Poate risc să vă plictisesc povestindu-vă cum e la alții, însă mai doream să vă împărtășesc experiența șofatului prin diferite țări europene, după ce săptămâna trecută am călătorit în Suedia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Deci mai mult prin centru și est, decât prin vest.

În Suedia n-am văzut nici o mașină de poliție. Cu toate acestea se circula exemplar, atât în localitate, cât și în afara localităților, respectându-se toate limitele legale de viteză. Mai mult, depășiri riscante, apropieri riscante între automobile, flashuri cu farurile, ori claxoane nu mi-a fost dat să văd nici măcar de sămânță. Explicația mi-a dat-o amicul cu care călătoream, un tip care a locuit în Suedia câțiva ani de zile, iar acum și-a achiziționat o casă de vacanță. Spunea el, suedezii sunt crescuți într-un spirit cetățenesc aproape maladiv, pe care noi, esticii, am fi tentați chiar să-l catalogăm drept comunistoid. Despre ce este vorba: orice abatere, orice agresivitate în șofat, orice neregulă, orice jenare din partea altui conducător, ei sunt învățați să o anunțe imediat la Poliție. Astfel, dacă stai prea aproape față de mașina din fața ta, dacă-l depășești pe linie continuă, dacă treci de limita de viteză, ei sunt crescuți cu ideea că ascunzi o neregulă, ești băut, fugi de cineva, ai ceva de ascuns. Și atunci, pun mâna pe telefon și sună la Poliție. De aceea n-ai să vezi prea des echipaje de poliție, iar controale de rutină pentru ei nu există. Nu există nici vignete, iar asigurarea mașini și plata impozitului se verifică foarte ușor într-un sistem informatic, după numărul de înmatriculare, fără să fie necesară oprirea mașinii. De altminteri, ei nu au poliță de asigurare, acea hârtie pe care trebuie să o ai la tine, ci doar o asigurare și atât.

În Polonia se circulă aproape la fel de exemplar ca la suedezi. Rațiunile sunt cu totul altele: toate drumurile naționale sunt împânzite obsedant de radare fixe. Pe autostradă mai există din când în când câte un șofer grăbit, însă restricțiile de viteză de regulă sunt respectate ca la carte. Echipajele de Poliție sunt foarte rare, drumurile sunt ceva mai bune ca la noi, dar nu cu mult, iar diferența majoră o face rețeaua de autostrăzi care e în plină dezvoltare.

În Slovacia, vă spuneam și ieri, amenzile pentru abaterile în circulație sunt dacă nu cele mai aspre, atunci printre cele mai aspre din Europa. La momentul adoptării lor au fost chiar proteste și mitinguri de stradă. Cu toate acestea, într-un final statul a rămas strict pe poziție, motivul fiind locul fruntaș ocupat la acea vreme de Slovacia în topul țărilor cu număr mare de accidente de circulație soldate cu decese. Acum în Slovacia se circulă în absolut fiecare localitate cu 50 km/h. Nu 60, ca la noi, ci cu 50. Deși, atât la noi, cât și la ei, limitele de viteză sunt aceleași. N-am văzut nici un șofer grăbit, iar legile circulației se respectă la sânge. Chiar dacă ești nevoit să mergi în coloană, după un tir încărcat zeci de kilometri, pe linia continuă nu depășește nimeni, iar dacă e linie discontinuă, se poate depăși, dar ar însemna neîncadrarea în limita de viteză, nimeni nu iese din coloană. Ce-i drept, mașinile de Poliție care supraveghează traficul sunt foarte dese. Mai dese chiar decât la noi, de la achiziția celebrelor Logan-uri cu radare performante. Forțat sau educat, în Slovacia se circulă acum într-un mod exemplar. Rețeaua lor de drumuri naționale e mai bună ca a noastră, iar cea de autostrăzi e mai mult decât în expansiune. În jurul fiecărui oraș mai răsărit se văd șantiere de autostrăzi, centuri ocolitoare, intersecții etc.

În Ungaria, probabil mulți dintre dumneavoastră ați călătorit și știți, se circulă mai civilizat ca la noi, chiar dacă nu se respectă draconic codul rutier. Totuși, în localități nu se prea depășește 60 km/h, chiar dacă limita e 50 km/h, ca la noi. Pe autostrăzi, vitezomanii care depășesc limita de 130 km/h există, însă n-am simțit nici o secundă că mă incomodează, ori stresează vreunul dintre ei. În Ungaria am simțit că se face un bun compromis între lege și decență în trafic, pe de-o parte și libertatea de a conduce după bunul plac, de cealaltă parte.

La intrarea în România am avut aproape un șoc. Era noapte, la un moment dat habar n-aveam pe unde e axul drumului, marginea șanțului sau linia de separare a benzilor. Camioanele mă depășeau pe stânga, în timp ce mașinile pe dreapta, în flashuri și claxoane. Ce-i drept, mergeam doar cu 60 km/h ca să apuc să văd tablele cu direcțiile de urmat spre Cluj. Toată  civilizația s-a năruit în mai puțin de 5 kilometri, iar eu care încercam să circul cât de cât regulamentar eram oaia neagră a turmei de șoferi din trafic. Oricât de mult m-aș fi străduit să le fac semne să mă depășească pentru că nu mă grăbesc – obosit fiind, eram claxonat și flashuit din faruri. Oribil, complet lipsit de orice urmă de civilizație. Sigur, avem drumuri proaste, sigur că ne grăbim, sigur că nu ne permitem să facem o zi întreagă de la Tîrgu-Mureș la București, ca să respectăm toate regulile, dar necazul e că îi claxonăm și pe aceia puțini care încearcă. Îi convingem s-o lase naibii de civilizație și să intre-n junglă cu noi. Rezultatul: nu există zi în care să nu auzim de morți pe șosele, de accidente cumplite, de vitezomani care circulă cu peste 200 km/h în localități sau te miri ce alte nebunii. Iar noi de fiecare dată ne urcăm la volan liniștiți cu amăgirea că nouă, rudelor noastre sau prietenilor noștri nu ni se poate întâmpla niciodată.

Circulația la ei și la noi

Poate risc să vă plictisesc povestindu-vă cum e la alții, însă mai doream să vă împărtășesc experiența șofatului prin diferite țări europene, după ce săptămâna trecută am călătorit în Suedia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Deci mai mult prin centru și est, decât prin vest.

În Suedia n-am văzut nici o mașină de poliție. Cu toate acestea se circula exemplar, atât în localitate, cât și în afara localităților, respectându-se toate limitele legale de viteză. Mai mult, depășiri riscante, apropieri riscante între automobile, flashuri cu farurile, ori claxoane nu mi-a fost dat să văd nici măcar de sămânță. Explicația mi-a dat-o amicul cu care călătoream, un tip care a locuit în Suedia câțiva ani de zile, iar acum și-a achiziționat o casă de vacanță. Spunea el, suedezii sunt crescuți într-un spirit cetățenesc aproape maladiv, pe care noi, esticii, am fi tentați chiar să-l catalogăm drept comunistoid. Despre ce este vorba: orice abatere, orice agresivitate în șofat, orice neregulă, orice jenare din partea altui conducător, ei sunt învățați să o anunțe imediat la Poliție. Astfel, dacă stai prea aproape față de mașina din fața ta, dacă-l depășești pe linie continuă, dacă treci de limita de viteză, ei sunt crescuți cu ideea că ascunzi o neregulă, ești băut, fugi de cineva, ai ceva de ascuns. Și atunci, pun mâna pe telefon și sună la Poliție. De aceea n-ai să vezi prea des echipaje de poliție, iar controale de rutină pentru ei nu există. Nu există nici vignete, iar asigurarea mașini și plata impozitului se verifică foarte ușor într-un sistem informatic, după numărul de înmatriculare, fără să fie necesară oprirea mașinii. De altminteri, ei nu au poliță de asigurare, acea hârtie pe care trebuie să o ai la tine, ci doar o asigurare și atât.

În Polonia se circulă aproape la fel de exemplar ca la suedezi. Rațiunile sunt cu totul altele: toate drumurile naționale sunt împânzite obsedant de radare fixe. Pe autostradă mai există din când în când câte un șofer grăbit, însă restricțiile de viteză de regulă sunt respectate ca la carte. Echipajele de Poliție sunt foarte rare, drumurile sunt ceva mai bune ca la noi, dar nu cu mult, iar diferența majoră o face rețeaua de autostrăzi care e în plină dezvoltare.

În Slovacia, vă spuneam și ieri, amenzile pentru abaterile în circulație sunt dacă nu cele mai aspre, atunci printre cele mai aspre din Europa. La momentul adoptării lor au fost chiar proteste și mitinguri de stradă. Cu toate acestea, într-un final statul a rămas strict pe poziție, motivul fiind locul fruntaș ocupat la acea vreme de Slovacia în topul țărilor cu număr mare de accidente de circulație soldate cu decese. Acum în Slovacia se circulă în absolut fiecare localitate cu 50 km/h. Nu 60, ca la noi, ci cu 50. Deși, atât la noi, cât și la ei, limitele de viteză sunt aceleași. N-am văzut nici un șofer grăbit, iar legile circulației se respectă la sânge. Chiar dacă ești nevoit să mergi în coloană, după un tir încărcat zeci de kilometri, pe linia continuă nu depășește nimeni, iar dacă e linie discontinuă, se poate depăși, dar ar însemna neîncadrarea în limita de viteză, nimeni nu iese din coloană. Ce-i drept, mașinile de Poliție care supraveghează traficul sunt foarte dese. Mai dese chiar decât la noi, de la achiziția celebrelor Logan-uri cu radare performante. Forțat sau educat, în Slovacia se circulă acum într-un mod exemplar. Rețeaua lor de drumuri naționale e mai bună ca a noastră, iar cea de autostrăzi e mai mult decât în expansiune. În jurul fiecărui oraș mai răsărit se văd șantiere de autostrăzi, centuri ocolitoare, intersecții etc.

În Ungaria, probabil mulți dintre dumneavoastră ați călătorit și știți, se circulă mai civilizat ca la noi, chiar dacă nu se respectă draconic codul rutier. Totuși, în localități nu se prea depășește 60 km/h, chiar dacă limita e 50 km/h, ca la noi. Pe autostrăzi, vitezomanii care depășesc limita de 130 km/h există, însă n-am simțit nici o secundă că mă incomodează, ori stresează vreunul dintre ei. În Ungaria am simțit că se face un bun compromis între lege și decență în trafic, pe de-o parte și libertatea de a conduce după bunul plac, de cealaltă parte.

La intrarea în România am avut aproape un șoc. Era noapte, la un moment dat habar n-aveam pe unde e axul drumului, marginea șanțului sau linia de separare a benzilor. Camioanele mă depășeau pe stânga, în timp ce mașinile pe dreapta, în flashuri și claxoane. Ce-i drept, mergeam doar cu 60 km/h ca să apuc să văd tablele cu direcțiile de urmat spre Cluj. Toată  civilizația s-a năruit în mai puțin de 5 kilometri, iar eu care încercam să circul cât de cât regulamentar eram oaia neagră a turmei de șoferi din trafic. Oricât de mult m-aș fi străduit să le fac semne să mă depășească pentru că nu mă grăbesc – obosit fiind, eram claxonat și flashuit din faruri. Oribil, complet lipsit de orice urmă de civilizație. Sigur, avem drumuri proaste, sigur că ne grăbim, sigur că nu ne permitem să facem o zi întreagă de la Tîrgu-Mureș la București, ca să respectăm toate regulile, dar necazul e că îi claxonăm și pe aceia puțini care încearcă. Îi convingem s-o lase naibii de civilizație și să intre-n junglă cu noi. Rezultatul: nu există zi în care să nu auzim de morți pe șosele, de accidente cumplite, de vitezomani care circulă cu peste 200 km/h în localități sau te miri ce alte nebunii. Iar noi de fiecare dată ne urcăm la volan liniștiți cu amăgirea că nouă, rudelor noastre sau prietenilor noștri nu ni se poate întâmpla niciodată.

Postat de pe data de 3 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,019 ori.

Publica un raspuns