La fotbal ne pricepem toţi. Şi la politică. Sunt două locuri comune în care românul e as. Şi eu, ca tot românu’. Aşa că îmi permit, chiar cu riscul de a-i supăra pe unii sau pe alţii, fără prea multe semne de suspensie să vă relatez ceva care mă face să spun că edilul se trezeşte la viaţă. Cum care? Dorin Florea. După ce prin votul CL Târgu-Mureş s-au alocat 8,6 milioane de lei pentru FCM Târgu-Mureş, sunat astăzi de un coleg de breaslă să transmită un mesaj suporterilor şi echipei înaintea meciului cu Unirea Urziceni, primarul Dorin Florea a avut o reacţie cât se poate de sinceră. Asta dacă e să dau crezare colegului de presă. Astfel, edilul se pare că ar fi răspuns sec să fie lăsat în pace, că nu îl interesează şi nici nu are timp de fotbal. Felicitări domnule primar! În sfârşit aţi înţeles că nu aveţi prea multe de câştigat din acest demers, un moft până la urmă, de a susţine o echipă de fotbal atunci când Borbely punea tălpi…

Merg mai departe şi, tot despre fotbal din bani publici vorbesc. Doi consilieri locali, Kolozsvari Zoltan şi Bogdan Buda nu mai vor să fie daţi banii după bunul plac al unuia sau altuia pentru fotbal. În fond o afacere privată. Prin urmare, cei doi cer instituirea unui regulament clar de acordare a finanţărilor sau cel puţin o grilă prin care să fie cernute cererile. Redau mai jos în integralitatea sa o scrisoare trimisă de cei doi aleşilor din CL Târgu-Mureş.

„Stimaţi colegi,

Am urmărit atent în ultima vreme iniţiativele privind alocările de fonduri publice ale Primăriei Târgu-Mureş. Probabil că multe dintre poziţile noastre sau ale unor colegi ai noştri au supărat sau au incomodat. Trebuie să spunem foarte clar că nu putem nici noi, nici colegii noştri, care se situază pe aceaşi poziţie, să renunţăm la modul principial în care am gîndit şi acordat votul nostru.

Prin urmare considerăm binevenită iniţitiva de a susţine financiar sportul mureşean, dar credem că felul în care este gândită această susţinere este cel puţin neprincipial. Alocarea de resurse bugetare nu poate fi făcută într-o singură direcţie. Cum măsurăm beneficiile aduse de sportul de performanţă faţă de cel de masă. Oare sportul de masă nu ajută mai mulţi oameni, adică tocmai pei cei ai căror bani îi cheltuim prin aceste decizii? De acord, trebuie să susţinem performanţa, de acord că aceste echipe reuşesc într-o mai mare sau mai mică măsură să aducă oraşul nostru în atenţia iubitorilor de sport dintr-o arie geografică mai mare, dar să nu uităm că ele sunt organizate sub formula unor cluburi profesioniste, a unor afaceri în cele din urmă, care nu pot şi nu au voie să trăiască exclusiv din bani publici. Orice club din lumea de azi are sponsori, câştigă bani prin poziţionarea  în fruntea clasamentelor, prin vânzarea şi cumpărarea de jucători, deci nu văd , de ce aici ar trebui să existe o excepţie.

Nu vrem să fim înţeleşi greşit, dar, cred că ar trebui să conteze în primul rând părerea cetăţenilor, care poate doresc ca aceşti bani să aibă o dublă destinaţie. Da, suntem de acord să dăm  bani acestor cluburi, însă nu în formula şi cu sumele propuse de executiv şi numai cu condiţia urmăririi foarte atente a modului în care ei vor fi cheltuiţi. Din punctul nostru de vedere banii mureşenilor trebuie să susţină în egală măsură şi sportul de performanţă dar şi cel de masă. Haideţi să fim corecţi şi să stabilim o grilă eficientă privind modul în care acordăm aceşti bani şi criteriile privind potenţialii beneficiari – asociaţii sportive, cluburi sportive , sportivi de performanţă, etc.

Pentru a eficientiza alocarea de fonduri destinate susţinerii activităţilor sportive, propunem elaborarea unui regulament care să stabilească în mod clar şi neechivoc modalitatea de acordare a sumelor, destinaţia lor şi cuantumul acestora. Doar în acest mod putem evita orice abuz, orice alocare nejustificată fiind astfel convinşi că vom contribui în mod eficient la susţinerea sportului târgu-mureşean şi nu doar vom satisface anumite interese de moment.”

Semnează: ing. Kolozsvári Zoltán                         ing.  Buda Bogdan

În rest, numai de bine!

Despre fotbal. Din nou.

Postat de pe data de 3 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,364 ori.

5 Raspunsuri pentru “Despre fotbal. Din nou.”

  1. raluca spune:

    Ce fraza publicitara:”Doi consilieri locali, Kolozsvari Zoltan şi Bogdan Buda nu mai vor să fie daţi banii după bunul plac al unuia ” Daca -i platit articolul,inteleg.Daca nu,nu.E postat si pe site-ul PSD?Jenant.

  2. Dan Mașca spune:

    Adrian, nu te supara ca te intreb, dar cine i-a oprit sa faca regulamentul ?
    Domnul consilier Kolozsvári Zoltán de citi ani este consilier si cum de pina acum s-au tot dat bani pentru FCM si BC Mures si CItyUS si UMF UNiversitatea si nu a fost o problema sa se dea fara regulament ?
    Oricum este bine ca se face acum decit prea tirziu.

    • Adrian Giurgea spune:

      ai dreptate şi la inceput şi la final, dar ştii tu vorba aceea: „Dă-mi doamne mintea românului cea de pe urmă”… Aşa se explica probabil, ca nah, domnul Kolozsvari este etnic maghiar… şi ar fi probabil un argument în plus: până acum parca nu s-au dat atâţia bani

      • Victor Oprean spune:

        Ce ipocrit este Buda. Face pe justitiarul dar a fost si el in Tribuna 0 chiar langa Maior si nu i-a spus nimic in fata viceprimarului. Pe bloguri face pe Tarzan, dar fata in fata cu situatia e soricelul Jerry. Ba din contra se umfla in pene sa il baga cineva in sema si sa ii faca cei de la Zi de Zi si lui o poza. Tupeul sa traiasca !!!

Leave a Reply to Victor Oprean