Birocrația europeană e, în foarte multe privințe, mult mai stufoasă decât a noastră. Ce e altfel la Bruxelles este transparența. Adică dacă musai vrei să afli ceva, să intervi cumva în procesul decizional pe competențele tale de cetățean (care există), dacă vrei să interpelezi un europarlamentar etc. o poți face mult mai ușor decât în relația cu un parlamentar român (cu excepția părții de audiențe, pe care unii chiar și le țin).

Acum vreo două luni luam parte la conferința de presă care anunța lansarea unui curs de lobby. Era în toi scandalul Severin la acea vreme, așa că a picat cum nu se putea mai bine. Radu Nicosevici, care ținea o parte din cursuri spunea atunci că ceea ce a făcut Severin se numește pur și simplu șpagă și atât. Pe de altă parte, tot dumnealui ne atrăgea atenția că, poate nu știm (așa era), dar parlamentele naționale ale statelor membre au dreptul de a introduce amendamente în procesul legislativ al Parlamentului European. Ghiciți de câte ori și-a exercitat Parlamentul României acest drept anul trecut! Niciodată.

Deschid în seara aceasta mailul după o zi în care nu prea am avut timp să-l verific, așa că o gașcă impresionantă de mailuri mă așteptau să le citesc. Între ele o sumedenie de informări de la cabinetele unor europarlamentari români. Unul s-a făcut remarcat, l-am șters din reflex, după care am scormonit prin trash pentru că nu-mi venea să cred cât de mare a putut să fie grozăvia și cum era cât pe ce să trec pe lângă ea. Citez din informare:

Europarlamentarul liberal, Cristian Buşoi, a cerut, aseară, în plenul Parlamentului European, readucerea echipei Politehnica Timişoara în elita fotbalului naţional şi european, criticând dur afacerile din fotbal care umbresc performanţa sportivă.
Recent, echipa Poli Timişoara, care a terminat campionatul pe locul 2 în România şi care urma să joace în Liga Campionilor, a fost retrogradată în Liga a III-a printr-o decizie la masa verde. Această decizie profund nedreaptă va afecta sutele de mii de fani ai echipei timişorene. Fac un apel şi de la aceasta tribună către autorităţile din fotbalul din România să corecteze această decizie şi să permită echipei Poli Timişoara să rămână în prim planul fotbalului romanesc şi european.
Poftim? Cu asta își umple timpul un europarlamentar român? Hai să văd pe site-ul PE, dacă nu cumva forul european s-a întors cu susu-n jos și se ocupă de fotbalul românesc, iar așa intervenția domnului Bușoi să capete o logică. Când colo, headlines-urile zic așa:
Între 6 și 9 iunie, deputații europeni se reunesc în plen la Strasbourg. Printre temele de pe ordinea de zi se numără: bugetul UE, Eurovigneta, îmbolnăvirile cauzate de bacteria E. coli în Germania, noua Constituție revizuită a Ungariei, regimul de vize UE-Rusia și agențiile de rating. Parlamentul va evalua și pregătirea României și a Bulgariei pentru aderarea la spațiul Schengen.
Așadar nu, nu zicea nimic de Poli Timișoara sau de fotbalul românesc. În schimb zicea de buget, eurovigneta și aderarea României la spațiu Schengen. Mă întreb acum: oare la ce se gândeau colegii eurodeputați când, în acest context, au urmărit intervenția domnului Bușoi?

Despre cum relaționăm cu instituțiile europene

Postat de pe data de 7 iun., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,060 ori.

Publica un raspuns