Primul care a spus tare și răspicat că nu avem nevoie de autostrăzi în România, pentru că traficul rutier n-o impune, a fost președintele Traian Băsescu, pe vremea când domnia sa ocupa postul de ministru al Transporturilor.

Mai apoi clasa politică s-a trezit totuși din reverie și a constatat că avem nevoie de dânsele. Imediat după, ne-au spus că-s scumpe și că nu ni le putem permite. Așadar, de la declarația domnului Băsescu care datează din guvernarea CDR și până azi s-au construit vreo 250 de kilometri de autostradă și s-au tăiat vreo zece panglici de reinaugurare a celei care leagă Bucureștiu de Pitești. Totuși, câștigul a fost că politicianul s-a luminat la minte și a constatat ce știa o țară întreagă: că avem nevoie de autostrăzi.

A mai trecut timpul, domnul Boc a mai rânduit lucrurile în așa fel încât să mai taie câte-o panglică la câte 10 kilometri de autostradă anual, iar zilele trecute apare colegul domniei sale de partid Radu Berceanu (fost ministru de Transporturi și dumnealui) care declară la Craiova, citat fiind aici, următoarele: Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru ca am vorbit cu Uniunea Europeana, noi, Romania, si am spus: ‘vrem Culoarul IV’ si dupa aceea nu am fost seriosi sa ne tinem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijina UE si de altfel nimeni pentru Transilvania. Am facut acea bucata, pentru ca era inceputa 80 la suta si trebuia facuta, pentru ca era pacat sa aruncam pe geam toata munca aia si banii aia. Dar nu e o prioritate. In domeniul autostrazilor, autostrada Transilvania este prioritatea doi. Daca mergem pana la Cluj, ne omoara pe strazi.

Prima dată m-am revoltat, iar mai apoi mi s-a făcut silă, într-atât încât nu mai pot comenta o asemenea inepție. Să te duci la Craiova și să spui că nu-i nevoie de o autostradă prin Transilvania, mi se pare de-un populism atât de ieftin și de prost gust încât un om sănătos la minte prezent la momentul declarațiilor l-ar fi trimis pe distinsul domn la plimbare. Domnul Berceanu reprezintă de altfel o regulă general valabilă, aceea care spune că politicianul trebuie să fie grobian, populist, idiot pe alocuri, încât să meargă prin teritoriu și să propovăduiască exact numai ceea ce vor cei de acolo să audă. Ce-l doare pe craiovean de autostrada Transilvania? Logic, nu? De parcă importul de mâncare dinspre vest nu ar putea intra pe o astfel de autostradă, iar craioveanului, la fel ca și târgumureșeanului, să-i scadă prețul mâncării. E doar un exemplu… mă opresc aici, pentru că de nevoia autostrăzilor poate numai domnul Berceanu mai trebuie convins, noi ceilalți locuitori ai României, ne-am cam dumirit în chestiune.

Despre autostrăzi

Postat de pe data de 18 mai, 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 637 ori.

Publica un raspuns