Catalin Heghes scria astazi despre examenul picat al sindicalistilor din invatamint.

Este normal sa fie asa. De ce? Pai de ce ar merge bine sindicatul atunci cind  nu merge bine nimic in Romania, iar acest lucru se datoreaza si acestor profesori si a lipsei lor de etica si de asumare a rolului important ce il au sau mai bine zis ar fi trebuit sa il aiba in societate? Ar fi fost culmea ca aceasta greva facuta ca santaj impotriva conducatorilor via ELEVII si PARINTII acestor elevi, adica tocmai aceea care le dau obiectul muncii.  Domnii profesori ar fi trebuit sa faca greva acum citiva ani. Mai exact in octombrie 2005, atunci cind ministrul Mircea Miclea si-a dat demisia pentru ca invatamintul nu  a primit bugetul necesar si argumentat de el.

Mai jos puteti citi o declaratie a celui mai bun ministru ce l-a avut Romania dupa 1989 din punct de vedere moral si profesional prin noua lege a invatamentului, macelarita partial de algoritmul PDL- UDMR :

Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, si-a dat demisia. Nemultumirea sa: guvernul a dat pentru anul viitor prea putini bani pentru educatie, incalcindu-si astfel programul de guvernare. Conducerea PD a aflat prin sms sau de la televizor despre demisia lui Miclea.

„Bugetul pentru invatamint a ramas la nivelul anului anterior, chiar mai redus. Se perpetueaza astfel o subfinantare cronica a invatamintului, cu care nu pot sa fiu de acord… In toate luarile mele publice de pozitie, am declarat ca educatia trebuie sa obtina minimum 5% din PIB, in conditiile in care media europeana este de 5,22%, iar a tarilor care au intrat de curind in UE este de 5,31%”.

Asa si-a justificat Mircea Miclea, decizia de a demisiona.  Ati mai vazut vreun profesor, ministru, inspector scolar, director de scoala, director adjunct , sef la sindicat, membru in consiliul de administratie al scolii facind asa ceva ?

NU ati mai vazut. Si atunci sindicatele lui peste de ce ar fi altfel, decit colegii lor, asa zisii conducatori ?

Daca faceau sindicatele o greva in octombrie 2005, cind nu era bacalaureat, examen de capacitate, ci se discuta bugetul pentru 2006 atunci puteam sa spun ca sunt indreptatiti sa faca, dar asa nu au voie sa spuna nimic pentru ca este exclusiv vina lor pentru ca s-a ajuns aici.

De ce este vina lor ?

Consider meseria de profesor cea mai importanta dupa aceea de parinte. Mai importanta decit cea de medic.

Si asta pentru ca invatatorul, profesorii ( doar o parte dintre ei, o mica parte in aceste vremuri)  pregatesc si au pregatit pe cei care acum ii conduc, le dau salariile sau administreaza banii platiti de angajati si angajatori pentru pensii si salarii. Iar de jos si pina sus la Bucuresti, acestia se vad cita scoala au facut. Adica mai deloc.

Scoala prefacatoriei, a lipsei de atitudine civica, a lipsei de respect fata de aproape si mai ales a lipsei unei minime iubiri de aproape.

Asta ati educat, asta aveti.

Problema mea ca parinte este ca am un copil care este pe mina voastra si datorita acestei legi , noi care nu permite homeschoolingul, adica pregatirea, scolarizarea acasa si doar sa mearga copilul la examen de competenta odata pe an,  va trebui sa il las intr-un sistem scolar care ii distruge creativitatea, este lipsit de orice urma de reforma, promoveaza Pilele,  Cunostintele si Relatiile.

Dar aici este si vina parintilor, care din diverse motive inghit toate aceste rahaturi ale sistemului educational, rahaturi care fara sa isi dea seama acesti parinti, le vor afecta viata copiilor.

Va urma…

Invatamintul si greva

Postat de pe data de 31 mai, 2010 in categoria Civism, Elevi, Instituții, Părinți. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,000 ori.

5 Raspunsuri pentru “Invatamintul si greva”

  1. Cătălin Hegheș spune:

    Ai dreptate când spui „Pai de ce ar merge bine sindicatul atunci cind nu merge bine nimic in Romania”. Într-adevăr nu merg bine. Trebuiau să facă grevă şi la momentul adoptării bugetului. Trebuiau să facă grevă şi când l-au schimbat pe Marga. Trebuiau să facă grevă de nenumărate ori şi nu au făcut-o. Tocmai aici băteam eu, că-şi bat joc de greva lor, iar prin asta de ei înşişi. Ideea nu era să boicoteze Bacalaureatul, că până la urmă chiar dacă-l dădeau cu o lună întârziere nu era nici o tragedie. Ideea era să arate că măcar o dată-n istoria lor de 20 de ani sunt în stare să ceară ceva, ce de fapt li se cuvine. Orice. Să arate că au o minimă verticalitate. Dar uite că n-au. Asta încercam eu să subliniez.

    • Dan Mașca spune:

      Cataline,
      sigur, dar cine ? Aceea care in 20 de ani nu au fost in stare sa faca mai nimic ?
      Sa vad generatia tinara, nepatata, pregatita ca ia atitudine in cadrul scolar nu pentru salarii mai mari , ci pentru ca valoarea lor, rezultatele obtinute la olimpiade si nu numai sunt sensibil mai bine platite decit a acelora care au parte de protectie sociala doar pentru ca ei sunt titulari.
      Vrei sa stii de ce avem analfabeti ?
      PEntru ca avem cadre didactice titularizate ANALFABETE, ramase in urma cu pedagogia, care nu sunt verificate niciodata pe bune, decit de ai lor colegi intern, iar o mina spala pe alta si amindoua fata.
      Tu ai auzit de reduceri de personal pentru incompetenta in invatamint cum se intimpla in mediul privat de exemplu ?

      • Cătălin Hegheș spune:

        Nu dar mi-ar placea. In schimb iti pot spune ce se intampla in practica: profesorul bun, care pana acum isi facea timp sa mai pregateasca elevii exceptionali pentru olimpiade, nu va avea unde sa protesteze, pentru ca de acum cadrul sindical nu-i mai permite, asa ca isi va face treaba strict pentru care este platit, mai prost – pentru ca e o reactie fireasca la mojicia guvernamentala, asta daca nu alege sa-si bage picioarele-n el invatamant si sa-si caute o slujba ca agent comercial. si nu vorbesc prostii, ci vorbesc despre prieteni de-ai mei profesori.

        • Onix spune:

          Din pacate tot sistemul este putred. Sau foarte putred. Iar sistemul de invatamant face si el parte din acest cadavru. Sunt perfect de acord cu voi ca profesorii isi promoveaza in sistem prieteni, colegi de zeci de ani si persoane care nu ar avea voie sa predea la catedra. Pe de alta parte, ce faci cu profesorii care au predat 20-25 de ani si care ar trebui scosi pe linie moarta, dar ei nu indeplinesc conditiile de pensionare? Ii treci in somaj pentru 400+ de lei? Ii recalifici la 45-50 de ani? Sa faca …ce … intr-o piata cu un somaj de aproape 10%? Iar pentru banii pe care ii primesc in sistemul de invatamant, persoane care ar putea preda (atat din punct de vedere al calificarii profesionale, cat si din cel de vedere al pedagogiei si experientei de viata) sigur nu se indreapta spre nebunia din clasele romanesti. In acest moment, sistemul de invatamant este o nuca foarte greu de spart. Dar probabil va cineva care va reusi sa rupa aceasta „pisica neagra” in doua si va rezolva problemele. In 100, 200 de ani, probabil! Pana atunci, ma ingrozeste gandul ca cei care sunt acum in scolile romanesti vor trebui sa-mi plateasca mie pensie! Si voua de asemenea… 🙁

  2. Dan Masca spune:

    Onix, strabunica mea nu a avut pensie. Nici bunicii ei. Au avut grija sa aiba o familie , care la batrinete sa aiba grija de ei.
    Nu ma bazez ca pensia o sa fie platita de generatiile noi. Punem 2 lei deoparte si se string intr-o viata.
    Stii vorba de pe vremea lui Ceausescu : Daca azi un leu depui, miine el va face pui. Era ceva slogan de comunicare al CECului de pe vremuri.

Leave a Reply to Cătălin Hegheș