Altădată perla României şi plină la refuz de turişti veniţi din întreaga lume pentru apele termale şi aerul ionizat de aici, Băile Herculane este acum o ruină. Vechile hoteluri şi baze de tratament sunt în paragină, un dezastru ce i-ar face până şi pe soldaţii din legiunile romane care au trecut pe aici acum aproape două milenii să-şi scoată săbiile din teacă şi să facă ordine.

Forfota de pe vremuri din staţiune nu mai există. Promenada a ajuns un loc periculos. Nu se ştie când vreo bucată desprinsă din superbele clădiri cade cuiva în creştet, făcându-l să-şi blesteme zilele şi să nu mai vrea nicicând să revină aici.

Herculane geme de moteluri şi pensiuni construite după ’89, însă bijuteriile arhitecturale sunt lăsate în paragină. Şi nu de acum, ci de mai bine de 15 ani. Cine-o fi de vinăĂ Fără doar şi poate, toţi primarii, consilierii locali, consilierii judeţeni, preşedinţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi miniştrii Culturii şi Turismului care s-au perindat începând din 1990 încoace. Dar mai ales aşa-zişii investitori care nu au făcut altceva decât să-şi bată joc de tot ce înseamnă această staţiune.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a vizitat de câteva ori Băile Herculane, ştie că faptele proprietarilor sunt de natură penală şi s-a bătut cu pumnul în piept că îi va expropria. În afară de obişnuitele gudureli făcute de autorităţile locale şi promisiuni deşarte că aceste clădiri nu vor ajunge ruină, nu s-a întâmplat nimic. Chiar dacă aproape toate clădirile vechi din staţiune sunt monumente culturale protejate, singura reacţie pe care Ministerul Culturii şi Cultelor o poate avea în acest caz este să-i acţioneze în judecată pe proprietarii clădirilor. Acest demers este unul foarte dificil din punct de vedere juridic, tocmai pentru că este foarte greu de demonstrat, conform unui oficial din minister, că proprietarul clădirii respective a lăsat cu rea credinţă imobilul să se degradeze.

Alte cauze sunt lipsa  oamenilor care să se ocupe de astfel de cazuri şi criza acută a fondurilor pentru acţionarea în judecată a acestor proprietari. Iată cum o chiţibuşăraie juridică, parcă făcută tocmai pentru distrugerea clădirilor de patrimoniu sau monumentelor culturale protejate, împiedică o reacţie fermă din partea autorităţilor. La toate acestea se mai adaugă şi durata de neimaginat de mare a proceselor de pe rolul instanţelor din România, astfel încât lipsa de reacţie devine lege. „Ministrul a făcut presiuni la prim-ministru, coaliţie, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene şi primari pentru rezolvarea acestor situaţii şi pentru ca proprietarii să devină responsabili”, a precizat Radu Enache de la Cultură. Se pare că degeaba.

Cazul de la Băile Herculane nu este unic. La Borsec, acelaşi dezastru. Şi acolo s-a dus Elena Udrea, dar tot degeaba. Ironia sorţii este că exact în Băile Herculane locuieşte şi îşi are şi biroul de parlamentar deputatul Ion Tabugan. Ocupat până peste măsură de propriile investiţii în zonă şi de industria lemnului, Tabugan nu are pe listă monumentele culturale protejate din oraşul în care trăieşte. Totuşi ceva, ceva se mişcă. Una dintre clădirile care sunt marcate cu semnul specific monumentelor culturale protejate a început să fie renovată prin montarea de geamuri termopane. Tipic românesc!

Dragostea de ţară, minciună patentată la români

Postat de pe data de 9 iun., 2011 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,308 ori.

Publica un raspuns