Observ mai nou lejeritatea cu care Primăria, în cea mai groaznică perioadă financiară din ultimii 20 de ani, accesează credit după credit. Exact acum, când creditele sunt scumpe, adică randamentul lor financiar e extrem de precar. Ieri, Consiliul Local a mai aprobat un credit de 4,4 milioane de lei, bani care se vor îndrepta spre plata unor restanțe către Energomur și, desigur, Contrascom Bența. Un nume care anul acesta a fost extrem de pomenit la Primăria Tîrgu-Mureș, după tunul dat pe Bulevardul Pandurilor. Apropo, ca o paranteză, atât de stringentă a fost nevoia de locuințe, încât nici până în ziua de azi CL n-a aprobat încă hotărârea care să consfințească și criteriile prin care celebrele blocuri de locuințe vor fi ocupate.

Revenind la noul credit de peste un milion de euro aprobat ieri, ar merita să zăbovim puțin la capitolul plăți către Energomur. În știrea de pe site-ul TTM, viceprimarul Claudiu Maior declară următoarele:

Este vorba de o garantare pe care a facilitat-o Guvernul României, printr-o hotărâre de guvern, prin care toate datoriile de la Finanțe acumulate de societăți care nu și-au încasat banii de la Primărie , E.ON, Energomur sau alte societăți care au lucrat și nu și-au încasat banii la timp de la Primărie sau de la instituții ale statului, pot fi ajutate cu o anumită sumă de bani prin această hotărâre de guvern.

Bun. Minunat chiar. Carevasăzică Guvernul garantează împrumutul. Mă simt uimitor de ușurat, mai ales că nu știu ce costuri va avea acel credit, dar sunt convins că va fi plătit din banii Primăriei, orice s-ar întâmpla. De garantat puteam garanta și eu, pentru că potrivit legii o autoritate publică locală n-are cum să intre în faliment. Asta dacă se respectă acel grad maxim de îndatorare, pe care iarăși nu știu exact pe unde l-a adus actualul primar. Știu doar că Primăria accesează credit după credit, iar la cum arată vremurile parcă transpir din ce în ce mai rece.

Și încă ceva tot legat de Energomur. Cred că nu s-a împlinit anul de când Primăria a terminat de investit banii în rețeaua Energomurului, centrale, țevi etc. cu, ce-i drept, bani veniți de la Guvern. Pentru ca acum Energomur să fie literalmente în pragul desființări. Nu spun că e bine că se desființează, ci chiar dimpotrivă, dar la cum au fost amețiți oamenii care au rămas în rețea, trebuia să fii nițel țicnit să rămâi. Concluzionând: se desființează o facilitate în care s-au investit bani grei. Iar acum se mai accesează și un credit pentru plata unor datorii făcute tot din cauza Primăriei, care nu și-a plătit la timp obligațiile spre același Energomur.

Ce să zic… grozav management. Ne-om încălzi de acum înainte 90 de minute pe săptămână la meciurile echipei de fotbal, că acolo s-au găsit 2 milioane de euro din buget pentru finanțare.

Foaie verde de alun / Dăcât mai trag și eu un tun

Postat de pe data de 30 iun., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,984 ori.

4 Raspunsuri pentru “Foaie verde de alun / Dăcât mai trag și eu un tun”

  1. a spune:

    O autoritate locala nu poate intra faliment, doar in incapacitate de plata. Intarzii la credit…platesti penalizari…

  2. fidel gastro spune:

    Gainari ! A scris Energomur intr/un comunicat ca Primaria nu si/a platit 12 rate la Energie Confort si iata ca unii destepti vor credite la alte afaceri. Golani de mana a 7-a !

Leave a Reply to fidel gastro