Nu știu exact ce generează lăcomia, dacă și cât de mare e contribuția comunismului, dacă și cât de mare e amprenta balcanică, cert este că trăim într-o nație plină de oameni lacomi. Oameni care vor mai mult decât au nevoie. Care pentru asta fac orice, călcând în picioare principii, propria demnitate, ca să nu mai vorbim de interesele celorlalți.

Dacă e să vorbim despre o clasă de oameni de afaceri înstăriți peste noapte, dacă facem referire la vremurile când se dădeau așa-numitele tunuri, atunci am putea scrie volume întregi. Ce a fost spectaculos, a fost chiar acea perioadă în sine. Acea explozie a lăcomiei, în care niște inși furau literalmente cu camionul. Alții dezmembrau platforme industriale, alții devalizau bănci și tot așa. În esență erau mânați de lăcomie, de un instinct animalic al omului ieșit de sub o asuprire, care văzându-se liber își exacerbează pornirile de supraviețuire. Ajunge să fie de-o lăcomie feroce.

La nivelul mai de jos, al omului care nu avea acces la dat tunuri, dăm de ciubucarul care încerca să facă bani din orice. Vindea tinichele pe post de aur, tot felul de mărunțișuri de duzină din străinătate vândute pe post de cine știe ce grozăvie la de 2, 3, 4 ori prețul normal. De cum dădea faliment, se apuca și reapuca de alte și alte ciubucării, numai cu ideea fixă de a rămâne „privatizat”, „particular”, „patron”. Lăcomia și orgoliul nu-l lăsau să lucreze pentru altcineva, să se înstărească în timp. Acum e oportunitatea, mâine vreau să fiu bogat. Lăcomie neaoșă.

A trecut și acea perioadă, lucrurile s-au mai așezat, dar lăcomia nu s-a diluat în aceeași măsură. Dați drumul la televizor în orice seară și puneți pe un post de știri. Contracte dubioase, licitații măsluite, bugete împărțite discreționar etc. Povestea s-a mai cizelat, metodele s-au mai rafinat, însă esența a rămas aceeași. Chiar dacă a apărut și o clasă de oameni de afaceri în toată puterea cuvântului, există la românul bine situat financiar pornirea de a da lovitura. De a rupe piața cu o idee care să-l îmbogățească peste noapte. Iar dacă ideea nu e neapărat cea mai bună, atunci poate un ajutor de la o pilă, pentru o licitație, pentru un contract… sunt mai mult decât bine venite. Obiectivul e în fond același: bogăție mare în timp scurt. Lăcomie.

Din nou, nu trebuie să facem referire doar la un anumit segment, la o clasă mai înstărită, mai bine situată financiar. Uitați-vă cum se vinde cola la 2,5 litri, berea la 2 și chiar 2,5 litri (o chestie exotică mai spre vest), uitați-vă cum mănâncă un român la un bufet suedez, uitați-vă la aplecarea românului spre promoțiile cu reducere la cantitatea mai mare, uitați-vă cum stă românul la coadă la Adevărul de Seară cu speranța de-a lua măcar 2-3 exemplare, uitați-vă cum se comportă românul în concediu. Lucruri mărunte, situații banale în care lăcomia mustește. Românul vrea să aibă mult, mult mai mult decât are nevoie.

Despre lăcomie

Nu știu exact ce generează lăcomia, dacă și cât de mare e contribuția comunismului, dacă și cât de mare e amprenta balcanică, cert este că trăim într-o nație plină de oameni lacomi. Oameni care vor mai mult decât au nevoie. Care pentru asta fac orice, călcând în picioare principii, propria demnitate, ca să nu mai vorbim de interesele celorlalți.

Dacă e să vorbim despre o clasă de oameni de afaceri înstăriți peste noapte, dacă facem referire la vremurile când se dădeau așa-numitele tunuri, atunci am putea scrie volume întregi. Ce a fost spectaculos, a fost chiar acea perioadă în sine. Acea explozie a lăcomiei, în care niște inși furau literalmente cu camionul. Alții dezmembrau platforme industriale, alții devalizau bănci și tot așa. În esență erau mânați de lăcomie, de un instinct animalic al omului ieșit de sub o asuprire, care văzându-se liber își exacerbează pornirile de supraviețuire. Ajunge să fie de-o lăcomie feroce.

La nivelul mai de jos, al omului care nu avea acces la dat tunuri, dăm de ciubucarul care încerca să facă bani din orice. Vindea tinichele pe post de aur, tot felul de mărunțișuri de duzină din străinătate vândute pe post de cine știe ce grozăvie la de 2, 3, 4 ori prețul normal. De cum dădea faliment, se apuca și reapuca de alte și alte ciubucării, numai cu ideea fixă de a rămâne „privatizat”, „particular”, „patron”. Lăcomia și orgoliul nu-l lăsau să lucreze pentru altcineva, să se înstărească în timp. Acum e oportunitatea, mâine vreau să fiu bogat. Lăcomie neaoșă.

A trecut și acea perioadă, lucrurile s-au mai așezat, dar lăcomia nu s-a diluat în aceeași măsură. Dați drumul la televizor în orice seară și puneți pe un post de știri. Contracte dubioase, licitații măsluite, bugete împărțite discreționar etc. Povestea s-a mai cizelat, metodele s-au mai rafinat, însă esența a rămas aceeași. Chiar dacă a apărut și o clasă de oameni de afaceri în toată puterea cuvântului, există la românul bine situat financiar pornirea de a da lovitura. De a rupe piața cu o idee care să-l îmbogățească peste noapte. Iar dacă ideea nu e neapărat cea mai bună, atunci poate un ajutor de la o pilă, pentru o licitație, pentru un contract… sunt mai mult decât bine venite. Obiectivul e în fond același: bogăție mare în timp scurt. Lăcomie.

Din nou, nu trebuie să facem referire doar la un anumit segment, la o clasă mai înstărită, mai bine situată financiar. Uitați-vă cum se vinde cola la 2,5 litri, berea la 2 și chiar 2,5 litri (o chestie exotică mai spre vest), uitați-vă cum mănâncă un român la un bufet suedez, uitați-vă la aplecarea românului spre promoțiile cu reducere la cantitatea mai mare, uitați-vă cum stă românul la coadă la Adevărul de Seară cu speranța de-a lua măcar 2-3 exemplare, uitați-vă cum se comportă românul în concediu. Lucruri mărunte, situații banale în care lăcomia mustește. Românul vrea să aibă mult, mult mai mult decât are nevoie.

Postat de pe data de 11 mai, 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,538 ori.

3 Raspunsuri pentru “Despre lăcomie”

  1. Mircea spune:

    Decat are nevoie, sau decat ar dicta (limita) demnitatea unei fiinte verticale? Ca noi am stat 50 de ani cocosati sub lenesul satului si betivul orasului deveniti peste noapte secretari, presedinti, militieni, si acum sub copii lor. Cine sa ne invete maniere, mandrie, demnitate? Ciurucurile cu Mertzan?

    • ar trebui să fim conștienți fiecare că fără o dorință de auto-depășire ca individ n-avem nici o șansă într-o societate condusă, așa cum bine spui, de niște inși… așa cum bine îi descri. 🙂

  2. Dan M' spune:

    1. Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.

    2. Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte:
    pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.

    3. Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.

    4. Cel lacom stârneşte certuri, dar cel ce se încrede în Domnul este săturat din belşug.

    Acestea sunt cateva proevrbe despre lacomie luate din Biblie. E clar ca cel lacom nu va dainui si averea castigata prin lacomie se va risipi repede…

Leave a Reply to Dan M'