Despre întâlniri și discuții penibile

Formațiunile maghiare se înmulțesc ca ciupercile după ploaie. După ploaia de la Budapesta, care a aruncat ideea de guvernare cu minim 50 de ani în urmă. Ei bine, guvernarea de acolo dă nas unor radicali de la noi. Care radicali abia așteptau să iasă din anonimat și să sară la beregata UDMR. Ceea ce, politic vorbind,e cât se poate de firesc. Doar că atât de tare scot ‘mnealor sabia din teacă și pornesc la confruntarea electorală, încât mai mai să te umfle râsul. De ce? Pentru că modalitatea prin care ei înțeleg să facă opoziție UDMR este mergând la masă cu ei și încercând să găsească un candidat unic maghiar pentru alegeri. Carevasăzică, tot ce-a fost până acum au fost declarații lansate de dragul lansării, iar de acum înainte stop joc. Concurență negociată, o neaoșă democrație cu un singur candidat. Un fel de struțo-cămilă. O platformă pe care primează conservatorismul etnic în dauna unei competiții, în dauna posibilității electoratului de a alege dintre niște candidați de valoare.

De cealaltă parte, nici românii nu-s cu mult mai breji. Ba aș spune că-s mai îngrămădiți. Trei partide de seamă s-au gândit ele cât s-au gândit până au zis că pun deoparte doctrina (adică fix chestia aia care leagă un partid și-l deosebește de o simplă gloată) și dau mâna întru interesul electoral. Că dușmanu-i mare, să fim și noi mari. Asta a fost prima etapă. În a doua etapă evident că s-a găsit un politician de-un rar simț al rafinamentului politic, domnul Silviu Morariu, care să lanseze ultra și răs-bătucita idee a unui candidat unic român. Voalat, desigur, că dacă ar fi pronunțat cuvintele colaborare și Dorin Florea în aceeași propoziție risca o rapidă excludere din haită. Argumentul – același ca-n fiecare alegeri: dacă ungurii se înțeleg, musai ar trebui să ne înțelegem și noi. Fix același aluat ca mai sus. Aceeași gândire, aceeași limitare.

Ce nu înțeleg acești iluștri gânditori politici e că, trecând peste interesele lor ce nu întrec logica copilului de grădiniță, mai existăm și noi. Iar între noi mai există oameni care gândesc. Oameni care vor competiție, care cred că unele din cele mai importante motoare al progresului sunt concurența și posibilitatea de a alege. Adică fix acolo unde dau ei cu sapa.

Postat de pe data de 26 mai, 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,353 ori.

Publica un raspuns