http://education-cities.com/wp-content/uploads/2011/05/article.pdf

ORAŞELE EDUCAŢIEI  – ARTA COLABORĂRII

Yaacov Hecht
„Oraşul Educaţiei – O reţea socială de învăţare”
Calea spre educaţie în secolul 21

Al patrulea val


Traducere Mediana Stan

Cei mai mulţi dintre noi se tem de schimbările remarcabile care au loc in aproape toate cercurile vieţii iar ritmul acesta creşte constant. Deci, bun venit la valul de informaţii al lui Alvin Toffler, la Economia ideilor lui John Perry Barlow, la valul conceptual al lui Daniel H. Pink şi la valul de informaţii al lui David Passig…

Ne-am îndepărtat de primul val, Valul Agrar din mijlocul secolului 19, o perioadă de timp când cea mai mare din populaţia Pământului îşi câştiga existenţa din agricultură. Apoi, spre sfârşitul secolului 20, ne-am depărtat de al doilea val, valul economieie industriale. Azi, ne aflăm în mijlocul unei tranziţii de la al treilea val, al economiei informaţionale la al patrulea val al economiei cunoaşterii şi creativităţii, un val, în care, în conformitate cu predicţiile, majoritatea populaţiei Pământului se va ocupa cu crearea unei noi cunoaşteri, pe lângă creşterea şi mai rapidă a schimbărilor tehnologice şi sociale.

Potrivit descrierii lui Daniel Pink, în al patrulea val angajatul va fi un muncitor-artist, un individ calificat în gândirea din afara cutiei, şi va şti cum să genereze noi soluţii pentru necesităţi vechi şi noi deopotrivă. Pink se referă la al patrulea val ca „Epoca conceptuală.” Scepticii, cei care nu sunt înclinaţi să creadă că al patrulea val bate într-adevăr la uşa noastră, îşi pot bucura ochii cu vârful aisbergului: revoluţia reţelelor, în general, şi a reţelelor sociale, în special, pe lângă multiplele revoluţii politice şi economice, care au loc în prezent în întreaga lume.

Cu toate acestea, nu trebuie confundate: schimbarea la care mă refer nu este doar o schimbare tehnologică, ci este încorporată în rădăcinile esenţei noastre ca fiinţe umane – suntem părţi componente ale unei maşini mai mari, identice cu alte păţi componente, destinate să execute activităţi pentru care am fost pregătiţi special, având unicul scop de a executa sarcini pentru decizii care nu ne aparţin? În opinia mea, esenţa omului constă în faptul că personalitatea lui este autonomă, unică şi distinctivă.

În cazul în care această noţiune ne va guverna şi ne va motiva viaţa, vom fi capabili să distingem unicitatea oamenilor şi culturilor care ne înconjură. Şi în interacţiunea dintre noi şi ei, o interacţiune între oameni care sunt diferiţi unul de altul, o energie nouă de creativitate va forma – James Michael Surowiecki se referă la acest lucru ca „înţelepciunea maselor”, o înţelepciune colectivă creată prin cooperare, care modelează afacerile, culturile şi ţările.

Revoluţia reţelelor (softurile open source, Wikipedia, abordări deschise ale unor cercetări, etc.) constituie atât o expresie cât şi un motor pentru „înţelepciunea maselor”, care creşte rapid, atât ca ​​volum cât şi ca influenţă. Această dezvoltare este o reminiscenţă a Revoluţiei tiparului, care a revelat şi a distribuit maselor lucrări care nu erau disponibile înainte. Revoluţia reţelelor apare ca proces în două sensuri. Pe de o parte, continuă Revoluţia tiparului şi permite mai multor oameni să-şi exprime unicitatea şi inteligenţa şi să beneficieze de expunerea imediată la un public mare de spectatori, ascultători şi cititori, iar pe de altă parte, nu doar expune lucrări, ci joacă mai degrabă un rol activ în formarea lor (în ştiinţă, artă, tehnologie, etc), printr-o cooperare globală, care nu a fost posibilă în trecut.

În lumina ascensiunii celui de al patrulea val, privim cu uimire la sistemul de învăţământ, care blochează schimbările necesare lui. Sistemul de învăţământ, indiferent la realitate, continuă pregătirea studenţilor pentru viaţa în economia revoluţiei industriale (al doilea val), ghidându-i într-un program de tipul „o singură mărime care se potriveşte tuturor” care se ocupă cu „ce”, „cum”, şi „când”, şi se concentrează la încercarea de a menţine ideea de „a fi ca toată lumea”, „de a învăţa ca toată lumea”, şi „de a se comporta mereu ca toată lumea”, o abordare extrem de potrivită pentru viaţa din secolul anterior, destinată să instruiască milioane de lucrători ascultători pentru munca în fabrici. Un rezultat al acestei abordări a învăţământului este numărul mare de şomeri în rândul absolvenţilor de învăţământ superior în timpul crizei economice prin care trecem acum. Mulţi dintre ei descoperă că instituţiile de învăţământ i-au pregătit pentru o lume non-existentă. Gândirea „în afara cutiei”, creaţia prin abilităţi de cooperare şi punerea de întrebări, în loc de memorarea unor răspunsuri – nu sunt o parte integrantă a sistemului de învăţământ actual.

În ultimele trei decenii, sunt în căutarea găsirii unui răspuns la întrebarea cum să creăm o schimbare substanţială în sistemul de învăţământ, o schimbare care să permită folosirea potenţialului fiecărei persoane la nivel maxim şi, în acelaşi timp, să o creăm în cooperare şi respectând diversitatea. O schimbare care va transforma sistemul de educaţie pentru a se potrivi cu noile opţiuni oferite de secolul 21 şi cu viaţa în epoca celui de-al patrulea val. Recent, cred, ne apropiem de un nou răspuns educaţional inovator – o tranziţie de la şcolile din era industrială la o „reţea socială de învăţare” – şi implementarea ei – pe care o numesc „Oraşul Educaţiei”. Ce este o „reţea socială de învăţare?”, ce este un „oraş al educaţiei?” şi cum se formează baza pentru noul sistemul de învăţământ?


În acest an, în colaborare cu prietenul meu, Ram Shmueli, am fondat organizaţia „Oraşele educaţiei”, care se concentrează pe efortul de a oferi răspunsuri la aceste trei întrebări, şi în primul rând de a dezvolta ceea ce va duce, în opinia noastră, la saltul semnificativ de care sistemul de învăţământ are nevoie atât de urgent. În acest scurt articol, voi încerca să răspundă la aceste întrebări şi să prezint ideea şi lucrarea însoţite de exemple din domeniu.

„Abordarea multi-dimensională a individului”

În 1987 am iniţiat înfiinţarea Şcolii Democrate din Hadera, Israel. Cu ajutorul unui grup minunat de oameni, am fondat o altă şcoală – prima care a folosit titlul de „şcoală democrată” (urmată de fundaţia din douăzeci şi cinci de şcoli democrate suplimentare din Israel, şi sute de „şcoli alternative” din întreaga lume s-au decis să adopte acest titlu şi s-au alăturat principiului „Educaţiei Democrate).


În timp, „Instituţii pentru Educaţie Democrată”, au fost fondate în toată lumea. Acest lucru a declanşat implementarea ideilor de educaţie democrată în şcolile sistemului de învăţământ public, cât şi în cercurile academice.

Şcoala democrată este un şablon care continuă încercările făcute pe tot parcursul secolului 20 de a fonda şcoli umaniste; aceste încercări au fost fie fără succes sau nu au trecut dincolo de zona locală. A trecut timpul şi sunt întrebat din nou, cum se face că ideea de Educaţie Democratică s-a răspândit atât de repede în diferite zone din întreaga lume.

Răspunsul meu este că pionierii educaţiei umaniste, predecesorii noştri, au fost pur şi simplu înaintea timpului lor. Din fericire pentru noi, trăim la momentul potrivit, când toate premisele (al patrulea val) pentru apariţia unui nou model de educaţie au fost îndeplinite şi aproape toţi cei care lucrează în educaţie, aşteaptă cu nerăbdare să apară o schimbare. În plus, Revoluţia Internet facilitează schimbul de cunoştinţe şi de colaborări, care nu au fost disponibile pentru pionierii educaţiei umaniste din secolul trecut.


În retrospectivă, mă refer la ideea principală care ne-a ghidat când am fondat şcoala democrată, de „individ multi-dimensional”. Conform acestei idei, fiecare individ are domenii sau competenţe, în care el/ea este puternic, mediu sau slab. Acest lucru sună banal, cu toate acestea, într-o metodologie care clasifică oamenii în tari, medii sau slabi, un individ care este tare la matematică, de exemplu, va fi considerat tare chiar şi în cazul în care inteligenţa lui emoţională este foarte scăzută, şi, dimpotrivă, o persoană care are probleme cu citirea şi scrierea va fi considerată slabă, chiar dacă este un pictor talentat.

Abordarea „individului multi-dimensional” respinge preferinţa pentru anumite zone ca indicatori de slăbiciune sau tărie. Fiecare şi fiecare dintre noi este sclipitor într-un domeniu şi slab în altul, sau cu alte cuvinte, multi-dimensional. Noi numim capacităţile înnăscute sau dobândite – „zone puternice”. Acestea diferă de la un individ la altul şi recunoaşterea lor acordă fiecăruia posibilitatea de a se remarca şi a excela în domeniul în care e cel mai tare, şi de a avea succes, contrar anilor îndelungaţi de străduinţe pentru a obţine rezultate mediocre sau slabe într-un domeniu în care el este slab. În plus, cei mai mulţi dintre noi au, de asemenea, „zone de dezvoltare”, zone în care noi de multe ori nu avem un talent înnăscut, dar cu toate acestea, avem un nivel ridicat de motivaţie care apare din interes şi din dificultăţi. Evident, aceste domenii sunt, de asemenea, unice şi variază de la un elev la altul.

Abordarea „individului multi-dimensional” conduce la apariţia unei noi şcoli al cărei obiectiv este de a ajuta fiecare elev să creeze şi să achiziţioneze instrumentele care să-i permită să cunoască potenţialul lui propriu. Într-o astfel de şcoală fiecare elev va avea un program de studiu care se bazează pe domeniul său individual de putere, de aici, talentul său unic, şi domeniul său de dezvoltare, de aici zona care îl atrage pe student şi în care îşi manifestă un nivel ridicat de motivaţie, chiar dacă el nu este în mod natural talentat în acest domeniu. Odată ce studentul are succes şi conştiinţa lui că poate învăţa este întărită, el va fi capabil să răzbată în domeniile în care puterea lui este mai mică.

Încercarea de a pune în aplicare ideea individului multi-dimensional în şcoală democrată a fost realizată prin trei metode principale:
01. Mentorat: În centrul muncii educaţionale se află o legătură strânsă, cu caracter personal între profesori şi studenţi, este o legătură prin care se cultivă încrederea reciprocă şi o cunoaştere profundă a copilului, a zonelor sale puternice şi a zonelor de dezvoltare generate.

02. Structurarea unui cadru educaţional care permite fiecărui elev să construiască un program de studiu personal şi unic.

03. Şcoala este construită ca o organizaţie democrată iar procesele de luare a deciziilor şi de punere a lor în aplicare sunt executate într-un format democrat care cuprinde întreaga comunitate şcolară, adică studenţii, profesorii şi părinţii. Astfel, am produs un teren fertil pentru testarea colaborării în vederea promovării obiectivelor comunităţii ca întreg.

Legea efectului de levier educaţional

Legea universală a efectului de levier afirmă că cu cât braţul levierului este mai lung, cu atât este mai mică forţa necesară pentru a ridica o greutate. În educaţie, greutatea ridicată este succesul educaţional (personal sau la nivel de sistem), braţul lung al levierului este Motivaţia (zona de dezvoltare), iar forţa care acţionează asupra ei este cunoaşterea şi talentul (zona de putere). Şi aşa cum arată legile fizicii, atunci când braţul levierului este foarte lung (nivel ridicat de motivaţie), se poate ridica o cantitate substanţială de succes chiar şi în lipsa unui talent excepţional. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie în mod clar de un punct de sprijin pentru a echilibra capătul de ridicare şi capătul care urmează să fie ridicat. Şcoala este punctul de sprijin necesar pentru creşterea succesului
educaţional.

Citatul celebru atribuit lui Arhimede este „Dă-mi o pârghie destul de lungă şi un punct de sprijin pe care să o aşez, şi voi muta lumea.” Echivalentul zicalei pentru sistemul de învăţământ este, daţi-ne un sistem de educaţie care respectă şi apreciază unicitatea elevilor săi şi, care prin urmare, ştie să stimuleze motivaţiile lor interne, să le sprijine şi să le dea putere – şi vom fi reuşit să schimbăm un întreg univers, universul unui copil!

Pe drumul învăţăturii noastre în şcoala democrată am învăţat că pentru amplificarea nivelului de motivaţie (alungirea braţului pârghiei), sunt necesare în primul rând trei elemente centrale:

Primul – prezenţa unui adult important pentru copil în şcoală.

În al doilea rând – Experienţele de succes dobândite în timpul activităţilor din domeniile lor tari, creează o bază pentru obţinerea succeselor viitoare şi instaurează sentimentul de „a putea” al studenţilor.

În al treilea rând – includerea studenţilor în administrarea democrată a şcolii în scopul de a provoca sentimentul de identificare cu comunitatea şi sentimentul de a face parte din ea, este esenţial pentru a genera un climat propice pentru dezvoltare.

„O reţea socială de învăţare” – Un loc în care mergem „să pescuim împreună”

În practică, succesul legii efectului de levier şi punerea în aplicare a ideii „individului multi-dimensional” sunt doar un punct de pornire. Urmând procesul de descoperire a zonelor unice de putere şi a zonelor de dezvoltare ale unui individ, el este pregătit pentru a observa unicitatea celorlalţi din jurul lui. Mă refer la această etapă, ca la „realizarea socială” (etapa imediat următoare este „auto-realizarea”), în cazul în care, concomitent cu descoperirea punctelor forte şi dorinţelor, sunt descoperite şi restricţiile. Pe calea de atingere a unui scop pe care şi-l stabileşte o persoană, există obstacole şi obstrucţii, şi pentru a le depăşi, trebuie găsiţi parteneri complementari. Astfel, colaborarea este cheia succesului. În opinia mea, o legătură necesară se formează între abordarea „multi-dimensională” şi „înţelepciunea mulţimilor”. Afirmaţia mea este că, atunci când se creează o comunitate în care fiecare individ descoperă partea de geniu care se află în el, şi în acelaşi timp învaţă să vadă punctele forte ale altora din jurul lui şi modalităţile în care poate colabora cu ei, sunt create condiţiile ideale pentru apariţia „înţelepciunii mulţimilor” sau „înţelepciunea unei mulţimi de genii.”

Vechile sisteme de învăţământ au produs o clasă ierarhică, în care studenţii de succes se află în vârful piramidei. Un sistem de învăţământ axat pe realizarea studenţilor săi ca realizare socială, acţionează ca o „reţea socială de învăţare”.

Scopul este că „Sală de clasă de tip piramidă,” 30 de studenţi în faţa unui singur profesor, se va transforma într-o „reţea socială de învăţare”, compusă din 31 de profesori şi elevi – o reţea în care fiecare elev sau profesor poate preda din domeniul lui tare şi învăţa din ceea ce ştiu ceilalţi mai bine. Se poate, prin urmare împărţi punerea în aplicare a ideii „individului multi-dimensional” în două faze: în prima fază, individul descoperă propriile sale puncte forte (inteligenţa), şi în a doua fază el întâlneşte dorinţa firească de a colabora în scopul susţinerii unui interes comun.

Prin urmare, noul profesor trebuie să fie capabil să formeze o legătură strânsă cu studentul, şi să-l ajute să-şi descopere şi să-şi dezvolte domeniile tari şi domeniile de dezvoltare. În plus, el trebuie să dobândească cunoştinţe prin „arta colaborării” – capacitatea de a instaura în clasa sa un climat caracterizat prin colaborarea între persoane diferite, colaborare care se va extinde în afara graniţelor clasei, între şcoli şi în întregul oraş.

În majoritatea cazurilor, şcoala veche „industrială”, nu ia în consideraţie cele două componente cheie în dezvoltarea învăţării cu sens – domeniile tari şi domeniile de dezvoltare ale fiecărui sudent, şi de cele mai multe ori îşi clasifică studenţii pe grupe de vârstă sau nivelul de cunoştinţe.

În abordarea educaţională a reţelei sociale de învăţare şi în punerea în aplicare a legii levierului educaţional, se află, în opinia mea, soluţia de învăţământ pentru lumea viitoare în care vor trăi elevii noştri. O şcoală care funcţionează în conformitate cu modelul piramidei ierarhice în mod similar unei fabrici, se va schimba şi va funcţiona în conformitate cu modelul reţelei sociale, care se potriveşte mai bine cu viaţa în cel de-al patrulea val.

Dacă în şcoala industrială veche, studenţii obişnuiau să memoreze cunoştinţele – prin urmare, „profesorii le dădeau peştele” şi în noua şcoală industrială studenţii învăţau cum să înveţe – prin urmare, „profesorii le dădeau undiţele”, atunci, în reţeaua socială de învăţare, elevii şi profesorii „pescuiesc împreună.”

„Stuchers” (studenţi-profesori) se ocupă împreună de generarea de noi întrebări şi noi răspunsuri şi pornesc împreună în aceeaşi aventură a cunoaşterii reciproce.

Modificarea codului genetic duce la modificarea domeniului educaţional


Nevoia de dezvoltare a modelelor „reţelei sociale de învăţare” este echivalentă cu modificarea codului genetic al sistemului de învăţământ. Sistemul trebuie să se transforme dintr-un sistem de educaţie ierarhic, în care cunoştinţele curg într-o singură direcţie (de sus în jos) într-un sistem de învăţământ de reţea, în care cunoştinţele circulă între toţi partenerii. Mai mult, toată lumea ia parte la crearea unei noi cunoaşteri (crearea unei lumi noi!). În acest tip de muncă, construirea reciprocă a unui reper moral (valori călăuzitoare), este cea mai importantă, astfel, memorarea automată a unor semnificaţii dictate se schimbă într-o călătorie de învăţare, interesantă şi nouă.

În acest moment, apare următoarea întrebare, care este domeniul în care această schimbare anunţată este gata să înceapă – în clasă, la şcoală, în e-learning, sau unde în altă parte? Şi cine intenţionează să conducă acest proces? Mark Zuckerberg a introdus Facebook-ul în universităţi. Care este locul potrivit pentru a pune în aplicare „reţeaua socială de învăţare?” Spre încântarea mea, încercări incitante şi inovatoare există deja în domeniu, şi acest lucru îl fac profesori şi şefi ai cadrelor didactice curajoşi, care sunt forţaţi să lupte cu sistemele birocratice lente şi înţepenite. Cu toate acestea, aceste încercări sunt doar „picături” şi nu „ploaie”. Miniştri ai educaţiei, care au capacitatea de a conduce o schimbare, optează pentru rezultate rapide şi au tendinţa de a evita să-şi asume riscurile care ar putea decurge din susţinerea revoluţiei necesare. De fapt, inovaţia în învăţământ există pe internet; cu toate acestea, părţi mari din ea cad în capcane ale vechiului model de învăţământ şi nu fac o legătură între revoluţia reţelelor sociale şi a sistemului de educaţie. Astfel, atunci când se confruntă cu iureşul celui de-al patrulea val, sistemul de învăţământ acţionează prea puţin şi prea lent, şi continuă să investească resurse în blocarea celor care încearcă să schimbe ceva.

Pentru a isca o schimbare semnificativă şi rapidă, este necesară o revoluţie a învăţământului. Cu toate acestea, din nou, întrebarea este cine poate conduce o astfel de revoluţie şi în ce domeniu trebuie să aibă loc?

După ce am lucrat ca profesor şi ca şef al cadrelor didactice, am fost consilier al mai multor miniştri ai educaţiei, am iniţiat înfiinţarea unei facultăţi academice pentru programul de formare a cadrelor didactice în educaţia democrată, şi am stabilit şi rulat o serie de programe la nivel naţional, am venit cu un posibil răspuns:
Locul este un oraş, iar liderii sunt primarii!

Am început căutarea unui primar care să fie de acord să „sară cu mine în apă” şi să încerce punerea în practică a unei idei pe care am numit-o „oraşul educaţiei”. Primarii au suficient timp în biroul lor pentru a conduce o schimbare în educaţie, pe lângă o motivaţie puternică de a iniţia o astfel de schimbare. Aceasta în lumina faptului că o schimbare de succes în educaţie poate oferi securitatea politică şi servi ca o pârghie importantă pentru realizarea unor schimbări municipale, precum şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în oraş, în ansamblu.

„Oraşul educaţiei” – ideea

Chiar dacă este realizată în cea mai bună şcoală posibilă, este extrem de dificil să pui în practică „reţeaua socială de învăţare” şi „individul multi-dimensional” şi să construieşti programe de studii bazate pe domenii unice de abilitate şi dezvoltare pentru fiecare student, când ai de-a face cu sute de studenţi. În cel mai bun caz, fiecare şcoală se poate specializa în cinci până la zece subiecte. Cu toate acestea, când ne gândim la conectarea oraşului cu şcoală, lucrurile arată altfel. Imaginaţi-vă oraşul transformându-se într-o şcoală mare, sau mai exact, într-o reţea socială de învăţare. Gândiţi-vă la toate resursele disponibile dintr-un oraş: muzee, galerii, parcuri, centre de cultură şi sport, biblioteci, ateliere de lucru, fabrici, birouri, magazine, resurse umane şi multe altele… Acum, imaginaţi-vă că toate aceste resurse sunt disponibile pentru fiecare copil sau cetăţean al oraşului, în aşa fel încât fiecare îşi poate dezvolta zona sa de interes, de a lucra, învăţa, preda… întregul oraş se transformă într-o şcoală mare, care oferă servicii de educaţie şi de învăţare pentru fiecare elev, iar apoi pentru întreaga populaţie a oraşului, şi în acest fel, oraşul devine un domeniu în dezvoltare pentru locuitorii săi.

La acest punct, fără îndoială, se vor pune multe întrebări, precum şi multe răspunsuri precizând de ce această idee nu este fezabilă şi care sunt obstacolele care vor împiedica punerea sa în aplicare. Prin urmare, vă invit să vedeţi ideea „oraşului educaţiei”, ca o fereastră de oportunitate. Să lăsăm fereastra deschisă, cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp, şi să încercăm să vedem nu doar de ce este posibil să o realizăm ci şi de ce este absolut necesar să o facem.

În primul rând, trebuie să subliniez faptul că multe oraşe apreciază dezvoltarea sistemului lor de învăţământ ca prioritatea lor cea mai mare. Distincţia unui „oraş al educaţiei” provine din faptul că el percepe sistemul de învăţământ ca un instrument central pentru dezvoltarea oraşului. Fiecare oraş, ca orice persoană, are domenii puternice unice şi multe domenii de dezvoltare. Un oraş de succes, care leagă domeniile lui puternice şi de dezvoltare cu cele ale studenţilor şi populaţiei ca întreg, va genera motoare de dezvoltare strategice şi extrem de importante. Această legătură este posibilă prin colaborarea între diverse elemente ale primului sector (educaţia oficială şi neoficială, bunăstarea, ocuparea forţei de muncă, urbanism, inginerie, etc), elemente din al doilea sector (sectorul de afaceri), al treilea sector (organizaţiile non-profit) şi sectorul al patrulea (organizaţii de afaceri sociale) active în oraş. Aceste colaborări vor transforma oraşul într-o reţea socială de învăţare, care funcţionează ca open source. Astfel, toţi partenerii din procesul de învăţare şi predare sunt atât utilizatori de reţea cât şi dezvoltatori! Orice organizaţie sau cetăţean al oraşului îşi poate dezvolta metodele proprii pentru a genera motoare de dezvoltare la nivel municipal, prin conectarea forţelor şi motivaţiilor proprii cu cele ale prietenilor şi colegilor săi, şi cu forţele şi motivaţiile oraşului!

În acest fel, „oraşul educaţiei” va oferi cel mai bun răspuns pentru nevoile educaţionale ale studenţilor săi:
01. Pregătirea pentru viaţa din secolul 21 prin dezvăluirea şi dezvoltarea cunoaşterii experte unice şi individuale a studenţilor şi cetăţenilor oraşului, şi formarea în arta colaborării în cadrul reţelei sociale de învăţare, care acţionează „motoarele de dezvoltare urbană”.
02. Procesul de conectare la punctele forte ale sferei urbane va necesita învăţarea şi familiaritatea cu patrimoniul oraşului şi cultura locală, şi ca urmare va crea un parteneriat al celor ce vor scrie poveştile viitoare ale oraşului.

Aceste două componente vor conduce la sentimentul de mândrie locală, care constituie adesea baza pentru germinarea sentimentului de apartenenţă şi identitate locală.
Oraş, de asemenea, trece printr-un proces de creştere a autorităţii. Folosirea abilităţilor şi resurselor studenţilor şi cetăţenilor săi va constitui un motor puternic de producţie pentru dezvoltarea companiilor business ventures publice şi private pe care oraşul este interesat să le susţină.
„Motorul de producţie” va fi alimentat cu energia generată prin interacţiunea dintre domeniile puternice urbane ale oraşului şi domeniile puternice şi de dezvoltare individuale. În continuare, voi prezenta exemple pentru această interacţiune şi modalităţile de punere în aplicare.

Oraşul educaţiei – „implementarea” – exemple din domeniu

Întrebările „ce” sunt urmate de cele două întrebări „cum”:
Cum putem crea un sistem de educaţie care se concentrează pe domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale studenţilor care să faciliteze dezvoltarea studenţilor?
Cum interacţionează domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale studenţilor cu domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale oraşului în scopul generării unui motor de producţie urban?

Bat Yam – Implementarea „modelului Bat Yam de educaţie individuală”

Demersurile căutării „oraşului educaţiei” au început în 2003. În acel timp, primarul din Bat Yam, Shlomi Lachiani, a luat decizia de a deveni pionier şi de a croi drum în acest domeniu. El a luat legătura cu mine (pe atunci eram şef al Institutului pentru Educaţie Democrată), şi mi-a propus să lucrăm împreună la implementarea ideii „oraşul educaţiei”. Căutarea a început cu anunţul explicit al primarului: el se consideră responsabil pentru sistemele de învăţământ ale oraşului său şi este interesat să le utilizeze ca un instrument pentru dezvoltarea întregului oras. Pas-cu-pas, am dezvoltat modelul Bat Yam de educaţie individuală, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Fundaţia Rashi. Programul punea punctele forte individuale ale fiecărui student în centrul muncii educative. Următoarele trei concepte au stat la baza programului:
01. Cercuri dimineaţa devreme: dimineaţa întâlniri regulate între diriginţi şi clasele lor, care vizau cunoaşterea tot mai mare a fiecărui student, construind treptat un program de studiu unic pentru fiecare. Programul urmăreşte să identifice cel puţin o zonă de interes în care studentul poate excela, pentru ca apoi să-l ajute să-şi dea seama de competenţa lui în acel domeniu de interes, cu intenţia ca succesul obţinut să-l facă mai încrezător şi să-l ajute să se descurce în domeniile în care este mai slab.
02. Conectarea educaţiei oficiale cu educaţia neoficială: pentru a oferi un răspuns la mai multe domenii de excelenţă ale întregii populaţii a studenţilor din Bat Yam, am avut nevoie de resursele de educaţie oficială şi neoficială din oraş şi de colaborarea dintre ele.

03. Conectarea între serviciile de asistenţă socială şi sistemul de educaţie al oraşului
în scopul de a sparge restricţiile sistemului socio-economic care este un bloc economic şi cultural.

În acest scop, ne-am dezvoltat canale de comunicare cu un minim de birocraţie între serviciile de asistenţă socială şi profesori, pentru a oferi un răspuns rapid şi eficient la fiecare problemă, în ideea că un copil înfometat sau abuzat nu poate, în nici un caz, să-şi dea seama care este domeniul lui de excelenţă.

Succesul programului educaţional s-a manifestat în trei categorii:
01. Îmbunătăţirea realizărilor academice.
02. Declinul violenţei şi îmbunătăţirea climatului educativ.
03. Creşterea mândriei locale a studenţilor.
În plus, această schimbare s-a manifestat în modernizarea infrastructurilor municipale care au devenit o sursă de atracţie pentru familiile tinere, a dus la creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară a oraşului şi la creşterea prestigiului lui Bat Yam.

Succesul programului a condus la implementarea lui de către autorităţi municipale auxiliare, şi astfel am învăţat, aşa cum am anticipat, că programul funcţionează bine în principal în oraşele în care primarii îşi asumă responsabilitatea de a-l conduce şi se împotmoleşte în oraşele în care primarii nu preiau conducerea lui în procesul de implementare. Mai mult, programul a avut succes şi la nivel naţional. Ministrul Educaţiei din acel timp, prof. Yuli Tamir, a alipit programul de „educaţie individuală” la reforma „Ofek Hadash” (orizontul nou) în liceele din întreaga ţară.

Tiberias – implementarea conceptului „motoare de dezvoltare municipală”

Un alt progres în căutarea unui „oraş al educatiei”, a avut loc în Tiberias, în 2008. Primarul, dl. Zohar Oved, a făcut un pas înainte în implementarea ideii oraşelor educaţiei văzând-o ca pe un motor principal în planul strategic al oraşului. De data aceasta, a apărut a doua parte a ecuaţiei oraşului educaţiei – partea referitoare la crearea unui „instrument de dezvoltare urbană”, ca urmare a legării domeniilor tari ale studenţilor şi părinţilor lor cu domeniile puternice ale oraşului.

Un proces structurat strategic a dezvăluit că pentru ca Tiberias să-şi dezvolte la maxim turismul, oraşul trebuie să adopte o abordare nouă şi să treacă de la sistemul de hotel obişnuit („all inclusive”), care ţine turistul în hotel şi limitează traficul economic urban la un gen de turism care îl va invita să iasă în oraş, să facă un tur şi să se bucure de o gamă largă de activităţi unice, şi de aici dezvoltarea „turismului la faţa locului”.

Am conceput un program prin care această necesitate este îndeplinită prin intermediul sistemului de învăţământ al oraşului. Iată cum funcţionează:

In prima fază am activat programul „educaţie individuală”. Fiecare dintre studenţii oraşului, printr-un proces structurat, identifică domeniile sale tari şi domeniile de dezvoltare, în timp ce oraşul sprijină construirea unei căi de dezvoltare individuală pentru fiecare student. Acest lucru este realizat în cadrul educaţiei oficiale şi neoficiale, mediului familial şi comunităţii şi altele.

În a doua fază, am dezvoltat un program de studiu local-municipal – în care toţi elevii învaţă istoria oraşului celebru, şi anume faptul că acesta a servit drept capitală a lumii evreieşti timp de cinci sute de ani după distrugerea şi căderea Ierusalimului, despre patrimoniul său, şi resursele naturale din vecinătatea lui Tiberias, comorile culturale şi de artă ale oraşului, sport şi alte domenii. Acest tip de învăţare este însoţit de un proces de identificare şi cartografiere a zonelor curente puternice ale oraşului şi analiza căilor de dezvoltare viitoare.

In faza a treia, „Educaţia prin dezvoltarea motoarelor de dezvoltare urbană”, elevii aleg în ce domeniu de activitate ar dori să participe. Acesta poate fi fie o dezvoltare structurată a unuia dintre simbolurile oraşului; o încercare de a găsi o soluţie la una dintre problemele municipale pe care ei le-au descoperit; sau iniţierea unei activităţi care vizează promovarea viitorului plan strategic al oraşului. De exemplu, Parcul Arheologic din Tiberias a fost proiectat de către elevii de la şcoala „Branco Weiss”, care îl întreţin; un alt exemplu: „Programul ambasadorilor culturali”, în care tineretul din Tiberias serveşte ca ghizi turistici pe traseele urbane.

Călătoria municipală din Tiberias se numeşte „Viitorul creşte din trecut”, şi când a fost întrebat dacă acesta este un program, sau o iniţiativă educaţională, primarul a spus – vorbim de „modul de viaţă Tiberian!”.

Hadera – YACHOL („a putea” în ebraică şi acronim pentru verde, albastru, alb)

În 2009, domnul Haim Avitan, primarul din Hadera, a luat decizia de a se alătura programului „oraşele educaţiei”. Titlul programului în Hadera este „Hadera în verde, albastru, alb”, acest titlu reprezintă zonele puternice ale oraşului – standuri verzi pentru oraşul verde (Hadera are multe terenuri agricole, şi numele său, Hadera, este derivat din cuvântul arab pentru verde – „Al-Hudayra”). Albastru & alb simbolizează spiritul de pionierat Zionistic din povestea unică a înfiinţării oraşului. Procesul de secare a mlaştinilor zonei, care părea să nu aibă nicio şansă de reuşită, a cerut o viziune şi hotărâre excepţională.

Pe lângă aceasta, albastru şi alb simbolizează cei 120 de ani de absorbţie şi de integrare a imigranţilor în oraş, având ca rezultat viaţa pluralistă oraşului. În centrul programului se află conceptul de „Arta colaborării”. Accentul se pune pe construcţia reciprocă a planului de acţiune de către un grup mare de suporteri, organizaţii şi cetăţeni, care fac eforturi comune să creeze natalul Hadera YACHOL.

Oraşul ca academie municipală

Aşa cum am menţionat mai înainte, progresul ferm al celui de al patrulea val concepe o lume în care majoritatea cetăţenilor îşi vor câştiga existenţa din crearea unei noi cunoaşteri. Prin urmare, aceasta arată faptul că învăţarea ar trebui să treacă de graniţele şcolii şi să se transforme într-o învăţare pe toată durata vieţii, care să aibă loc în orice loc! Aceasta este idee care dă naştere viziunii „oraşele educaţiei” – în noul oraş, în secolul 21, fiecare cetăţean va utiliza centrele de învăţare municipale pentru îmbunătăţirea vieţii lui. Prin urmare, întregul oraş se transformă într-o „reţea socială de învăţare”, care facilitează dezvoltarea întregii populaţii. În acest fel, fiecare restaurant din oraş poate să facă parte din şcoala culinară municipală, şi fiecare bancă poate fi o parte din şcoala de ştiinţe economice a oraşului. De fapt, noi nu vorbim doar de organizaţii: fiecare om, tânăr sau bătrân, poate da ceea ce ştie cel mai bine, astfel încât întregul oraş devine un campus şi oferă o experienţă de învăţare pe durata întregii vieţi în fiecare domeniu de interes.

Exemplele menţionate mai sus ilustrează modul în care echipa „oraşele educaţiei” încearcă să realizeze o idee aflată încă în fază incipientă. Îi invităm cordial pe toţi cei care sunt interesaţi să ni se alăture în această călătorie captivantă, să iasă pentru socializare în sfera municipală şi să vadă noile posibilităţi pe care le oferă unui sistem de educaţie interesat să se reînnoiască şi să corespundă economiei celui de-al patrulea val.

ORAŞELE EDUCAŢIEI – ARTA COLABORĂRII

http://education-cities.com/wp-content/uploads/2011/05/article.pdf

ORAŞELE EDUCAŢIEI  – ARTA COLABORĂRII

Yaacov Hecht
„Oraşul Educaţiei – O reţea socială de învăţare”
Calea spre educaţie în secolul 21

Al patrulea val


Traducere Mediana Stan

Cei mai mulţi dintre noi se tem de schimbările remarcabile care au loc in aproape toate cercurile vieţii iar ritmul acesta creşte constant. Deci, bun venit la valul de informaţii al lui Alvin Toffler, la Economia ideilor lui John Perry Barlow, la valul conceptual al lui Daniel H. Pink şi la valul de informaţii al lui David Passig…

Ne-am îndepărtat de primul val, Valul Agrar din mijlocul secolului 19, o perioadă de timp când cea mai mare din populaţia Pământului îşi câştiga existenţa din agricultură. Apoi, spre sfârşitul secolului 20, ne-am depărtat de al doilea val, valul economieie industriale. Azi, ne aflăm în mijlocul unei tranziţii de la al treilea val, al economiei informaţionale la al patrulea val al economiei cunoaşterii şi creativităţii, un val, în care, în conformitate cu predicţiile, majoritatea populaţiei Pământului se va ocupa cu crearea unei noi cunoaşteri, pe lângă creşterea şi mai rapidă a schimbărilor tehnologice şi sociale.

Potrivit descrierii lui Daniel Pink, în al patrulea val angajatul va fi un muncitor-artist, un individ calificat în gândirea din afara cutiei, şi va şti cum să genereze noi soluţii pentru necesităţi vechi şi noi deopotrivă. Pink se referă la al patrulea val ca „Epoca conceptuală.” Scepticii, cei care nu sunt înclinaţi să creadă că al patrulea val bate într-adevăr la uşa noastră, îşi pot bucura ochii cu vârful aisbergului: revoluţia reţelelor, în general, şi a reţelelor sociale, în special, pe lângă multiplele revoluţii politice şi economice, care au loc în prezent în întreaga lume.

Cu toate acestea, nu trebuie confundate: schimbarea la care mă refer nu este doar o schimbare tehnologică, ci este încorporată în rădăcinile esenţei noastre ca fiinţe umane – suntem părţi componente ale unei maşini mai mari, identice cu alte păţi componente, destinate să execute activităţi pentru care am fost pregătiţi special, având unicul scop de a executa sarcini pentru decizii care nu ne aparţin? În opinia mea, esenţa omului constă în faptul că personalitatea lui este autonomă, unică şi distinctivă.

În cazul în care această noţiune ne va guverna şi ne va motiva viaţa, vom fi capabili să distingem unicitatea oamenilor şi culturilor care ne înconjură. Şi în interacţiunea dintre noi şi ei, o interacţiune între oameni care sunt diferiţi unul de altul, o energie nouă de creativitate va forma – James Michael Surowiecki se referă la acest lucru ca „înţelepciunea maselor”, o înţelepciune colectivă creată prin cooperare, care modelează afacerile, culturile şi ţările.

Revoluţia reţelelor (softurile open source, Wikipedia, abordări deschise ale unor cercetări, etc.) constituie atât o expresie cât şi un motor pentru „înţelepciunea maselor”, care creşte rapid, atât ca ​​volum cât şi ca influenţă. Această dezvoltare este o reminiscenţă a Revoluţiei tiparului, care a revelat şi a distribuit maselor lucrări care nu erau disponibile înainte. Revoluţia reţelelor apare ca proces în două sensuri. Pe de o parte, continuă Revoluţia tiparului şi permite mai multor oameni să-şi exprime unicitatea şi inteligenţa şi să beneficieze de expunerea imediată la un public mare de spectatori, ascultători şi cititori, iar pe de altă parte, nu doar expune lucrări, ci joacă mai degrabă un rol activ în formarea lor (în ştiinţă, artă, tehnologie, etc), printr-o cooperare globală, care nu a fost posibilă în trecut.

În lumina ascensiunii celui de al patrulea val, privim cu uimire la sistemul de învăţământ, care blochează schimbările necesare lui. Sistemul de învăţământ, indiferent la realitate, continuă pregătirea studenţilor pentru viaţa în economia revoluţiei industriale (al doilea val), ghidându-i într-un program de tipul „o singură mărime care se potriveşte tuturor” care se ocupă cu „ce”, „cum”, şi „când”, şi se concentrează la încercarea de a menţine ideea de „a fi ca toată lumea”, „de a învăţa ca toată lumea”, şi „de a se comporta mereu ca toată lumea”, o abordare extrem de potrivită pentru viaţa din secolul anterior, destinată să instruiască milioane de lucrători ascultători pentru munca în fabrici. Un rezultat al acestei abordări a învăţământului este numărul mare de şomeri în rândul absolvenţilor de învăţământ superior în timpul crizei economice prin care trecem acum. Mulţi dintre ei descoperă că instituţiile de învăţământ i-au pregătit pentru o lume non-existentă. Gândirea „în afara cutiei”, creaţia prin abilităţi de cooperare şi punerea de întrebări, în loc de memorarea unor răspunsuri – nu sunt o parte integrantă a sistemului de învăţământ actual.

În ultimele trei decenii, sunt în căutarea găsirii unui răspuns la întrebarea cum să creăm o schimbare substanţială în sistemul de învăţământ, o schimbare care să permită folosirea potenţialului fiecărei persoane la nivel maxim şi, în acelaşi timp, să o creăm în cooperare şi respectând diversitatea. O schimbare care va transforma sistemul de educaţie pentru a se potrivi cu noile opţiuni oferite de secolul 21 şi cu viaţa în epoca celui de-al patrulea val. Recent, cred, ne apropiem de un nou răspuns educaţional inovator – o tranziţie de la şcolile din era industrială la o „reţea socială de învăţare” – şi implementarea ei – pe care o numesc „Oraşul Educaţiei”. Ce este o „reţea socială de învăţare?”, ce este un „oraş al educaţiei?” şi cum se formează baza pentru noul sistemul de învăţământ?


În acest an, în colaborare cu prietenul meu, Ram Shmueli, am fondat organizaţia „Oraşele educaţiei”, care se concentrează pe efortul de a oferi răspunsuri la aceste trei întrebări, şi în primul rând de a dezvolta ceea ce va duce, în opinia noastră, la saltul semnificativ de care sistemul de învăţământ are nevoie atât de urgent. În acest scurt articol, voi încerca să răspundă la aceste întrebări şi să prezint ideea şi lucrarea însoţite de exemple din domeniu.

„Abordarea multi-dimensională a individului”

În 1987 am iniţiat înfiinţarea Şcolii Democrate din Hadera, Israel. Cu ajutorul unui grup minunat de oameni, am fondat o altă şcoală – prima care a folosit titlul de „şcoală democrată” (urmată de fundaţia din douăzeci şi cinci de şcoli democrate suplimentare din Israel, şi sute de „şcoli alternative” din întreaga lume s-au decis să adopte acest titlu şi s-au alăturat principiului „Educaţiei Democrate).


În timp, „Instituţii pentru Educaţie Democrată”, au fost fondate în toată lumea. Acest lucru a declanşat implementarea ideilor de educaţie democrată în şcolile sistemului de învăţământ public, cât şi în cercurile academice.

Şcoala democrată este un şablon care continuă încercările făcute pe tot parcursul secolului 20 de a fonda şcoli umaniste; aceste încercări au fost fie fără succes sau nu au trecut dincolo de zona locală. A trecut timpul şi sunt întrebat din nou, cum se face că ideea de Educaţie Democratică s-a răspândit atât de repede în diferite zone din întreaga lume.

Răspunsul meu este că pionierii educaţiei umaniste, predecesorii noştri, au fost pur şi simplu înaintea timpului lor. Din fericire pentru noi, trăim la momentul potrivit, când toate premisele (al patrulea val) pentru apariţia unui nou model de educaţie au fost îndeplinite şi aproape toţi cei care lucrează în educaţie, aşteaptă cu nerăbdare să apară o schimbare. În plus, Revoluţia Internet facilitează schimbul de cunoştinţe şi de colaborări, care nu au fost disponibile pentru pionierii educaţiei umaniste din secolul trecut.


În retrospectivă, mă refer la ideea principală care ne-a ghidat când am fondat şcoala democrată, de „individ multi-dimensional”. Conform acestei idei, fiecare individ are domenii sau competenţe, în care el/ea este puternic, mediu sau slab. Acest lucru sună banal, cu toate acestea, într-o metodologie care clasifică oamenii în tari, medii sau slabi, un individ care este tare la matematică, de exemplu, va fi considerat tare chiar şi în cazul în care inteligenţa lui emoţională este foarte scăzută, şi, dimpotrivă, o persoană care are probleme cu citirea şi scrierea va fi considerată slabă, chiar dacă este un pictor talentat.

Abordarea „individului multi-dimensional” respinge preferinţa pentru anumite zone ca indicatori de slăbiciune sau tărie. Fiecare şi fiecare dintre noi este sclipitor într-un domeniu şi slab în altul, sau cu alte cuvinte, multi-dimensional. Noi numim capacităţile înnăscute sau dobândite – „zone puternice”. Acestea diferă de la un individ la altul şi recunoaşterea lor acordă fiecăruia posibilitatea de a se remarca şi a excela în domeniul în care e cel mai tare, şi de a avea succes, contrar anilor îndelungaţi de străduinţe pentru a obţine rezultate mediocre sau slabe într-un domeniu în care el este slab. În plus, cei mai mulţi dintre noi au, de asemenea, „zone de dezvoltare”, zone în care noi de multe ori nu avem un talent înnăscut, dar cu toate acestea, avem un nivel ridicat de motivaţie care apare din interes şi din dificultăţi. Evident, aceste domenii sunt, de asemenea, unice şi variază de la un elev la altul.

Abordarea „individului multi-dimensional” conduce la apariţia unei noi şcoli al cărei obiectiv este de a ajuta fiecare elev să creeze şi să achiziţioneze instrumentele care să-i permită să cunoască potenţialul lui propriu. Într-o astfel de şcoală fiecare elev va avea un program de studiu care se bazează pe domeniul său individual de putere, de aici, talentul său unic, şi domeniul său de dezvoltare, de aici zona care îl atrage pe student şi în care îşi manifestă un nivel ridicat de motivaţie, chiar dacă el nu este în mod natural talentat în acest domeniu. Odată ce studentul are succes şi conştiinţa lui că poate învăţa este întărită, el va fi capabil să răzbată în domeniile în care puterea lui este mai mică.

Încercarea de a pune în aplicare ideea individului multi-dimensional în şcoală democrată a fost realizată prin trei metode principale:
01. Mentorat: În centrul muncii educaţionale se află o legătură strânsă, cu caracter personal între profesori şi studenţi, este o legătură prin care se cultivă încrederea reciprocă şi o cunoaştere profundă a copilului, a zonelor sale puternice şi a zonelor de dezvoltare generate.

02. Structurarea unui cadru educaţional care permite fiecărui elev să construiască un program de studiu personal şi unic.

03. Şcoala este construită ca o organizaţie democrată iar procesele de luare a deciziilor şi de punere a lor în aplicare sunt executate într-un format democrat care cuprinde întreaga comunitate şcolară, adică studenţii, profesorii şi părinţii. Astfel, am produs un teren fertil pentru testarea colaborării în vederea promovării obiectivelor comunităţii ca întreg.

Legea efectului de levier educaţional

Legea universală a efectului de levier afirmă că cu cât braţul levierului este mai lung, cu atât este mai mică forţa necesară pentru a ridica o greutate. În educaţie, greutatea ridicată este succesul educaţional (personal sau la nivel de sistem), braţul lung al levierului este Motivaţia (zona de dezvoltare), iar forţa care acţionează asupra ei este cunoaşterea şi talentul (zona de putere). Şi aşa cum arată legile fizicii, atunci când braţul levierului este foarte lung (nivel ridicat de motivaţie), se poate ridica o cantitate substanţială de succes chiar şi în lipsa unui talent excepţional. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie în mod clar de un punct de sprijin pentru a echilibra capătul de ridicare şi capătul care urmează să fie ridicat. Şcoala este punctul de sprijin necesar pentru creşterea succesului
educaţional.

Citatul celebru atribuit lui Arhimede este „Dă-mi o pârghie destul de lungă şi un punct de sprijin pe care să o aşez, şi voi muta lumea.” Echivalentul zicalei pentru sistemul de învăţământ este, daţi-ne un sistem de educaţie care respectă şi apreciază unicitatea elevilor săi şi, care prin urmare, ştie să stimuleze motivaţiile lor interne, să le sprijine şi să le dea putere – şi vom fi reuşit să schimbăm un întreg univers, universul unui copil!

Pe drumul învăţăturii noastre în şcoala democrată am învăţat că pentru amplificarea nivelului de motivaţie (alungirea braţului pârghiei), sunt necesare în primul rând trei elemente centrale:

Primul – prezenţa unui adult important pentru copil în şcoală.

În al doilea rând – Experienţele de succes dobândite în timpul activităţilor din domeniile lor tari, creează o bază pentru obţinerea succeselor viitoare şi instaurează sentimentul de „a putea” al studenţilor.

În al treilea rând – includerea studenţilor în administrarea democrată a şcolii în scopul de a provoca sentimentul de identificare cu comunitatea şi sentimentul de a face parte din ea, este esenţial pentru a genera un climat propice pentru dezvoltare.

„O reţea socială de învăţare” – Un loc în care mergem „să pescuim împreună”

În practică, succesul legii efectului de levier şi punerea în aplicare a ideii „individului multi-dimensional” sunt doar un punct de pornire. Urmând procesul de descoperire a zonelor unice de putere şi a zonelor de dezvoltare ale unui individ, el este pregătit pentru a observa unicitatea celorlalţi din jurul lui. Mă refer la această etapă, ca la „realizarea socială” (etapa imediat următoare este „auto-realizarea”), în cazul în care, concomitent cu descoperirea punctelor forte şi dorinţelor, sunt descoperite şi restricţiile. Pe calea de atingere a unui scop pe care şi-l stabileşte o persoană, există obstacole şi obstrucţii, şi pentru a le depăşi, trebuie găsiţi parteneri complementari. Astfel, colaborarea este cheia succesului. În opinia mea, o legătură necesară se formează între abordarea „multi-dimensională” şi „înţelepciunea mulţimilor”. Afirmaţia mea este că, atunci când se creează o comunitate în care fiecare individ descoperă partea de geniu care se află în el, şi în acelaşi timp învaţă să vadă punctele forte ale altora din jurul lui şi modalităţile în care poate colabora cu ei, sunt create condiţiile ideale pentru apariţia „înţelepciunii mulţimilor” sau „înţelepciunea unei mulţimi de genii.”

Vechile sisteme de învăţământ au produs o clasă ierarhică, în care studenţii de succes se află în vârful piramidei. Un sistem de învăţământ axat pe realizarea studenţilor săi ca realizare socială, acţionează ca o „reţea socială de învăţare”.

Scopul este că „Sală de clasă de tip piramidă,” 30 de studenţi în faţa unui singur profesor, se va transforma într-o „reţea socială de învăţare”, compusă din 31 de profesori şi elevi – o reţea în care fiecare elev sau profesor poate preda din domeniul lui tare şi învăţa din ceea ce ştiu ceilalţi mai bine. Se poate, prin urmare împărţi punerea în aplicare a ideii „individului multi-dimensional” în două faze: în prima fază, individul descoperă propriile sale puncte forte (inteligenţa), şi în a doua fază el întâlneşte dorinţa firească de a colabora în scopul susţinerii unui interes comun.

Prin urmare, noul profesor trebuie să fie capabil să formeze o legătură strânsă cu studentul, şi să-l ajute să-şi descopere şi să-şi dezvolte domeniile tari şi domeniile de dezvoltare. În plus, el trebuie să dobândească cunoştinţe prin „arta colaborării” – capacitatea de a instaura în clasa sa un climat caracterizat prin colaborarea între persoane diferite, colaborare care se va extinde în afara graniţelor clasei, între şcoli şi în întregul oraş.

În majoritatea cazurilor, şcoala veche „industrială”, nu ia în consideraţie cele două componente cheie în dezvoltarea învăţării cu sens – domeniile tari şi domeniile de dezvoltare ale fiecărui sudent, şi de cele mai multe ori îşi clasifică studenţii pe grupe de vârstă sau nivelul de cunoştinţe.

În abordarea educaţională a reţelei sociale de învăţare şi în punerea în aplicare a legii levierului educaţional, se află, în opinia mea, soluţia de învăţământ pentru lumea viitoare în care vor trăi elevii noştri. O şcoală care funcţionează în conformitate cu modelul piramidei ierarhice în mod similar unei fabrici, se va schimba şi va funcţiona în conformitate cu modelul reţelei sociale, care se potriveşte mai bine cu viaţa în cel de-al patrulea val.

Dacă în şcoala industrială veche, studenţii obişnuiau să memoreze cunoştinţele – prin urmare, „profesorii le dădeau peştele” şi în noua şcoală industrială studenţii învăţau cum să înveţe – prin urmare, „profesorii le dădeau undiţele”, atunci, în reţeaua socială de învăţare, elevii şi profesorii „pescuiesc împreună.”

„Stuchers” (studenţi-profesori) se ocupă împreună de generarea de noi întrebări şi noi răspunsuri şi pornesc împreună în aceeaşi aventură a cunoaşterii reciproce.

Modificarea codului genetic duce la modificarea domeniului educaţional


Nevoia de dezvoltare a modelelor „reţelei sociale de învăţare” este echivalentă cu modificarea codului genetic al sistemului de învăţământ. Sistemul trebuie să se transforme dintr-un sistem de educaţie ierarhic, în care cunoştinţele curg într-o singură direcţie (de sus în jos) într-un sistem de învăţământ de reţea, în care cunoştinţele circulă între toţi partenerii. Mai mult, toată lumea ia parte la crearea unei noi cunoaşteri (crearea unei lumi noi!). În acest tip de muncă, construirea reciprocă a unui reper moral (valori călăuzitoare), este cea mai importantă, astfel, memorarea automată a unor semnificaţii dictate se schimbă într-o călătorie de învăţare, interesantă şi nouă.

În acest moment, apare următoarea întrebare, care este domeniul în care această schimbare anunţată este gata să înceapă – în clasă, la şcoală, în e-learning, sau unde în altă parte? Şi cine intenţionează să conducă acest proces? Mark Zuckerberg a introdus Facebook-ul în universităţi. Care este locul potrivit pentru a pune în aplicare „reţeaua socială de învăţare?” Spre încântarea mea, încercări incitante şi inovatoare există deja în domeniu, şi acest lucru îl fac profesori şi şefi ai cadrelor didactice curajoşi, care sunt forţaţi să lupte cu sistemele birocratice lente şi înţepenite. Cu toate acestea, aceste încercări sunt doar „picături” şi nu „ploaie”. Miniştri ai educaţiei, care au capacitatea de a conduce o schimbare, optează pentru rezultate rapide şi au tendinţa de a evita să-şi asume riscurile care ar putea decurge din susţinerea revoluţiei necesare. De fapt, inovaţia în învăţământ există pe internet; cu toate acestea, părţi mari din ea cad în capcane ale vechiului model de învăţământ şi nu fac o legătură între revoluţia reţelelor sociale şi a sistemului de educaţie. Astfel, atunci când se confruntă cu iureşul celui de-al patrulea val, sistemul de învăţământ acţionează prea puţin şi prea lent, şi continuă să investească resurse în blocarea celor care încearcă să schimbe ceva.

Pentru a isca o schimbare semnificativă şi rapidă, este necesară o revoluţie a învăţământului. Cu toate acestea, din nou, întrebarea este cine poate conduce o astfel de revoluţie şi în ce domeniu trebuie să aibă loc?

După ce am lucrat ca profesor şi ca şef al cadrelor didactice, am fost consilier al mai multor miniştri ai educaţiei, am iniţiat înfiinţarea unei facultăţi academice pentru programul de formare a cadrelor didactice în educaţia democrată, şi am stabilit şi rulat o serie de programe la nivel naţional, am venit cu un posibil răspuns:
Locul este un oraş, iar liderii sunt primarii!

Am început căutarea unui primar care să fie de acord să „sară cu mine în apă” şi să încerce punerea în practică a unei idei pe care am numit-o „oraşul educaţiei”. Primarii au suficient timp în biroul lor pentru a conduce o schimbare în educaţie, pe lângă o motivaţie puternică de a iniţia o astfel de schimbare. Aceasta în lumina faptului că o schimbare de succes în educaţie poate oferi securitatea politică şi servi ca o pârghie importantă pentru realizarea unor schimbări municipale, precum şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în oraş, în ansamblu.

„Oraşul educaţiei” – ideea

Chiar dacă este realizată în cea mai bună şcoală posibilă, este extrem de dificil să pui în practică „reţeaua socială de învăţare” şi „individul multi-dimensional” şi să construieşti programe de studii bazate pe domenii unice de abilitate şi dezvoltare pentru fiecare student, când ai de-a face cu sute de studenţi. În cel mai bun caz, fiecare şcoală se poate specializa în cinci până la zece subiecte. Cu toate acestea, când ne gândim la conectarea oraşului cu şcoală, lucrurile arată altfel. Imaginaţi-vă oraşul transformându-se într-o şcoală mare, sau mai exact, într-o reţea socială de învăţare. Gândiţi-vă la toate resursele disponibile dintr-un oraş: muzee, galerii, parcuri, centre de cultură şi sport, biblioteci, ateliere de lucru, fabrici, birouri, magazine, resurse umane şi multe altele… Acum, imaginaţi-vă că toate aceste resurse sunt disponibile pentru fiecare copil sau cetăţean al oraşului, în aşa fel încât fiecare îşi poate dezvolta zona sa de interes, de a lucra, învăţa, preda… întregul oraş se transformă într-o şcoală mare, care oferă servicii de educaţie şi de învăţare pentru fiecare elev, iar apoi pentru întreaga populaţie a oraşului, şi în acest fel, oraşul devine un domeniu în dezvoltare pentru locuitorii săi.

La acest punct, fără îndoială, se vor pune multe întrebări, precum şi multe răspunsuri precizând de ce această idee nu este fezabilă şi care sunt obstacolele care vor împiedica punerea sa în aplicare. Prin urmare, vă invit să vedeţi ideea „oraşului educaţiei”, ca o fereastră de oportunitate. Să lăsăm fereastra deschisă, cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp, şi să încercăm să vedem nu doar de ce este posibil să o realizăm ci şi de ce este absolut necesar să o facem.

În primul rând, trebuie să subliniez faptul că multe oraşe apreciază dezvoltarea sistemului lor de învăţământ ca prioritatea lor cea mai mare. Distincţia unui „oraş al educaţiei” provine din faptul că el percepe sistemul de învăţământ ca un instrument central pentru dezvoltarea oraşului. Fiecare oraş, ca orice persoană, are domenii puternice unice şi multe domenii de dezvoltare. Un oraş de succes, care leagă domeniile lui puternice şi de dezvoltare cu cele ale studenţilor şi populaţiei ca întreg, va genera motoare de dezvoltare strategice şi extrem de importante. Această legătură este posibilă prin colaborarea între diverse elemente ale primului sector (educaţia oficială şi neoficială, bunăstarea, ocuparea forţei de muncă, urbanism, inginerie, etc), elemente din al doilea sector (sectorul de afaceri), al treilea sector (organizaţiile non-profit) şi sectorul al patrulea (organizaţii de afaceri sociale) active în oraş. Aceste colaborări vor transforma oraşul într-o reţea socială de învăţare, care funcţionează ca open source. Astfel, toţi partenerii din procesul de învăţare şi predare sunt atât utilizatori de reţea cât şi dezvoltatori! Orice organizaţie sau cetăţean al oraşului îşi poate dezvolta metodele proprii pentru a genera motoare de dezvoltare la nivel municipal, prin conectarea forţelor şi motivaţiilor proprii cu cele ale prietenilor şi colegilor săi, şi cu forţele şi motivaţiile oraşului!

În acest fel, „oraşul educaţiei” va oferi cel mai bun răspuns pentru nevoile educaţionale ale studenţilor săi:
01. Pregătirea pentru viaţa din secolul 21 prin dezvăluirea şi dezvoltarea cunoaşterii experte unice şi individuale a studenţilor şi cetăţenilor oraşului, şi formarea în arta colaborării în cadrul reţelei sociale de învăţare, care acţionează „motoarele de dezvoltare urbană”.
02. Procesul de conectare la punctele forte ale sferei urbane va necesita învăţarea şi familiaritatea cu patrimoniul oraşului şi cultura locală, şi ca urmare va crea un parteneriat al celor ce vor scrie poveştile viitoare ale oraşului.

Aceste două componente vor conduce la sentimentul de mândrie locală, care constituie adesea baza pentru germinarea sentimentului de apartenenţă şi identitate locală.
Oraş, de asemenea, trece printr-un proces de creştere a autorităţii. Folosirea abilităţilor şi resurselor studenţilor şi cetăţenilor săi va constitui un motor puternic de producţie pentru dezvoltarea companiilor business ventures publice şi private pe care oraşul este interesat să le susţină.
„Motorul de producţie” va fi alimentat cu energia generată prin interacţiunea dintre domeniile puternice urbane ale oraşului şi domeniile puternice şi de dezvoltare individuale. În continuare, voi prezenta exemple pentru această interacţiune şi modalităţile de punere în aplicare.

Oraşul educaţiei – „implementarea” – exemple din domeniu

Întrebările „ce” sunt urmate de cele două întrebări „cum”:
Cum putem crea un sistem de educaţie care se concentrează pe domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale studenţilor care să faciliteze dezvoltarea studenţilor?
Cum interacţionează domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale studenţilor cu domeniile puternice şi domeniile de dezvoltare ale oraşului în scopul generării unui motor de producţie urban?

Bat Yam – Implementarea „modelului Bat Yam de educaţie individuală”

Demersurile căutării „oraşului educaţiei” au început în 2003. În acel timp, primarul din Bat Yam, Shlomi Lachiani, a luat decizia de a deveni pionier şi de a croi drum în acest domeniu. El a luat legătura cu mine (pe atunci eram şef al Institutului pentru Educaţie Democrată), şi mi-a propus să lucrăm împreună la implementarea ideii „oraşul educaţiei”. Căutarea a început cu anunţul explicit al primarului: el se consideră responsabil pentru sistemele de învăţământ ale oraşului său şi este interesat să le utilizeze ca un instrument pentru dezvoltarea întregului oras. Pas-cu-pas, am dezvoltat modelul Bat Yam de educaţie individuală, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Fundaţia Rashi. Programul punea punctele forte individuale ale fiecărui student în centrul muncii educative. Următoarele trei concepte au stat la baza programului:
01. Cercuri dimineaţa devreme: dimineaţa întâlniri regulate între diriginţi şi clasele lor, care vizau cunoaşterea tot mai mare a fiecărui student, construind treptat un program de studiu unic pentru fiecare. Programul urmăreşte să identifice cel puţin o zonă de interes în care studentul poate excela, pentru ca apoi să-l ajute să-şi dea seama de competenţa lui în acel domeniu de interes, cu intenţia ca succesul obţinut să-l facă mai încrezător şi să-l ajute să se descurce în domeniile în care este mai slab.
02. Conectarea educaţiei oficiale cu educaţia neoficială: pentru a oferi un răspuns la mai multe domenii de excelenţă ale întregii populaţii a studenţilor din Bat Yam, am avut nevoie de resursele de educaţie oficială şi neoficială din oraş şi de colaborarea dintre ele.

03. Conectarea între serviciile de asistenţă socială şi sistemul de educaţie al oraşului
în scopul de a sparge restricţiile sistemului socio-economic care este un bloc economic şi cultural.

În acest scop, ne-am dezvoltat canale de comunicare cu un minim de birocraţie între serviciile de asistenţă socială şi profesori, pentru a oferi un răspuns rapid şi eficient la fiecare problemă, în ideea că un copil înfometat sau abuzat nu poate, în nici un caz, să-şi dea seama care este domeniul lui de excelenţă.

Succesul programului educaţional s-a manifestat în trei categorii:
01. Îmbunătăţirea realizărilor academice.
02. Declinul violenţei şi îmbunătăţirea climatului educativ.
03. Creşterea mândriei locale a studenţilor.
În plus, această schimbare s-a manifestat în modernizarea infrastructurilor municipale care au devenit o sursă de atracţie pentru familiile tinere, a dus la creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară a oraşului şi la creşterea prestigiului lui Bat Yam.

Succesul programului a condus la implementarea lui de către autorităţi municipale auxiliare, şi astfel am învăţat, aşa cum am anticipat, că programul funcţionează bine în principal în oraşele în care primarii îşi asumă responsabilitatea de a-l conduce şi se împotmoleşte în oraşele în care primarii nu preiau conducerea lui în procesul de implementare. Mai mult, programul a avut succes şi la nivel naţional. Ministrul Educaţiei din acel timp, prof. Yuli Tamir, a alipit programul de „educaţie individuală” la reforma „Ofek Hadash” (orizontul nou) în liceele din întreaga ţară.

Tiberias – implementarea conceptului „motoare de dezvoltare municipală”

Un alt progres în căutarea unui „oraş al educatiei”, a avut loc în Tiberias, în 2008. Primarul, dl. Zohar Oved, a făcut un pas înainte în implementarea ideii oraşelor educaţiei văzând-o ca pe un motor principal în planul strategic al oraşului. De data aceasta, a apărut a doua parte a ecuaţiei oraşului educaţiei – partea referitoare la crearea unui „instrument de dezvoltare urbană”, ca urmare a legării domeniilor tari ale studenţilor şi părinţilor lor cu domeniile puternice ale oraşului.

Un proces structurat strategic a dezvăluit că pentru ca Tiberias să-şi dezvolte la maxim turismul, oraşul trebuie să adopte o abordare nouă şi să treacă de la sistemul de hotel obişnuit („all inclusive”), care ţine turistul în hotel şi limitează traficul economic urban la un gen de turism care îl va invita să iasă în oraş, să facă un tur şi să se bucure de o gamă largă de activităţi unice, şi de aici dezvoltarea „turismului la faţa locului”.

Am conceput un program prin care această necesitate este îndeplinită prin intermediul sistemului de învăţământ al oraşului. Iată cum funcţionează:

In prima fază am activat programul „educaţie individuală”. Fiecare dintre studenţii oraşului, printr-un proces structurat, identifică domeniile sale tari şi domeniile de dezvoltare, în timp ce oraşul sprijină construirea unei căi de dezvoltare individuală pentru fiecare student. Acest lucru este realizat în cadrul educaţiei oficiale şi neoficiale, mediului familial şi comunităţii şi altele.

În a doua fază, am dezvoltat un program de studiu local-municipal – în care toţi elevii învaţă istoria oraşului celebru, şi anume faptul că acesta a servit drept capitală a lumii evreieşti timp de cinci sute de ani după distrugerea şi căderea Ierusalimului, despre patrimoniul său, şi resursele naturale din vecinătatea lui Tiberias, comorile culturale şi de artă ale oraşului, sport şi alte domenii. Acest tip de învăţare este însoţit de un proces de identificare şi cartografiere a zonelor curente puternice ale oraşului şi analiza căilor de dezvoltare viitoare.

In faza a treia, „Educaţia prin dezvoltarea motoarelor de dezvoltare urbană”, elevii aleg în ce domeniu de activitate ar dori să participe. Acesta poate fi fie o dezvoltare structurată a unuia dintre simbolurile oraşului; o încercare de a găsi o soluţie la una dintre problemele municipale pe care ei le-au descoperit; sau iniţierea unei activităţi care vizează promovarea viitorului plan strategic al oraşului. De exemplu, Parcul Arheologic din Tiberias a fost proiectat de către elevii de la şcoala „Branco Weiss”, care îl întreţin; un alt exemplu: „Programul ambasadorilor culturali”, în care tineretul din Tiberias serveşte ca ghizi turistici pe traseele urbane.

Călătoria municipală din Tiberias se numeşte „Viitorul creşte din trecut”, şi când a fost întrebat dacă acesta este un program, sau o iniţiativă educaţională, primarul a spus – vorbim de „modul de viaţă Tiberian!”.

Hadera – YACHOL („a putea” în ebraică şi acronim pentru verde, albastru, alb)

În 2009, domnul Haim Avitan, primarul din Hadera, a luat decizia de a se alătura programului „oraşele educaţiei”. Titlul programului în Hadera este „Hadera în verde, albastru, alb”, acest titlu reprezintă zonele puternice ale oraşului – standuri verzi pentru oraşul verde (Hadera are multe terenuri agricole, şi numele său, Hadera, este derivat din cuvântul arab pentru verde – „Al-Hudayra”). Albastru & alb simbolizează spiritul de pionierat Zionistic din povestea unică a înfiinţării oraşului. Procesul de secare a mlaştinilor zonei, care părea să nu aibă nicio şansă de reuşită, a cerut o viziune şi hotărâre excepţională.

Pe lângă aceasta, albastru şi alb simbolizează cei 120 de ani de absorbţie şi de integrare a imigranţilor în oraş, având ca rezultat viaţa pluralistă oraşului. În centrul programului se află conceptul de „Arta colaborării”. Accentul se pune pe construcţia reciprocă a planului de acţiune de către un grup mare de suporteri, organizaţii şi cetăţeni, care fac eforturi comune să creeze natalul Hadera YACHOL.

Oraşul ca academie municipală

Aşa cum am menţionat mai înainte, progresul ferm al celui de al patrulea val concepe o lume în care majoritatea cetăţenilor îşi vor câştiga existenţa din crearea unei noi cunoaşteri. Prin urmare, aceasta arată faptul că învăţarea ar trebui să treacă de graniţele şcolii şi să se transforme într-o învăţare pe toată durata vieţii, care să aibă loc în orice loc! Aceasta este idee care dă naştere viziunii „oraşele educaţiei” – în noul oraş, în secolul 21, fiecare cetăţean va utiliza centrele de învăţare municipale pentru îmbunătăţirea vieţii lui. Prin urmare, întregul oraş se transformă într-o „reţea socială de învăţare”, care facilitează dezvoltarea întregii populaţii. În acest fel, fiecare restaurant din oraş poate să facă parte din şcoala culinară municipală, şi fiecare bancă poate fi o parte din şcoala de ştiinţe economice a oraşului. De fapt, noi nu vorbim doar de organizaţii: fiecare om, tânăr sau bătrân, poate da ceea ce ştie cel mai bine, astfel încât întregul oraş devine un campus şi oferă o experienţă de învăţare pe durata întregii vieţi în fiecare domeniu de interes.

Exemplele menţionate mai sus ilustrează modul în care echipa „oraşele educaţiei” încearcă să realizeze o idee aflată încă în fază incipientă. Îi invităm cordial pe toţi cei care sunt interesaţi să ni se alăture în această călătorie captivantă, să iasă pentru socializare în sfera municipală şi să vadă noile posibilităţi pe care le oferă unui sistem de educaţie interesat să se reînnoiască şi să corespundă economiei celui de-al patrulea val.

Postat de pe data de 9 feb., 2012 in categoria Civism, Elevi, Instituții, Legislație, Părinți, Specialiști în educație, Studenți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 5,965 ori.

Publica un raspuns