Școala n-are bani, dar are părinți de bine

În presă există așa numitele subiecte de sezon: Câți gorobeți și-au rupt oasele la primul îngheț? Câți boi au ajuns la urgență după noaptea de Revelion? Se duce înghețul, vin inundațiile. Cui i-a luat apele casa? Pe urmă vine canicula și, i-a să vedem, cui i-a sărit tensiunea de 200. Divertisment mediatic.

Cu pumnul eu mă bat în piept și fereastra o bat în cuie

Începutul anului școlar are și el subiectul lui de sezon. Sunt pregătite școlile să-și primească elevii? Și, inerent, primarul se laudă cu eficiența administrației sale în ceea ce privește dotarea claselor, iar presa plătită din bani publici își ia în serios activitatea de PR și scrie totul după dictare.

Între timp, măicuță bătrână cu brâul de lână, recte învățătoare, bate din poartă în poartă ca să ceară bani pentru clasa a I-a care are dotări de la clasa pregătitoare, unde băncile sunt pentru diplodo și, deci, complet inadecvate pentru copiii care au crescut și care, continuând să învețe în ele, or să ajungă niște cocoșați. Pe lângă asta, la George Coșbuc mai sunt și ferestrele de lemn bătute în cuie.

Părinți cu stare în învățământ cu buzunarele goale

Și asta, fără îndoială, pentru că școala, ori clasele cu copiii ferecați după geamuri comuniste, nu are parte de o asociație de părinți bine făcuți, cu statut de ONG care, din buzunarul propriu, a toate încăpător, ori, după caz, din 2% primit din salariile binefăcătorilor, pun rapid de-o zugrăveală beton și un rând strașnic de termopane, pentru odraslele lor care au nevoie de cele mai bune condiții spre a deveni liderii lumii de mâine.

”Nu mă pot amesteca în activitatea comitetelor de părinți”, spune Ștefan Someșan,  ”generalul”, cum e numit în Inspectoratul Școlar de la Mureș. Clatină din cap însă, arătând că nu-i este străin fenomenul. ”Prin lege nu pot interzice. Pot să intervin să nu forțeze copiii să cumpere, știu eu, manuale editate de nu știu cine, sau altele asemenea. Dar atât. Eu nu promovez aceste lucruri”.

Dă-i cu mingea, că la școală nu te duce capu’

Și nu că părinții ar fi rău intenționați. Dar ei, în loc să investească în elementul educațional, contribuind la lărgirea orizontului copiilor prin completarea desăvârșirii lor fizice și spirituale –  în situația în care educația școlară, să fim sinceri, te pregătește mai degrabă să devii un bun soldat, demn de sacrificat în câmpul muncii, decât să te educe cu adevărat – ei ajung să facă treaba Primăriei care alocă 2 milioane de lei pentru școli și 8 milioane pentru ASA – rdealul lui Maior.

Lupta de clasă… a I-a

Și, mai mult decât atâta, astfel debutează lupta de clasă încă de la ciclul primar. Adică, noi, roackării cei cu blugii rupți și cocoșați din cauza băncilor de la pregătitoare, cu clasă de rahat, cu ferestre comuniste bătute-n cuie și, dincolo, trai pe vătrai în ritmuri disco. Adică, aici Liceu Cimitir, și dincolo chermeză de burghezie parvenită.

”Bă, eu nu mai pot! Hai să-i batem pe ăștia”!

Un psiholog probabil ar putea explica acest fenomen în termeni științifici, dar personal sunt convins că nu mă aflu departe de adevăr.

În plus, este vorba de un evident fenomen de discriminare care are loc în școli finanțate de la bugetul public. Și asta doar pentru ca părinții să-și facă un titlu de glorie din grija lor pentru școală și să fie aleși șefi în mai știu eu ce comitet de oameni de bine. Sau cine știe, poate vor să le arate odraslelor lor încă din clasa a I-a că sunt altfel decât restul plevei care n-o să ajungă nimic în viață pentru că ”a rămas cocoșați de la băncile de la clasa pregătitoare”. Ceea ce ar constitui o gravă eroare educațională, însă cât se poate de plauzibilă în cazul ”tot neam prostului” de pe plaiurile mioritice.

Postat de pe data de 17 sept., 2013 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 841 ori.

Publica un raspuns