Imediat după decembrie ’89, repudierea uniformei școlare a reprezentat încă o rupere de hulita stăpânire comunistă, și în sine un gest de eliberare de standarde impuse de un regim în care teroarea se împletea într-un mod straniu cu nonsensul și ridicolul rizibil. Așa am perceput-o poate toți cei copii pe atunci. Nu a ținut însă mult. Doi ani mai târziu, Ștefan Someșan reintroducea uniforma școlară la Liceul Unirea. Da’ dă ce? “Așa se crește brandul școlii. A fost o inițiativă personală. După doi ani și ceilalți s-au luat după noi”, spune, astăzi inspectorul școlar general, Ștefan Someșan. ”Vina” o poartă probabil o vizită făcută în Marea Britanie, la o școală din comitatul York, împreună cu 9 copii și 3 cadre didactice. Și acolo, ce să vezi? În plină democrație, ”comunismul” era în floare. Totul era uniformă, de la șosete și pantofi, la cămașă și sacou, iar pantalonii… scurți. ”La un moment dat l-am întrebat de directorul de acolo: ce-i dom’le cu ăștia, toți în pantaloni scurți? Și mi-a spus că a fost alegerea părinților, pentru că elevii mai aleargă, se împiedică și cad, pantalonii se rup și costă. Carnea se vindecă la loc. Și așa am făcut și la noi. Uniformele au fost introduse la opțiunea asociațiilor de părinți”.

Fără pantaloni scurți, doar fustă

Și așa a rămas. Și astăzi, la acum Colegiul Național Unirea, culorile sunt aceleași, un soi de albastru violet. ”E un însemn distinctiv în acord și cu precizările ministerului privind asigurarea siguranței elevilor în școală”, spune noul director de la Unirea, Teodora Boar. Elevii trebuie să prezinte la intrarea în școală carnetul, iar uniforma, cu însemnele distinctive, reprezintă un suport pentru identificare mai direct, care nu dă greș niciodată. Și nu e vorba doar de asta. ”Regulamentul intern a prevăzut uniforma la propunerea consiliului profesoral și a celui administrativ. Conferă o ținută academică”, crede Cristina Someșan, director al Colegiului Național ”Al. Papiu Ilarian”. Iar aspectul material, ca și în comitatul York, a atârnat în balanță. ”La Papiu învață elevi dintr-o paletă largă de familii, cu diverse situații materiale. Nu s-a dorit declanșarea unei parade a modei, care pune presiune pe părinți. S-a discutat cu asociația de părinți și s-a ajuns la această soluție convenabilă și din punct de vedere financiar și educativ”, spune Cristina Someșan. Și opțiunea a fost pentru minimalism. ”Am ales materialul, culorile liceului, pentru a da un aspect unitar, sacou, o cămașă albă, sau albastră. Nu am avut o opțiune de pantaloni. Fetele, dacă vor, pot purta o fustă”.

Așa, și de ce arată toate ca niște majorete?

Pentru că, de fapt, aici doream să ajungem. Aparent, în alegerea uniformei, anumite caracteristici au avut parte de o standardizare destul de laxă. Și după principiul pantalonilor scurți din comitatul York, codanele s-au pricopsit cu cele mai minuscule fustițe posibile. Ceea ce e de o cruzime nemărginită, mai ales acum, când apropierea sezonului rece lasă micuțele cu țurloaiele congelate. ”Acum, nu sunt stipulate niște dimensiuni clare. În mod normal lungimea fustei ar trebui să fie pe genunchi, dar asta rămâne la reglementarea părinților”, spune oarecum încurcată, Teodora Boar. ”În momentul în care asociația de părinți lucra cu firma care a confecționat uniformele, au existat plângeri din partea fetelor, că fustele sunt băbești”, declară de la Papiu, Cristina Someșan.

Fie, băbești, dar în varianta majoretă cum rămâne cu… să nu spunem grase, dar… știe eu, dodoloațele, cu picioare butucănoase, fără gleznă, în X sau, mai rău, crăcănate. Sunt obligate să participe și ele, săracele, la exibiționismul acesta liceal. Păi, dacă regulamentul intern o cere…

Dacă familia a permis scurtarea, așa s-a făcut. Copilul pleacă din casă. Dacă familia este de acord cu aspectul vestimentar… Am invitat odată tăticul la școală și l-am întrebat dacă este de acord. Vreți să vă dezamăgesc? Da, era de acord. Părintele o vede frumos dezvoltată… Nu se gândește că și ceilalți băieți o văd la fel”, spune Cristina Someșan.

Ceilalți băieți ca ceilalți băieți, dar cum rămâne cu profesorii? Adică, să ne închipuim un suplinitor proaspăt ieșit de pe băncile școlii, în deplinătatea facultăților virile. Cum reușește să-și păstreze concentrarea?

O soluție ar fi: ”Ăăăăăăăă, domnișoară, mai bine răspundeți din bancă”.

”Uniforma trebuie să fie un accesoriu acceptat de copii”, crede însă Ștefan Someșan.

ROȘU, ARZĂTOOOOOOOOOOOOR….

Dar nu de toți copiii? Pentru că dacă s-ar întâmpla așa, cu siguranță la Liceul Economic n-ar fi ales sacourile ROȘII. Din câte se pare, sub îndrumarea profesoarei de științe socio-umane, alegerea modelului a avut la bază un serial latino-american.

Dumnezeule mare!

”Inițiativa a venit de la o clasă, dar s-a obținut acordul tuturor elevilor din școală”, ne asigură directorul Simion Laszlo. Chiar al tuturor elevilor? ”A mai venit câte o mamă cu ”ăsta al meu nu vrea să poarte sacoul””, recunoaște în cele din urmă directorul Economicului. Dar ce-i după el? Alegerea a fost făcută democratic, într-o școală în care 80% dintre elevi sunt fete. Și Simion Laszlo râde. ”Asta e. Și la cadre didactice, din 80, zece suntem bărbați”.

Hm! Bine că cel puțin că n-au prevăzut la uniformă fuste.

Un liceu de majorete

Imediat după decembrie ’89, repudierea uniformei școlare a reprezentat încă o rupere de hulita stăpânire comunistă, și în sine un gest de eliberare de standarde impuse de un regim în care teroarea se împletea într-un mod straniu cu nonsensul și ridicolul rizibil. Așa am perceput-o poate toți cei copii pe atunci. Nu a ținut însă mult. Doi ani mai târziu, Ștefan Someșan reintroducea uniforma școlară la Liceul Unirea. Da’ dă ce? “Așa se crește brandul școlii. A fost o inițiativă personală. După doi ani și ceilalți s-au luat după noi”, spune, astăzi inspectorul școlar general, Ștefan Someșan. ”Vina” o poartă probabil o vizită făcută în Marea Britanie, la o școală din comitatul York, împreună cu 9 copii și 3 cadre didactice. Și acolo, ce să vezi? În plină democrație, ”comunismul” era în floare. Totul era uniformă, de la șosete și pantofi, la cămașă și sacou, iar pantalonii… scurți. ”La un moment dat l-am întrebat de directorul de acolo: ce-i dom’le cu ăștia, toți în pantaloni scurți? Și mi-a spus că a fost alegerea părinților, pentru că elevii mai aleargă, se împiedică și cad, pantalonii se rup și costă. Carnea se vindecă la loc. Și așa am făcut și la noi. Uniformele au fost introduse la opțiunea asociațiilor de părinți”.

Fără pantaloni scurți, doar fustă

Și așa a rămas. Și astăzi, la acum Colegiul Național Unirea, culorile sunt aceleași, un soi de albastru violet. ”E un însemn distinctiv în acord și cu precizările ministerului privind asigurarea siguranței elevilor în școală”, spune noul director de la Unirea, Teodora Boar. Elevii trebuie să prezinte la intrarea în școală carnetul, iar uniforma, cu însemnele distinctive, reprezintă un suport pentru identificare mai direct, care nu dă greș niciodată. Și nu e vorba doar de asta. ”Regulamentul intern a prevăzut uniforma la propunerea consiliului profesoral și a celui administrativ. Conferă o ținută academică”, crede Cristina Someșan, director al Colegiului Național ”Al. Papiu Ilarian”. Iar aspectul material, ca și în comitatul York, a atârnat în balanță. ”La Papiu învață elevi dintr-o paletă largă de familii, cu diverse situații materiale. Nu s-a dorit declanșarea unei parade a modei, care pune presiune pe părinți. S-a discutat cu asociația de părinți și s-a ajuns la această soluție convenabilă și din punct de vedere financiar și educativ”, spune Cristina Someșan. Și opțiunea a fost pentru minimalism. ”Am ales materialul, culorile liceului, pentru a da un aspect unitar, sacou, o cămașă albă, sau albastră. Nu am avut o opțiune de pantaloni. Fetele, dacă vor, pot purta o fustă”.

Așa, și de ce arată toate ca niște majorete?

Pentru că, de fapt, aici doream să ajungem. Aparent, în alegerea uniformei, anumite caracteristici au avut parte de o standardizare destul de laxă. Și după principiul pantalonilor scurți din comitatul York, codanele s-au pricopsit cu cele mai minuscule fustițe posibile. Ceea ce e de o cruzime nemărginită, mai ales acum, când apropierea sezonului rece lasă micuțele cu țurloaiele congelate. ”Acum, nu sunt stipulate niște dimensiuni clare. În mod normal lungimea fustei ar trebui să fie pe genunchi, dar asta rămâne la reglementarea părinților”, spune oarecum încurcată, Teodora Boar. ”În momentul în care asociația de părinți lucra cu firma care a confecționat uniformele, au existat plângeri din partea fetelor, că fustele sunt băbești”, declară de la Papiu, Cristina Someșan.

Fie, băbești, dar în varianta majoretă cum rămâne cu… să nu spunem grase, dar… știe eu, dodoloațele, cu picioare butucănoase, fără gleznă, în X sau, mai rău, crăcănate. Sunt obligate să participe și ele, săracele, la exibiționismul acesta liceal. Păi, dacă regulamentul intern o cere…

Dacă familia a permis scurtarea, așa s-a făcut. Copilul pleacă din casă. Dacă familia este de acord cu aspectul vestimentar… Am invitat odată tăticul la școală și l-am întrebat dacă este de acord. Vreți să vă dezamăgesc? Da, era de acord. Părintele o vede frumos dezvoltată… Nu se gândește că și ceilalți băieți o văd la fel”, spune Cristina Someșan.

Ceilalți băieți ca ceilalți băieți, dar cum rămâne cu profesorii? Adică, să ne închipuim un suplinitor proaspăt ieșit de pe băncile școlii, în deplinătatea facultăților virile. Cum reușește să-și păstreze concentrarea?

O soluție ar fi: ”Ăăăăăăăă, domnișoară, mai bine răspundeți din bancă”.

”Uniforma trebuie să fie un accesoriu acceptat de copii”, crede însă Ștefan Someșan.

ROȘU, ARZĂTOOOOOOOOOOOOR….

Dar nu de toți copiii? Pentru că dacă s-ar întâmpla așa, cu siguranță la Liceul Economic n-ar fi ales sacourile ROȘII. Din câte se pare, sub îndrumarea profesoarei de științe socio-umane, alegerea modelului a avut la bază un serial latino-american.

Dumnezeule mare!

”Inițiativa a venit de la o clasă, dar s-a obținut acordul tuturor elevilor din școală”, ne asigură directorul Simion Laszlo. Chiar al tuturor elevilor? ”A mai venit câte o mamă cu ”ăsta al meu nu vrea să poarte sacoul””, recunoaște în cele din urmă directorul Economicului. Dar ce-i după el? Alegerea a fost făcută democratic, într-o școală în care 80% dintre elevi sunt fete. Și Simion Laszlo râde. ”Asta e. Și la cadre didactice, din 80, zece suntem bărbați”.

Hm! Bine că cel puțin că n-au prevăzut la uniformă fuste.

Postat de pe data de 7 oct., 2013 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,394 ori.

Publica un raspuns