Astăzi a fost conferinţă de presă la Primărie. Adică pe moşia baronului Dorin Florea, privit îndeaproape şi suav de Neluţu. Neluţu Chiorean. Care spunea că nu e angajat al Primăriei, dar care nici nu cred că face muncă benevolă prin clădirea care vremelnic adăposteşte o gaşcă. Şi, în timp ce Neluţu, jurnalistul radiofonic, se plimbă nestingherit prin Primărie, parcă are şi birou pe acolo, jurnaliştii mureşeni, reprezentanţi practic ai celor circa 150.000 de locuitori care le citesc ziarele sau le ascultă şi privesc ştirile sunt luaţi de la poartă de poliţistul comunitar care îi flanchează ca un bun gardian până în sala de conferinţă: Altfel spus, ziariştii n-au ce căuta în Primăria lui Florea. Ca nu cumva să afle ce se mai pune la cale pe acolo. Să nu strice cumva ploile edililor şi să nu înţeleagă cumva mesajele criptate ce şi le transmit unii altora. În vremea când Paşcan îl consilia pe Dorin, cum îşi spun ei la o bere, asta nu se întâmpla. Puteai intra liniştit şi nestingherit în Primărie. Şi atunci erau probleme, sunt sigur că la fel de multe sau poate mai multe decât acum, dar presa era privită altfel. Cel puţin aparent şi în relaţia directă cu instituţia care este a tuturor. Acum lucrurile nu mai stau aşa… Dar asta e cea mai mică obrăznicie, sunteţi probabil tentaţi să spuneţi. Aşa o fi. Însă ceea ce a spus astăzi edilul le depăşeşte pe toate. Astfel, pentru Dorin Florea prioritar este fotbalul în faţa problemei cu care se confruntă acei mureşeni lăsaţi de două săptămâni fără apă caldă. Aşa a spus el, după care a încercat să o dreagă, însă, cu o obrăznicie demnă de un baron le-a atras încă o dată atenţia bieţilor oameni că trebuie să se debranşeze. L-am întrebat doar atât: de ce acum patru ani când aveau oamenii bani nu i-aţi lăsat să se debranşeze iar acum, când suntem falimentari îi obligaţi la acest gest? Am fost obraznic, nu? Lui Dorin Florea aşa i s-a părut… Şi a refuzat apoi să mai vorbească despre soarta celor care sunt nevoiţi să se spele cu apă rece pentru că … n-au avut noroc şi au votat din nou cu Dorin… Şi ne-a vorbit tuturor despre dorinţele lui de a reforma România. O România care, ofiliţi fiind trandafirii din centru, s-ar putea să se împută în curând de la Târgu-Mureş…

Şi ar mai fi de notat o obrăznicie a baronului Dorin. Pus în faţa ordinului micuţului Boc de a reduce echipa din Primărie, s-a hotărât să renunţe la pensionarii pe care, după ce legea i-a pus să aleagă ori pensia ori salariul i-a lăsat să sugă la ţâţa bugetului cu contracte de prestări servicii, dar le-a promis premii şi pe viitor. Tot din banii noştri. Spunând astea şi-a dat seama iarăşi că a greşit-o şi a adăugat că i-a chemat să lucreze gratis că deh „dacă eu am fost domn cu ei…”. Şi, că nu vreau să uit, mai adaug că, în loc să renunţe la lipitorii de afişe şi secretarele de partid pe care le-a înfipt prin Primărie, Florea anunţă că are un criteriu sigur de a scăpa de cei pe care nu îi doreşte. Adică, pe moşia edilului de pe Pocloş, vor fi concediaţi cei care vin şi pleacă la fix de la serviciu. Adică oamenii care ştiu că locul de muncă nu e crâşmă şi care îşi fac treaba în limita celor opt ore pentru care sunt plătiţi. Aşadar, atenţie dragi angajaţi ai Primăriei: dacă vreţi să vă păstraţi locul de muncă, dormiţi acolo. Măcar până trece valul…

Cât despre târgumureşeni… până la urmă aşa e, au ce au votat. Dar nu mai e cât a fost…

Obrăznicia primarului Dorin Florea

Postat de pe data de 29 iul., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 25,922 ori.

12 Raspunsuri pentru “Obrăznicia primarului Dorin Florea”

  1. adi das spune:

    Adi, a mai fost unul acum vreo 3 ani, care zicea ca e consilier personal al primarului. Ala a ajuns sa contrasemneze ce semna seful, cautati in presa ! – desi insul spunea ca nu e angajat al Primariei. Cum il chema pe ins? Maior. Si e catindatul lui Florea, cel care l-a sapat cu nesimtire pe Ichim, viceprimarul ales legal!

  2. Adrian Giurgea spune:

    Iata-ma postand comentariu la propriul text… Straniu, nu?! Dar am aflat de la un coleg de breasla ca, atat de iritat a fost edilul de intrebarea mea încât a subliniat şi în faţa consilierilor locali sintagma „m-a întrebat un jurnalist obraznic”… Ei nah… chiar nu ştiu de ce mi-am amintit episodul când mai mai să îi sara la beregată lui Ştefanovici… vă amintiti? eu da…

  3. Cel ce danseaza cu lupii spune:

    Adrian, cu scuzele de rigoare , nu e cazul tau deoarece esti unul dintre cei care de mult ai coloana vertebrala, dar la obraznicia pardalianului, a analfabetului de viceprimar, a gabitzei secretara au contribuit din plin ziaristii din Mures care pentru firimiturile de la primarie au ridicat osanale gastii

  4. Cel ce danseaza cu lupii spune:

    Apropo, pe cand o ancheta cu facultatile, masteratele si doctoratele facute de gasca din jurul pardalianului. Ati avea surpriza ca in afara de florea toti cei de acolo sunt uzurpatori de calitati oficiale. si sunt chiar penali. si nu-i cunosc pe fostii colegi de scoala. unii nici nu stiu cum arata facultatile pe care le-au facut. ing maior claudiu, incredibil

  5. Doctorul spune:

    Acum doi ani cand li se spunea tirgumuresenilor despre escrocheriile de la Energomur puse la cale de Opriscan si Florea se uitau ca la OZN-uri. Unii spuneau ca „esti cu ungurii”, „te-au cumparat bozgorii” sau „ce ai cu Florea? iti e ciuda ca e tare”. IN plus pe oameni ii interesa sa primesca spagi electorale. Cei din Unirii (unde era taxa de debransare) l-au ales pe Opriscan. 🙂
    Asa le trebuie. Sa se spele pe cap cu ei. In lighean.

  6. Marcel spune:

    Esti prea veninos-deprimat si asta-ti cauzeaza scrisului…

  7. Dan Mașca spune:

    Adrian ,
    poate nu ai citit articolul legat de Energomur :
    1. Energomur este condus de CONSILIUL LOCAL . Consiliul local a fost format si este format din : UDMR, PDL, PSD, PRM, PNL .
    PRimarii si viceprimarii tirgumureseni de pina acum nu au reformat deloc Energomurul , dar l-au folosit toti. inclusiv cei din consiliul de administratie al Energomur ca o vaca de muls atit cit a fost de muls. De platit au platit fraierii, ca asa este in tenis.

    2. Nu cred ca sunt multe strategii create de specialistii organizatiilor politice muresene legate de Energomur si care sa fii fost supuse dezbaterilor publice si neluate in calcul.

    3. Nu cred ca proasta crestere si ingimfarea unui primar ca Florea, trebuie sa iti schimbe calitatea de bun jurnalist si analizele obiective ce ar trebui sa le faci, fara prea multa patima . Claudiu Maior, dar nu numai, pierde foarte mult ca nu pricepe ca suntem in 2010 si ca stilul lui de conducere ar trebui sa fie altul, avind in vedere ca generatiile noi ajung la maturitate si au crescut altfel, adica au avut sanse si oportunitati si libertate de a alege, mult mai multa decit noi in vremurile adolescentei.
    4. Cred ca este mult mai bine sa ii spui pe un ton placut unui om ca ar fi putut face si altfel, iar solutia aleasa de el este cam naspha.

    • Adrian Giurgea spune:

      Gresit domnule Masca. Ştiţi de ce? Pentru că la un moment dat te saturi de vorba bună. Iar apoi, vorbind de obrăznicia edilului nu am facut decât să aduc în spaţiul virtual-public atitudinile acestuia. Nu i-am spus nimic domniei sale. Şi, ca să te lămureşti, îţi spun doar atât: apropo de energomur revin în după-amiaza asta cu un material din care vei vedea că nu e de vină Consiliul Local ci tocmai executivul condus de Florea et Co. Ramai aproape. Merita.

  8. Cel ce danseaza cu lupii spune:

    Dan Masca, ori esti de pe alta lume ori te faci ca nu pricepi. De 10 ani Florea conduce municipiul Tg-Mures, impreuna cu analfabeta sa sluga, maior. Consiliul Local nu exista, e o adunatura de lingai si slugi. Tu nu intelegi ca toata opozitia din consiliu e doar de fatada, adica mai fac unii din cand in cand circ pentru ca sa-i bage pardalianul in seama si sa le mai dea cate un oscior, ca altfel nehalitu asta ar ciordi tot de unul singur . Singurul oponent real e consilierul ala de la PSD, parca Buda il cheama si liberalul la care nu-i stiu numele, dar asta din urma e puisor, il mananca pardalianul la mic dejun

    • Dan Mașca spune:

      Sebastian Pui este consilierul PNL si este un om foarte simtit si curat.
      Este fiu de preot cu frica de Dumnezeu.
      Sigur ca „omul de stinga” Bogdan Buda este un mare luptator impotriva lui Florea.
      Asa de mare ca nu vad nici o actiune dusa in instanta de domnia sa sau de altii din PSD.
      Iar domnul Vlas cred ca este PSDist si nu cred ca la primul mandat de consilier. Cine l-a pus pe lista Florea ?
      Unde erau Briscaru, Georgescu , Popa si Fratean cind au facut lista si l-au pus pe Vlas ?
      Nu stiau cu cine au de a face ?
      Va rog sa depuneti sesizare la DNA, Curtea de Conturi etc.
      Aveti la PSD un jurist bun si poate sa o faca.
      O poate folosi ca model pe cea de pe inmures.ro pe care nici un psdist de frunte nu s-a inscris sa o semneze si este legata de finantarea blocului lui Benta.
      Spor la lupta cea mare si in 2012 sper sa nu cistige PSDul primaria si sper sa fie un om de dreapta primar :).

      • Cel ce danseaza cu lupii spune:

        Domnu Dan, ma bucur despre ce aud cu referire la dl Pui, si eu am senzatia ca e un om serios dar nu are experienta politica asa ca repet , il mananca florea si maior la micul dejun. Despre vlas, ce sa mai zici, sluga-i sluga pana moare. Primar va fi ori Opriscan, ori Porutiu. Asta din urma sa retras, dar dracu nu doarme, si ii e singurul pe care pardalianul si maior nu-l pot santaja, ca stie prea multe

  9. draci spune:

    Nelutu asta e sef la Stii Tv, care e postul neoficial al lui Florea. Acum vreo 2 ani cand au fugit unii la Realitatea postul a trait 3 luni din casete date pe post 4 ore. Casete care au venit din primarie. Adica bunul public a ajuns sa sustina o afacere privata !Verificati si pe ce firma e scos Monitorul primariei si ajungeti tot la Info Statistics.

Leave a Reply to Cel ce danseaza cu lupii