În urma demersului nostru prin care o privire a fost aruncată asupra sistemului școlar târgumureșean, reacțiile, nu multe, atunci când s-au manifestat, au părut să reflecte o anumită nemulțumire. Dincolo de amendarea anumitor inadvertențe cauzate de o comunicare nu tocmai optimă, de care, în opinia noastră, ambele părți se fac într-o anumită măsură responsabile, se poate percepe îngrijorarea celor angrenați în sistem față de modul în care imaginea școlii este public exprimată, și pe bună dreptate.
Pentru că încercarea noastră de a dezvălui un fenomen destul de extins, dacă nu generalizat, și anume participarea, atât financiar cât și faptic, a elementului privat într-un sistem public de a cărui funcționare ar trebui să se ocupe exclusiv statul, se poate dovedi a fi o armă cu două tăișuri.
Școală aproape publică
Implicarea părinților în procesul de întreținere a școlilor, ajungându-se până la parchetări și procurare de mobilier, a fost dezavuată din capul locului de inspectorul școlar general, Ștefan Someșan. Și asta poate pentru că, aplicată neuniform, poate duce la crearea de diferențe între condițiile în care elevii învață în aceeași unitate școlară, în funcție de situația materială a fiecăruia.
De partea cealaltă, președintele Sindicatului Spiru Haret, Ioan Săcărea, favorizează implicarea. ”Întotdeauna le-am spus, și la deschiderea anului școlar. Școala este și a voastră. În occident se întâmplă la fel”. Problema e că școala nu e deloc a lor, e a statului care percepe taxe tot mai mari și tot mai multe, încercând zadarnic să iasă dintr-o criză economico-finaciară contrafăcută. Și atunci când există atâtea suspiciuni legate de modul în care este administrat banul public, cât de rezonabil e să mărești povara părintelui care, pe de o parte se luptă pentru supraviețuire, iar pe de altă parte dorește să ofere ce e mai bun copiilor săi.
De voie, de nevoie, faci și pe zugravul în școala statului
Și aici ajungem la cele două tăișuri. Reflectând public această situație, nemulțumirea apare din faptul că cei din sistem nu doresc de fapt să vadă imaginea școlii prejudiciată în niciun fel. Directorul nu vrea să se pună rău cu administrația locală, mai ales atunci când atâtea numiri se fac pe criterii politice, pe de altă parte nu dorește ca publicul să-și facă o impresie proastă despre școală, pentru că părinții își duc copiii altundeva, efectivele de elevi scad, școlile se comasează, sau se închid, oameni își pot pierde locul de muncă. Și atunci, nu doar părintele, care poate fi lăudat pentru simțul lui civic, dar chiar și profesorul, deși nu e responsabilitatea lui, pune mâna pe bidinea și contribuie la îmbunătățirea imaginii școlii în care el muncește și speră să muncească în continuare.
Ei, drace! Păi, dacă m-ar pune pe mine să dau cu trafaletul, care n-am zugrăvit la mine în casă de nu știu când – și aici vorbesc din experiență personală, nu invoc niciun profesor – le-aș spune să se ducă la primărie să întrebe de ce, dacă 200 de lucrători la întreținere sunt prea mulți, trebuie să fac eu munca lor, sau a primăriei, sau a cui o fi.
Lupta pentru consiliile de administrație
Deci, în această situație, în care directorul, profesorii sunt între ciocan și nicovală, sindicatele doresc modificarea raportului de forțe în consiliile de administrație. ”Mai mulți membrii sunt din afară decât din școală. Ministrul ne-a dat dreptate în primă instanță, apoi a avut o întâlnire cu asociațiile de primari și s-a schimbat. Și asta pentru că vor să politizeze, să dirijeze învățământul spre partea politică, nu educațională”, spune Ioan Săcărea. Și s-a văzut, de altfel, săptămâna trecută, ce flamă au aprins în Consiliul Local numirile în consiliile de administrație ale școlilor. Și toată lumea vorbește de proiecte (Ioana Roman), sau cum politizarea nu are nicio legătură (Ionela Ciotlăuș). Păi, dacă n-are nicio legătură, dați, domnule, administrarea la profesori, că ei lucrează acolo, și pe urmă vedem cine mai pupă bani pentru întreținere și renovare.
Școala, între ciocan și nicovală
În urma demersului nostru prin care o privire a fost aruncată asupra sistemului școlar târgumureșean, reacțiile, nu multe, atunci când s-au manifestat, au părut să reflecte o anumită nemulțumire. Dincolo de amendarea anumitor inadvertențe cauzate de o comunicare nu tocmai optimă, de care, în opinia noastră, ambele părți se fac într-o anumită măsură responsabile, se poate percepe îngrijorarea celor angrenați în sistem față de modul în care imaginea școlii este public exprimată, și pe bună dreptate.
Pentru că încercarea noastră de a dezvălui un fenomen destul de extins, dacă nu generalizat, și anume participarea, atât financiar cât și faptic, a elementului privat într-un sistem public de a cărui funcționare ar trebui să se ocupe exclusiv statul, se poate dovedi a fi o armă cu două tăișuri.
Școală aproape publică
Implicarea părinților în procesul de întreținere a școlilor, ajungându-se până la parchetări și procurare de mobilier, a fost dezavuată din capul locului de inspectorul școlar general, Ștefan Someșan. Și asta poate pentru că, aplicată neuniform, poate duce la crearea de diferențe între condițiile în care elevii învață în aceeași unitate școlară, în funcție de situația materială a fiecăruia.
De partea cealaltă, președintele Sindicatului Spiru Haret, Ioan Săcărea, favorizează implicarea. ”Întotdeauna le-am spus, și la deschiderea anului școlar. Școala este și a voastră. În occident se întâmplă la fel”. Problema e că școala nu e deloc a lor, e a statului care percepe taxe tot mai mari și tot mai multe, încercând zadarnic să iasă dintr-o criză economico-finaciară contrafăcută. Și atunci când există atâtea suspiciuni legate de modul în care este administrat banul public, cât de rezonabil e să mărești povara părintelui care, pe de o parte se luptă pentru supraviețuire, iar pe de altă parte dorește să ofere ce e mai bun copiilor săi.
De voie, de nevoie, faci și pe zugravul în școala statului
Și aici ajungem la cele două tăișuri. Reflectând public această situație, nemulțumirea apare din faptul că cei din sistem nu doresc de fapt să vadă imaginea școlii prejudiciată în niciun fel. Directorul nu vrea să se pună rău cu administrația locală, mai ales atunci când atâtea numiri se fac pe criterii politice, pe de altă parte nu dorește ca publicul să-și facă o impresie proastă despre școală, pentru că părinții își duc copiii altundeva, efectivele de elevi scad, școlile se comasează, sau se închid, oameni își pot pierde locul de muncă. Și atunci, nu doar părintele, care poate fi lăudat pentru simțul lui civic, dar chiar și profesorul, deși nu e responsabilitatea lui, pune mâna pe bidinea și contribuie la îmbunătățirea imaginii școlii în care el muncește și speră să muncească în continuare.
Ei, drace! Păi, dacă m-ar pune pe mine să dau cu trafaletul, care n-am zugrăvit la mine în casă de nu știu când – și aici vorbesc din experiență personală, nu invoc niciun profesor – le-aș spune să se ducă la primărie să întrebe de ce, dacă 200 de lucrători la întreținere sunt prea mulți, trebuie să fac eu munca lor, sau a primăriei, sau a cui o fi.
Lupta pentru consiliile de administrație
Deci, în această situație, în care directorul, profesorii sunt între ciocan și nicovală, sindicatele doresc modificarea raportului de forțe în consiliile de administrație. ”Mai mulți membrii sunt din afară decât din școală. Ministrul ne-a dat dreptate în primă instanță, apoi a avut o întâlnire cu asociațiile de primari și s-a schimbat. Și asta pentru că vor să politizeze, să dirijeze învățământul spre partea politică, nu educațională”, spune Ioan Săcărea. Și s-a văzut, de altfel, săptămâna trecută, ce flamă au aprins în Consiliul Local numirile în consiliile de administrație ale școlilor. Și toată lumea vorbește de proiecte (Ioana Roman), sau cum politizarea nu are nicio legătură (Ionela Ciotlăuș). Păi, dacă n-are nicio legătură, dați, domnule, administrarea la profesori, că ei lucrează acolo, și pe urmă vedem cine mai pupă bani pentru întreținere și renovare.
