Început de an școlar și ”tătă lumea’n bar”

Nimic nu unge sufletul rumânului mai tare decât conservarea tradițiilor care, departe de a se perima cu timpul, se perpetuează de-a pururi, în vecii vecilor, AMIN.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, băiet fiind, mingea băteam pe cimentul de la Al. Papiu Ilarian, de primăvara până toamna, în fiecare vineri după-amiaza, după care, odată cu apusul, în gașcă, dădeam iama în crâșma de la ”GROooND”, unde toată lumea, de la portar până la vârful de atac, dădea peste cap o halbă înspumată  de bere neaoșă de la butoi, că aia de la sticlă nu era destul de virilă. Abia cinci ani mai târziu, când am ajuns la facultate, mi-a trecut și mie pe la urechi cutuma conform căreia consumul de alcool este interzis minorilor. ”Hai, mă! Fugi d’acilea! În viața mea n-am auzit asemenea tâmpenie”! Că doar, de-ar fi fost adevărat, mi-ar fi spus și mie ceva tanti de la bar, care dimpotrivă, cu solicitudine mai umplea una blondă și cu spume, pentru că, vezi bine, clientul e minor, dar SETEA E MAJORĂ.

Așa se face că acum, odată cu începutul noului an școlar, tot jurnalistul independent și fără sediu, care umblă dimineața după subiecte, s-a trezit în postura de a nu încăpea în librării de mămicuțe în goana după rechizite, și-n crâșmă de puștani imberbi și năpădiți de coșuri, sărbătorind voioși reînceperea urgiei educaționale. O haită de chirăitori, majoritatea, de la băieții cuminți până la fetițele cu fustițe de-un deget mai jos de fund, sorbind oranjadă cu paiul, hlizindu-se în gura mare la orice nerozie. Băieții de băieți însă, fruntașii clasei, nu concepeau să decadă într-atât, până nivelul unei poșirci plină de chimicale. De aceea, adevărații se delectau cu câte una naturală, din hamei și malț de orz, ce-i drept însă, la sticlă, turnată în pahare înalte, simandicoase. De, ce să-i faci? O generație emasculată!

Într-un târziu însă, eu care sorbeam o cafea tare, cu lămâie – că, de, eram în timpul programului – am început să mă simt călcat pe nervi de larma puberilor care mă împiedicau să-mi ordonez gândurile în minte și ideile pe hârtie, în anticiparea interviului cu Someșan, de mâine. Așa c-am oprit o duduie arătoasă care servea tratațiile gureșilor, și-am întrebat-o dacă tot timpul e așa. ”La fiecare început de an școlar e așa. În restul săptămânii însă, se mai răresc. Se mai duc pe la cursuri”, mi-a răspuns domnișoara, zâmbind fermecător.

Ce frumos! Vezi, asta încălzește sufletul rumânului bătut de soartă. Pentru că,”UITE! Chiar și într-o țară de doi bani, plină de târfe și canalii, TRADIȚIA NU MOARE NICIODATĂ!”

Postat de pe data de 16 sept., 2013 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 667 ori.

Publica un raspuns