Competiția liberă e sursa bunastării
Afirmația de mai sus e atât de evidentă incât mi-e frică cititorule că te vei opri
din citit aici. Continuă te rog pentru că vor urma și elemente noi. Hai totuși să ne reamintim câteva exemple: în anii ’80 când singurul producător de automobile care putea vinde pe piața românească era Dacia, erau pline străzile de Dacii, același Renault 12 copiat în anii ’60. In anii ’90, când consumatorii au inceput sa aibă mai multe opțiuni, uzinele Dacia au venit cu Dacia Nova si SuperNova, două concepte inovative. Așadar după ce timp de 20 de ani uzinele Dacia au produs același model cu mici variațiuni (1969-1989), când s-a deschis piața au decis sa inoveze: Dacia Nova in 1995. Celor care vor spune ca munca la Dacia Nova a început încă din 1985, eu le răspund: consumatorului nu-i pasă când a început munca la conceptul nou el știe când a apărut pe piață. Pentru mai multe detalii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Automobile_Dacia_S.A.. Data viitoare când ieșiți dintr-un supermaket, uitați-vă în plase și amintiți-vă de alimentările comuniste cu etern prezenții ”creveți” (de fapt ”krupuk”). Pentru cei tineri, uite două link-uri:http://www.youtube.com/watch?v=ECmWYTMNz-Y http://fr.wikipedia.org/wiki/Krupuk). Competiția liberă are nevoie și de domnia legii (altfel spus reguli clare) și de protecția celor inventivi. Cei care sunt acum uimiți că în Olanda se danseaza pe Inna trebuie să privească 16 ani în trecut. În toamna lui 1996 am parăsit țara și am revenit în vara lui 1997. Când am plecat, la radio erau aproape doar melodii străine. La întoarcere, doar muzică românească. Căutând, am aflat explicația: Legea drepturilor de autor (promulgată în martie 1996), a început să-și facă efectul. Celor care au impresia ca Uniunea Europeană e o ”entitate socialistă” le aduc aminte că acțiunile sale au fost în mod consecvent spre liberalizarea piețelor si spargerea cartelurilor. De exemplu, olandeza Nellie Kroes i-a lovit pe trei producători olandezi de bere cu amenzi uriașe pentru că au stabilit prețurile împreună formând un cartel: http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/6566827.stm.
Votanții sunt incompetenți și nu-și dau seama.
Nu, nu doresc să propun limitarea dreptului de vot, doresc liberalizare. Să citim mai departe. După cum a aratat un studiu (
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2108341/Is-reason-democracy-work-Study-humans-dumb-pick-right-person-lead-us.html ) oamenii obișnuiți nu au competențele necesare pentru a aprecia si ințelege care candidat are soluția corectă la întrebările arzătoare ale momentului. De exemplu, când un candidat propune control asupra tranzactiilor financiare, omul obișnuit nu știe dacă asta e o idee bună sau nu. Mai mult, chiar și un proiect care pare rezonabil, cum ar fi construcția unui centru comunitar pentru tinerii fără locuri de muncă e chestionabil: de unde au fost luate fondurile? Ce alte activități, investiții ar fi putut fi făcute cu acei bani? Cum a fost decizia luată? Din cauza că alegătorul nu poate evalua corect discursul politic, democrația este mai mult o asigurare împotriva dictaturii decât siguranța unor lideri cu viziune. Dar să nu ne întristăm prea tare: multe democrații sunt conduse de mediocri. Domnul Boc a introdus programul Prima Casă, program care menține sus în mod artificial prețurile la imobiliare. Programul Prima Casă e de fapt o subventie de la bugetul de stat (adică din buzunarul nostru) a profitului băncilor. USL, prim programul său de guvernare, dorește prelungirea programului Prima Casă. Liderii olandezi s-au trezit de-abia după spargerea bulei imobiliare că neimpozitarea dobânzii la multitudinea de ipoteci exotice nu e bună și trebuie schimbată. Dar, atenție, au schimbat legea recent! Angela Merkel încearcă să ne convingă pe toți europenii să creștem după modelul Germaniei, adică prin export. E o mică problemă aritmetică cu această solutie: nu putem avea toți excedent comercial, în afara situației in care o civilizație extraterestră are nevoie de produsele pamântenilor. Obama vorbește despre ”money multiplier effect”, efect care a fost infirmat empiric demult. Pe scurt, nu suntem chiar singurii cu lideri așa-și-așa.
Partidele sunt un cartel
Am văzut că noi alegătorii nu avem cunoștințele necesare ca să apreciem calitatea promisitunilor făcute de politicieni. Un bai foarte mare e că politicienii sunt sfătuiți de consilieri economici care nu înțeleg ce se întâmplă, insă asta voi discuta cu altă ocazie. Totuși dacă ne gândim bine, nu ne pricepem la mecanică insă avem mașini performante. Nu ne pricepem la propagarea undelor prin cabluri coaxiale insă avem televiziune prin cablu. Nu știm multe despre tehnologia de producere a micro-chip-urilor insă avem calculatoare care merg bine. Nu ne pricepem la industria alimentară, insă în general cumpăram produse bune. Iar dacă tot am menționat de greșelile lui Obama, Merkel și a politicienilor olandezi, parcă tot i-aș prefera lui Ridzi, Antonescu și Blaga. De ce în alte domenii în care trebuie să facem alegeri ele sunt în general corecte, dar în politică sunt greșite? Ați ghicit: competiția liberă. Au fost mulți producători de automobile în trecut, chiar și după toate fuziunile și achizițiile au rămas numeroși. Nu trebuie să știi mecanică pentru a face o alegere bună. Reputația mărcii te ajută: Honda și Toyota sunt cele mai fiabile, Ford e inovatoare și plină de echipamente, și tot așa. Dacă producătorii actuali își fac de cap, nu e nici o dramă, vin alții care le vor lua locul. Care e situația pe ”piața politicului”?
Cea mai mare jignire care poate fi adusă alegătorului ce nu votează e că ar fi ”nehotărât”. Nu, cei care nu votează sunt cât se poate de hotărâți, știu exact ce doresc, însă acel ”ceva” sau ”cineva” nu i-a cerut votul. Sunt atât de hotărâți asupra a ceea ce doresc, încât nu pot fi păcaliți să voteze ”răul cel mai mic” sau să voteze pentru a ”nu ieși celălalt”. De ce nu apare acel partid? Unul dintre motive e simplu: la noi în țară condițiile de înființare pentru partidele noi sunt extrem de restrictive: e nevoie de 25000 de semnături din 18 județe. Pentru o comparație cu situația din alte țări europene, vă invit să consultați fișierul atașat, rezultat al unei cercetări finanțate de Dan Mașca, proprietarul REEA, un votant hotărât (https://blog.inmures.ro/wp-content/uploads/2012/12/TABEL_conditiideinfiintarepartide1.pdf). După cum se vede, in România barierele puse celor care doresc să înființeze partide politice sunt mari, mai ceva ca în Ucraina. În Olanda de exemplu, e nevoie de trei oameni pentru a înființa un partid politic. Cel mai simpatic e cazul Spaniei, unde nu se vorbește de nici un număr minim de membrii fondatori, însă cum legea se referă la ei la plural, deducem că trebuie să fie minim 2. Mulți vor spune că în multe țări cu tradiție democratică există un sistem bi-partit care conferă stabilitate. După cum vedeți în exemplul Angliei, cele două partide mari nu sunt rezultatul restricțiilor puse în calea formarii de partide politice. Iar viața lor politică e mult mai dinamică decât a noastră (vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_parties_in_the_United_Kingdom). O țară ca și Olanda e foarte ok cu 11 partide în parlament, dintre care 50Plus (partidul celor de peste 50 de ani), Partidul pentru Animale, Ununea Creștină. De exemplu, olandezii cu noul lor parlament ”disfuncțional” au trecut rapid la corectarea greșelilor din metodologiile de acordare a creditelor ipotecare, corecții care vor împiedica pe viitor apariția noilor bule imobiliare (din păcate link-ul e doar în olandeză, folosiți google translate http://www.wegwijs.nl/artikel/2012/11/hypotheken-2013-voor-dummies). Parlamentul și guvernul României, cu sprijin solid, ne-fragmentat de partide mici si enervante, continuă programul Prima Casă, program anti tineri și anti economic, deoarece are ca scop menținerea la cote înalte a prețurilor la imobiliare spre beneficiul băncilor care finanțează cumpărarea lor (http://www.curierulnational.ro/Opinii/2012-11-29/Prima+Casa,+ultimul+iglu).
Politicieni, spargeți cartelul!
Deseori instituții care au frânat progresul au o imagine bună. Una dintre ele este breasla. Când auzim de Bastionul Croitorilor din Cluj sau Bastionul Măcelarilor din Târgu Mureș ne gândim la orașe medievale înfloritoare datorită breslelor. Ceea ce pare intuitiv corect, e totuși greșit. Ce era o breaslă? Pe lângă rolul de asociație profesională, era un cartel. Așadar pentru a fi croitor în Clujul medieval aveai nevoie de o ”licență”. Ceea ce însemna prețuri mai mari pentru cetățeni și putere financiară mai mare pentru breasla croitorilor. Bastionul Croitorilor din Cluj a fost cladit practic cu banii clujenilor care au platit hainele la supra-preț și nu cu ”banii breslei”. Un exemplu extrem al acestei concentrări monopolice de putere politică e partidul unic. Partid care ne-a dat Palatul Parlamentului, acest simbol al breslei partidelor politice, mai enorm decât orice turn medieval. Acum că avem un învingător clar în alegeri, cerem politicienilor ajunși in parlament să schimbe legea partidelor politice în direcția relaxării drastice a cerințelor de înființare a partidelor politice. Cu o piață politică liberalizată nimeni nu va suspecta ca cei de la putere nu sunt reprezentativi pentru tot poporul.
Bastionul croitorilor, palatul politicienilor, cartelul berii de Adrian Mureșan
Competiția liberă e sursa bunastării
Afirmația de mai sus e atât de evidentă incât mi-e frică cititorule că te vei opri
din citit aici. Continuă te rog pentru că vor urma și elemente noi. Hai totuși să ne reamintim câteva exemple: în anii ’80 când singurul producător de automobile care putea vinde pe piața românească era Dacia, erau pline străzile de Dacii, același Renault 12 copiat în anii ’60. In anii ’90, când consumatorii au inceput sa aibă mai multe opțiuni, uzinele Dacia au venit cu Dacia Nova si SuperNova, două concepte inovative. Așadar după ce timp de 20 de ani uzinele Dacia au produs același model cu mici variațiuni (1969-1989), când s-a deschis piața au decis sa inoveze: Dacia Nova in 1995. Celor care vor spune ca munca la Dacia Nova a început încă din 1985, eu le răspund: consumatorului nu-i pasă când a început munca la conceptul nou el știe când a apărut pe piață. Pentru mai multe detalii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Automobile_Dacia_S.A.. Data viitoare când ieșiți dintr-un supermaket, uitați-vă în plase și amintiți-vă de alimentările comuniste cu etern prezenții ”creveți” (de fapt ”krupuk”). Pentru cei tineri, uite două link-uri:http://www.youtube.com/watch?v=ECmWYTMNz-Y http://fr.wikipedia.org/wiki/Krupuk). Competiția liberă are nevoie și de domnia legii (altfel spus reguli clare) și de protecția celor inventivi. Cei care sunt acum uimiți că în Olanda se danseaza pe Inna trebuie să privească 16 ani în trecut. În toamna lui 1996 am parăsit țara și am revenit în vara lui 1997. Când am plecat, la radio erau aproape doar melodii străine. La întoarcere, doar muzică românească. Căutând, am aflat explicația: Legea drepturilor de autor (promulgată în martie 1996), a început să-și facă efectul. Celor care au impresia ca Uniunea Europeană e o ”entitate socialistă” le aduc aminte că acțiunile sale au fost în mod consecvent spre liberalizarea piețelor si spargerea cartelurilor. De exemplu, olandeza Nellie Kroes i-a lovit pe trei producători olandezi de bere cu amenzi uriașe pentru că au stabilit prețurile împreună formând un cartel: http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/6566827.stm.
Votanții sunt incompetenți și nu-și dau seama.
Nu, nu doresc să propun limitarea dreptului de vot, doresc liberalizare. Să citim mai departe. După cum a aratat un studiu (
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2108341/Is-reason-democracy-work-Study-humans-dumb-pick-right-person-lead-us.html ) oamenii obișnuiți nu au competențele necesare pentru a aprecia si ințelege care candidat are soluția corectă la întrebările arzătoare ale momentului. De exemplu, când un candidat propune control asupra tranzactiilor financiare, omul obișnuit nu știe dacă asta e o idee bună sau nu. Mai mult, chiar și un proiect care pare rezonabil, cum ar fi construcția unui centru comunitar pentru tinerii fără locuri de muncă e chestionabil: de unde au fost luate fondurile? Ce alte activități, investiții ar fi putut fi făcute cu acei bani? Cum a fost decizia luată? Din cauza că alegătorul nu poate evalua corect discursul politic, democrația este mai mult o asigurare împotriva dictaturii decât siguranța unor lideri cu viziune. Dar să nu ne întristăm prea tare: multe democrații sunt conduse de mediocri. Domnul Boc a introdus programul Prima Casă, program care menține sus în mod artificial prețurile la imobiliare. Programul Prima Casă e de fapt o subventie de la bugetul de stat (adică din buzunarul nostru) a profitului băncilor. USL, prim programul său de guvernare, dorește prelungirea programului Prima Casă. Liderii olandezi s-au trezit de-abia după spargerea bulei imobiliare că neimpozitarea dobânzii la multitudinea de ipoteci exotice nu e bună și trebuie schimbată. Dar, atenție, au schimbat legea recent! Angela Merkel încearcă să ne convingă pe toți europenii să creștem după modelul Germaniei, adică prin export. E o mică problemă aritmetică cu această solutie: nu putem avea toți excedent comercial, în afara situației in care o civilizație extraterestră are nevoie de produsele pamântenilor. Obama vorbește despre ”money multiplier effect”, efect care a fost infirmat empiric demult. Pe scurt, nu suntem chiar singurii cu lideri așa-și-așa.
Partidele sunt un cartel
Am văzut că noi alegătorii nu avem cunoștințele necesare ca să apreciem calitatea promisitunilor făcute de politicieni. Un bai foarte mare e că politicienii sunt sfătuiți de consilieri economici care nu înțeleg ce se întâmplă, insă asta voi discuta cu altă ocazie. Totuși dacă ne gândim bine, nu ne pricepem la mecanică insă avem mașini performante. Nu ne pricepem la propagarea undelor prin cabluri coaxiale insă avem televiziune prin cablu. Nu știm multe despre tehnologia de producere a micro-chip-urilor insă avem calculatoare care merg bine. Nu ne pricepem la industria alimentară, insă în general cumpăram produse bune. Iar dacă tot am menționat de greșelile lui Obama, Merkel și a politicienilor olandezi, parcă tot i-aș prefera lui Ridzi, Antonescu și Blaga. De ce în alte domenii în care trebuie să facem alegeri ele sunt în general corecte, dar în politică sunt greșite? Ați ghicit: competiția liberă. Au fost mulți producători de automobile în trecut, chiar și după toate fuziunile și achizițiile au rămas numeroși. Nu trebuie să știi mecanică pentru a face o alegere bună. Reputația mărcii te ajută: Honda și Toyota sunt cele mai fiabile, Ford e inovatoare și plină de echipamente, și tot așa. Dacă producătorii actuali își fac de cap, nu e nici o dramă, vin alții care le vor lua locul. Care e situația pe ”piața politicului”?
Cea mai mare jignire care poate fi adusă alegătorului ce nu votează e că ar fi ”nehotărât”. Nu, cei care nu votează sunt cât se poate de hotărâți, știu exact ce doresc, însă acel ”ceva” sau ”cineva” nu i-a cerut votul. Sunt atât de hotărâți asupra a ceea ce doresc, încât nu pot fi păcaliți să voteze ”răul cel mai mic” sau să voteze pentru a ”nu ieși celălalt”. De ce nu apare acel partid? Unul dintre motive e simplu: la noi în țară condițiile de înființare pentru partidele noi sunt extrem de restrictive: e nevoie de 25000 de semnături din 18 județe. Pentru o comparație cu situația din alte țări europene, vă invit să consultați fișierul atașat, rezultat al unei cercetări finanțate de Dan Mașca, proprietarul REEA, un votant hotărât (https://blog.inmures.ro/wp-content/uploads/2012/12/TABEL_conditiideinfiintarepartide1.pdf). După cum se vede, in România barierele puse celor care doresc să înființeze partide politice sunt mari, mai ceva ca în Ucraina. În Olanda de exemplu, e nevoie de trei oameni pentru a înființa un partid politic. Cel mai simpatic e cazul Spaniei, unde nu se vorbește de nici un număr minim de membrii fondatori, însă cum legea se referă la ei la plural, deducem că trebuie să fie minim 2. Mulți vor spune că în multe țări cu tradiție democratică există un sistem bi-partit care conferă stabilitate. După cum vedeți în exemplul Angliei, cele două partide mari nu sunt rezultatul restricțiilor puse în calea formarii de partide politice. Iar viața lor politică e mult mai dinamică decât a noastră (vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_parties_in_the_United_Kingdom). O țară ca și Olanda e foarte ok cu 11 partide în parlament, dintre care 50Plus (partidul celor de peste 50 de ani), Partidul pentru Animale, Ununea Creștină. De exemplu, olandezii cu noul lor parlament ”disfuncțional” au trecut rapid la corectarea greșelilor din metodologiile de acordare a creditelor ipotecare, corecții care vor împiedica pe viitor apariția noilor bule imobiliare (din păcate link-ul e doar în olandeză, folosiți google translate http://www.wegwijs.nl/artikel/2012/11/hypotheken-2013-voor-dummies). Parlamentul și guvernul României, cu sprijin solid, ne-fragmentat de partide mici si enervante, continuă programul Prima Casă, program anti tineri și anti economic, deoarece are ca scop menținerea la cote înalte a prețurilor la imobiliare spre beneficiul băncilor care finanțează cumpărarea lor (http://www.curierulnational.ro/Opinii/2012-11-29/Prima+Casa,+ultimul+iglu).
Politicieni, spargeți cartelul!
Deseori instituții care au frânat progresul au o imagine bună. Una dintre ele este breasla. Când auzim de Bastionul Croitorilor din Cluj sau Bastionul Măcelarilor din Târgu Mureș ne gândim la orașe medievale înfloritoare datorită breslelor. Ceea ce pare intuitiv corect, e totuși greșit. Ce era o breaslă? Pe lângă rolul de asociație profesională, era un cartel. Așadar pentru a fi croitor în Clujul medieval aveai nevoie de o ”licență”. Ceea ce însemna prețuri mai mari pentru cetățeni și putere financiară mai mare pentru breasla croitorilor. Bastionul Croitorilor din Cluj a fost cladit practic cu banii clujenilor care au platit hainele la supra-preț și nu cu ”banii breslei”. Un exemplu extrem al acestei concentrări monopolice de putere politică e partidul unic. Partid care ne-a dat Palatul Parlamentului, acest simbol al breslei partidelor politice, mai enorm decât orice turn medieval. Acum că avem un învingător clar în alegeri, cerem politicienilor ajunși in parlament să schimbe legea partidelor politice în direcția relaxării drastice a cerințelor de înființare a partidelor politice. Cu o piață politică liberalizată nimeni nu va suspecta ca cei de la putere nu sunt reprezentativi pentru tot poporul.
