Cultura și inMureș.ro

Adrian Giurgea postează în 27 august 2012 pe facebook.com : ”Muresul are doua reviste de cultura. Literatura ardeleana se exprima la cele mai inalte cote in VATRA si LATO. Liberalul Ciprian Dobre propune plenului CJ Mures, fara consultarea cuiva, nici vicepresedinti, nici oameni de cultura, desfiintarea celor doua redactii prin includerea revistelor in structura Bibliotecii Judetene, cu un redactor-sef comun si cate un redactor-sef adjunct pentru fiecare sectie – romana si maghiara… Asta dupa ce Libraria „Romulus Guga” a fost desfiintata in vremea cand dobre era prefect…”.

Sigur că nu este bine să faci astfel de reorganizări pe zona culturală. A se vedea și tăierea bugetului ICR și reoganizarea AFCN. Decizii luate după niște luni de zile de ”bună” guvernare a socialiștilor USListi.

UBB la Cluj nu mai susține o altă revista de referință a Ardealului apărută după 1989 : http://www.revistaverso.ro/

Nu sunt mulți votanți ai politicienilor din Mureș, care să citească Revista  ”Vatra” și cu siguranță ca nici zeul Arafat nu o să scoată  în stradă  pentru că se reorganizează fără nici un fel de consultare și fără nici un fel de dezbatere publică niște instituții culturale, care sunt cel putin la fel de importante pentru români și maghiari , dacă nu mai importante decît proiectul Ambulanta doi al statului.

Nu este bine să te bucuri de necazul altora, dar nu pot să nu constat cum statul român se autodesființează încet, dar sigur. Nu privații sunt de vină și nu cred în poveștile de genul : avem conducătorii pe care îi merităm.

Nu cunosc prea multi oameni, care să spună : le dau votul politicienilor să ne fure banii prin taxe și impozite și să îi folosească ineficient. Cunosc oameni, care doresc să le fie respectată viața și munca lor prin folosirea cu eficiență maximă a banilor luați de stat cu forța prin taxe și impozite.

Cunosc oameni, care ar dori să le rămînă cîți mai mulți bani, iar ei să decidă singuri sau  în relații cu alți privați cum anume să îi economisească sau să îi investească.

Nu înțeleg de ce anume sunt surprinși oameni ca Adrian Giurgea cînd vede proiecte de hotărîri ale CJ sau CL, care reflectă valoarea celor care le dau, adică zero? Cît mecenat au facut în decursul anilor marea majoritate a alesilor locali? În cîte proiecte culturale, artistice s-au implicat benevol dînd din banii și timpul lor privat și nu din banii contribuabilului  și timpul jobului de birocrați ?

Acesta este rezultatul.

Un om din Tirgu Mures, care are o asociatie culturala activă a retrimis sponsorizarea către contul REEA după ce am afirmat că REEA nu va mai susține decît proiecte exclusiv private. Sigur că i-am virat o sumă dublă ca sponsorizare, pentru că nu m-am făcut bine înțeles și i-am cauzat omului probleme de conștiință, dar decizia mea rămîne aceeași.

Pînă ce antreprenorii culturali din comunitate nu vor întelege că statul român asistențialo-falimentar nu are cum să dezvolte proiecte culturale de durată  pînă atunci o să se amăgească că banii luatți de la CL si CJ si minister fac mare brînză,adică fac și ei rost de niște bani.

Mulți dintre voi călătoriți prin lumea largă și admirați diverse clădiri, picturi, sculpturi. Marea majoritate a artiștilor nu le-au creat că au primit finanțare de la stat. Au scris poezii, povești sau au construit sau pictat nu din cauză că nu știu ce birocrat din pix a decis să dea doi lei, ci pentru că privatul, atît cît a fost liber a dorit sa aibă parte de frumos. Statul nu poate să aprecieze frumosul și nu va putea niciodata prin birocrații săi.

Adrian Giurgea ar trebui sa profite de această descompunere a statului asistențialo-socialist și să învețe din experienta lui privată numită : www.litart.ro . Alături de www.revistalectura.ro creată tot în Mureș și alături de generația de antreprenori culturali  tineri se poate spera. Mai adaug aici și pe tirgumureseanul Cristian Lupșa care a reușit ca alături de alți privați să scoată o altfel de revistă de cultură : www.decatorevista.ro . Echipa lui Cristian Lupșa reușește ca pentru al doilea an consecutiv sa organizeze o conferință importantă

http://www.decatorevista.ro/storytelling/ , iar o firmă privată din Tirgu Mures reușește ca pentru al doilea an consecutiv sa fie partener și să încerce să arate că se poate face ceva și fără ca sigla CL și CJ sa apară inutil.

Adrian, îți recomand să îi lași pe cei în cauză să își apere slujba și brandul , iar dacă nu mai sunt bani atunci sunt sigur că vor putea sa ea brandul și așa cum apare revista Vatra a domnului Băciuț  va apărea și noua serie a Revistei Vatra finanțață din surse private și cu o editiție disponibilă și in format pentru tablete cu Android și IOS.

Sunt sigur ca un comitet de conducere nou creat, complementar celui redacțional ar putea face din Vatra o revista cel puțin la fel de valoroasă ca cea actuală.

Noi privații am putea după aceea să spunem politicienilor, că ar fi bine să ne lase banii avînd in vedere că statul nu mai trebuie să cheltuie cu Vatra și cu alte proiecte culturale, iar ei birocrații ar trebui să se reducă pentru că au mai puțin de lucru.

Cultura.inmures.ro spera să convingă și alți privați că dăruind vei dobîndi.

Postat de pe data de 27 Aug, 2012 in categoria Business, Civism, Instituții de cultură, Opinii. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,826 ori.

Publica un raspuns

Anunturi.inmures.ro