Un milion de euro zac îngropaţi în centrul municipiului Târgu-Mureş. Se umplu de mucegai şi se degradează pur şi simplu. Sunt banii oraşului. De fapt sunt banii fiecărui locuitor al oraşului. Bani care ar fi putut atrage alţi bani dacă erau plasaţi cum trebuie. Însă administraţia Dorin Floreaa găsit de cuviinţă să îi lase pradă igrasiei şi infiltraţiilor din panza freatică. Nu i-a ascuns, ci cel mult i-a lăsat acolo pentru a li se pierde urma. Cum? Prin degradare. Pentru că aici, în oraşul de pe Pocloş, nimeni nu prea verifică şi chiar dacî o face nu aplică sancţiuni, atunci când din verificări reiese un prejudiciu. Iar dacă sancţiunile sunt aplicate pe hârtie nimeni nu le mai execută, aşa cum s-a întâmplat şi cu deja celebrul caz când Curtea de Conturi a stabilit că Florea et co. au vândut niscaiva spaţii comerciale fără respectarea procedurilor de licitaţie. A fost cu multă vreme în urmă. Curtea de Conturi a Câştigat atunci şi în instanţă, însă Florea et Co. nu au plătit nici până astăzi. Că deh, dacă guvernarea portocalie poate să nesocotească hotărârile judecătoreşti, de ce nu ar putea şi principalul pion de pe pocloş să facă acelaşi lucru?!

Revenind însă la milionul de euro mucegăit din centrul oraşului sper că aţi înţeles până acum că e vorba de banii îngropaţi în pasajul pietonal care, inaugurat electoral de baronul Florea, este şi astăzi închis. Şi, scriind astea mă gândescă, dacă ar fi făcut acolo în loc de pasaj pietonal parcare publică ar fi încasat deja o groază de bani oraşul. Însă aşa cum se întâmpla mai tot timpul, lucrările se fac şi abia apoi vedem dacă sunt folositoare sau nu investiţiile. E şi cazul cartierului Unirii unde s-au investit bani grei, tot din banii târgumureşenilor, în sistemul de termoficare, iar acum oamenii îşi pun centrale de apartament. Pasajul stă aşadar plin de igrasie, muced şi singur în aşteptarea unor investitori pe care iată acum aleşii locali vor să îi ademenească oferind un nou preţ. 1 euro/mp/lună. Deci toate spaţiile comerciale din pasaj, însumând în total 1185 mp ar urma să fie date în administrarea unei societăţi care să le poată exploata după bunul plac cu tot atâţia bani pe lună. Sumă exagerat de mică pornind de la „scorul” iniţial de minim 10 euro/mp/lună, însă o sumă care ar putea să scoată din groapă banii oraşului.

Aleşii locali vor dezbate subiectul săptămâna aceasta. Probabil vor şi adopta proiectul de hotărâre ce are la bază aceste sume. Întrebarea mea este însă alta: ce a aşteptat Dorin Florea care ar fi putut tranşa de multă vreme problema dacă ar fi vrut cu adevărat, doar are susţinere maximă în CL Târgu-Mureş, nu? Şi apoi, după 3,5 ani, că doar pe această perioadă este preţul de 1 euro/metrul pătrat, ce se va întâmpla?! Se reînchide pasajul?

Banii, Florea şi pasajul

Postat de pe data de 26 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,431 ori.

2 Raspunsuri pentru “Banii, Florea şi pasajul”

  1. Manea Manescu spune:

    Corect

  2. Mesteru' spune:

    Bravo lui, are cu cine! Avem treningurişti şi şlăpari destui care să-l voteze… să-l laude şamd

Leave a Reply to Manea Manescu