În urma întâlnirii avute în luna ianuarie 2010 am crezut în bunele dumneavoastră intenții. Vă scriem acum să ne cerem scuze pentru că am greșit fundamental. Când ați refuzat punerea în legalitate a Administrației Fondului Cultural Național prin numirea unui director în baza legii și a competențelor profesionale, am crezut ca e o întâmplare. Ați finanțat Festivalul de Teatru de la Sibiu cu o sumă de bani publici, mai mare decât bugetul Fondului Cultural Național și ați ținut un discurs mândru de acest lucru. Apoi, AFCN a alocat bani unor coruri pastorale pe post de artă contemporană. Deja ne-am convins că răspundeți cererilor de partid fără nici un fel de dorință de a lucra pentru cultura contemporană. Pentru toate acestea nu mai sunt scuze și nici măcar nu le putem privi ca gesturi iresponsabile. Sunt pur și simplu decizii politice, amputate moral și demne de dispreț.

Cultura românească s-a încâlcit în dorințele și frustrările unor oameni care nu mai întrețin de multă vreme calitatea de oameni de cultură. Cultura românească este aservită intereselor meschine ale unor politicieni de catifea, iar refuzul susținerii evenimentelor importante cu rezonanță internațională este o dovadă cât se poate de vie a faptului că Ministerul Culturii devine un element iresponsabil în salvarea morală și culturală a societății românești. Antrenarea MCPN în diverse acțiuni „culturale” fără nicio valoare, fără vizibilitate și care aduc deservicii pe plan internațional ne arată încă o dată că de 20 de ani la conducerea acestui minister s-au perindat politruci și politicieni cu viziuni meschine, înguste, șubrede moral și cultural.

A sosit vremea schimbărilor dramatice, domnule ministru, fiind timpul să înțelegeți că ministerul pe care îl conduceți nu a facut decât să distrugă orice act cultural de calitate iar proiectele susținute de instituția pe care o conduceți ne fac subiect de glumă pe plan internațional. Este timpul sa începeți să înțelegeți că trebuie să vă concediați personalul incompetent și, dacă nu sunteți în stare să conduceți acel minister într-un mod care să facă cinste culturii românești, atunci fiți moral și dați-vă demisia sau cereți Guvernului României desființarea MCPN.

Cu părere de rău vă anunțăm prin prezenta scrisoare deschisă că organizația noastră, considerată una dintre cele mai importante din Europa, în zona de artă contemporană, a decis totodată, pe lângă boicotarea oricărei activități și strategii a AFCN – o instituție laică condusă de un cleric, prins în metehnele politicianiste și pus în funcție pe baza criteriilor algoritmilor politici și nu pe baza competențelor manageriale, ilegal aflat în funcție – am decis și retragerea din orice fel de parteneriat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național – responsabil direct de distrugerea culturii românești, promovarea non-valorilor și manelizarea tuturor actelor de creație responsabile, până când în funcția de ministru nu va fi numită o persoană competentă, interesată de cultura românească, iar funcționarii de acolo nu vor fi demiși în masă.

Situația de criză prin care trece astăzi România nu este o scuză, ci o acuză. Suntem aici și acum, în această situație, pentru că această țară a fost prădată timp de 20 de ani de infractori care trag sforile politicii românești, iar MCPN nu reprezintă o excepție. Lipsa fondurilor pe care o invocați ori de câte ori vi se cere ajutorul în susținerea unui eveniment important este o minciună atât timp cât găsiți bugete uriașe pentru prietenii politici și pentru festivaluri de teatru gen Sibiu sau alte manifestări hilare.

Sute de mii de euro sunt cheltuite pe acte așa-zise culturale, iresponsabile și de proastă calitate, iar întreținerea stufosului aparat birocratic din MCPN, a nepotismelor și a tuturor consilierilor care își susțin familiile din bani publici este de neiertat.

Am devenit prizonierii unui sistem putred, inapt și incapabil, iar singura soluție pe care o avem la abuzurile dumneavoastră și ale angajaților MCPN, este aceea a nesupunerii și a blamului complet.

Ministerul Culturii este o rușine pentru cultura românească.

Speram ca dumneavoastră personal să faceți diferența. Nu ați făcut asta, ci ați perpetuat situația. Mai mult, ați păstrat în minister pe cei mai incompetenți consilieri și funcționari.
Vă sfătuim să demisionați de urgență împreună cu toți cei care vă înconjoară. E mai cinstit.

Toți politicienii din ultimii 20 ani din România vor ajunge la coșul de gunoi al istoriei.
Faceți un efort domnule ministru și nu vă urmați colegii.

Echipa
BUCHAREST BIENNALE – Bienala Internațională de Artă Contemporană București
PAVILION – journal for politics and culture
PAVILION – centrul pentru artă și cultură contemporană

Eugen Rădescu
Răzvan Ion
Simina Neagu
Andrei Crăciun
Silvia Vasilescu
Ioana Nițu

BUCHAREST BIENNALE
Bucharest International Biennial for Contemporary Art
proudly supported by PILSNER URQUELL

Sos. Nicolae Titulescu 1 (Piata Victoriei)

Bucharest  011131 Romania
T: + 4 031 103 4131
E: [email protected]
www.bucharestbiennale.org

Facebook: www.facebook.com/pavilionjournal

This is a project by PAVILION – journal for politics and culture.
www.pavilionjournal.org

PAVILION, BUCHAREST BIENNALE and PAVILION UNICREDIT are projects devised and founded by Razvan Ion and Eugen Radescu

Proudly sponsored by: Pilsner Urquell
Strategic partner: UniCredit Tiriac Bank
Supported by: Austrian Cultural Forum, British Council, Centre for Visual Introspection, Danish Arts Council, dgARTES, French Cultural Institute, French Embassy, FRAME Finland, Fundacao Calouste Gulbenkian, FSPUB (Faculty of Political Science, Bucharest University), National Geology Museum, IASPIS, IFA Germany, laBOMBA, Ministerio da Cultura, Mondriaan Foundation, Netherlands Embassy in Bucharest, OCA Norway, ParadisGaraj, Polish Institute, Romanian Cultural Institute, Romanian Cultural Institute New York, Romanian Institute of Geology, Rumanska Kulturinstitutet Stockholm, Seacex, UNArte (National University of Arts, Bucharest), FRAME – Finnish Fund for Art Exchange.
Media partners: 22 Magazine, Afterall, Alternativ, Arhitectura, Cabinet, Cura Magazine, Euromedia, Framework, Kaleidoscope, Metropotam, Modernism, Mute, Oops Media, Open, Radical Philosophy, Springerin, VeiozaArte, Vicious Vitamins, Zile si Nopti.
Official coffee: Illy
Official hotel: Intercontinental Bucharest
Printing partner: First Advertising
Official club: Control
Production partner: UpDate Advertising
Official city guide: City Compass

Scrisoare deschisă, către Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor

Postat de pe data de 1 iul., 2010 in categoria Civism, Evenimente. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,083 ori.

Publica un raspuns