentru ca e post public, TVR isi poate permite un si un canal cultural, putandu-se ocupa cu domenii ca arta sau stiinta – care par falimentare si, implicit, inutile televiziunilor private interesate strict si paranoic de rating. Decat sa vad spectacole de prost-gust cu „vedete” jenante de tabloid, decat sa urmaresc kitsch muzical si „reality-show-uri” care frizeaza stupiditatea si penibilul, plus kilograme de reclame, prefer, eu unul, sa platesc un infim abonament radio-tv care garanteaza profesionalismul unui set de canale publice.
Sunt sigur insa ca exista pareri contrare, dupa cum si TVR are lacunele si rateurile proprii care, uneori, nu-i justifica pozitia privilegiata. Dar, oricine a urmarit in paralel, azi, transmisiunea in direct de la Londra a Pro TV-ului si pe cea de la TVR, ambele in HD, nu-i vorba, a putut remarca diferenta de calitate neta in favoarea televiziunii publice – de la tonul discutiei, la argumente, documentare, invitati…

Dumitru-Mircea BUDA

Regalitatea si televiziunea publica

… doua concepte asupra carora s-au iscat, din nou, vechi controverse, o data cu difuzarea pentru publicul roman a nuntii dintre Printul William si Kate Middleton. Abordata, mai cu ocolisuri, mai pe sleau, cam pe toate posturile de televiziune, problema monarhiei romanesti a starnit unele nostalgii cumva paradoxale: in vreme ce continua sa existe un sentiment anti-regalist in Romania, generat de indoctrinarea comunista si de propaganda antimonarhista din primii ani de tranzitie (ne amintim cu totii reactiile de respingere ale FSN-ului si ale lui Ion Iliescu personal fata de Regele Mihai I), se pare ca suspinam totusi la gandul ca, asemeni Angliei sau Spaniei, si noi am fi putut fi azi o monarhie moderna. Ceea ce-i sigur e ca, daca tavalugul comunist, urmand fascismului, nu ne-ar fi demolat intregul univers social dupa cel de-al doilea razboi mondial, am fi continuat sa fim in continuare un stat monarhic. La fel de sigur cum mi se pare si faptul ca Romania celor patru regi a fost cea mai moderna democratie din istoria noastra si epoca unei dezvoltari fara precedent, in care ordinea si respectul pentru lucrul bine facut, demnitatea, decenta, echilibrul, au ajuns sa fie impuse si respectate.
La fel de adevarat e, insa, si faptul ca am renuntat cu repeziciune resentimentara la atasamentul fata de Rege si monarhie in general, fiind extrem de deschisi, se pare, la ideea de republica proletara. Propaganda antimonarhista a comunistilor a functionat impecabil: bunica mea imi povestea despre imensele tezaure furate de Rege la plecarea lui din tara, desi nu putea sa uite nici atasamentul oamenilor pentru familia regala. Un fel de brainwash agresiv a operat in memoria noastra vreme de o jumatate de secol.
Ma-ntreb daca azi poate exista o discutie dezideologizata, dezbarata de pasiuni si resentimente (majoritatea false sau provenind din tot soiul de complexe) despre monarhie si despre oportunitatea reinstaurarii ei candva in viitorul acestei tari? Sau despre legitimitatea si avantajele renuntarii la aceasta, in favoarea sistemului de republica pe care il avem azi?

Cealalta chestiune e o mai veche problema de dezbatere: anume daca televiziunea publica merita sau nu sa mai fie finantata prin banii contribuabililor, daca romanii ar mai trebui sau nu sa plateasca o taxa pentru serviciile acesteia. In plin trend „crizist”, cand ni se pare ca e just sa strangem cureaua pretutindeni, opinia dominanta e ca televiziunii publice n-ar trebui sa i se mai acorde acest privilegiu. Ea n-ar avea dreptul sa fie platita prin abonament cvasi-obligatoriu, trebuind sa reziste concurentei televiziunilor private exclusiv prin mijloacele comerciale specifice pietei.
Discutia a reaparut tocmai pentru ca transmisiunea nuntii regale din Londra era facuta de BBC, televiziune publica britanica pentru care cetateanul plateste, in insula, aproape 20 de lire pe luna. Cum se vede, insa, BBC izbuteste astfel sa fie ultra-profesionista, cat se poate de obiectiva, are o oferta de canale si programe foarte diversa si imprima profesionalism fiecarei abordari.
Departe de mine gandul de a compara calitatea BBC-ului cu cea a mult controversatei noastre TVR. Dar, in comparatie cu televiziunile private, plusul de profesionalism al TVR se vede in fiecare minut de emisie: de la jurnalul de stiri, care e prezentat cu maturitate si tinuta, fara obsesia maladiva a exceselor, la talk-show-uri sau transmisiuni in direct. Inutil de adaugat, tocmai pentru ca e post public, TVR isi poate permite un si un canal cultural, putandu-se ocupa cu domenii ca arta sau stiinta – care par falimentare si, implicit, inutile televiziunilor private interesate strict si paranoic de rating. Decat sa vad spectacole de prost-gust cu „vedete” jenante de tabloid, decat sa urmaresc kitsch muzical si „reality-show-uri” care frizeaza stupiditatea si penibilul, plus kilograme de reclame, prefer, eu unul, sa platesc un infim abonament radio-tv care garanteaza profesionalismul unui set de canale publice.
Sunt sigur insa ca exista pareri contrare, dupa cum si TVR are lacunele si rateurile proprii care, uneori, nu-i justifica pozitia privilegiata. Dar, oricine a urmarit in paralel, azi, transmisiunea in direct de la Londra a Pro TV-ului si pe cea de la TVR, ambele in HD, nu-i vorba, a putut remarca diferenta de calitate neta in favoarea televiziunii publice – de la tonul discutiei, la argumente, documentare, invitati…

Dumitru-Mircea BUDA

Postat de pe data de 29 apr., 2011 in categoria Civism, Cultură, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,467 ori.

Publica un raspuns