Mă mir cum de nu i-a sărit nimănui în ochi o știre de ieri din cotidianul Zi de Zi. Știrea relatează intenția Primăriei de a achiziționa 21 de centrale termice pentru imobile care vor fi debranșate în totalitate de la Energomur. Unele dintre acestea se vor instala în clădiri aflate în patrimoniul Primăriei (școli, casa de cultură, o grădiniță etc.) iar o parte în imobile de locuit. Private. Adică Primăria va investi un ban pe niște centrale care vor fi instalate într-un domeniu privat. Centrale folosite de persoane private.

Lăsând la o parte faptul că legislația românească interzice unei autorități publice să investească bani publici într-un imobil privat care evident nu-i aparține, mai intervine o a doua problemă: cum a ales Primăria blocurile în care intenționează să încalce legea și blocurile în care nu va încalca legea?

Bine, știu și știm că deja există o gașcă pregătită să vândă astfel de centrale, dar era interesant măcar să punem aceste întrebări, chiar dacă răspunsuri nu vom avea niciodată.

Parteneriatul pudic-privat

Mă mir cum de nu i-a sărit nimănui în ochi o știre de ieri din cotidianul Zi de Zi. Știrea relatează intenția Primăriei de a achiziționa 21 de centrale termice pentru imobile care vor fi debranșate în totalitate de la Energomur. Unele dintre acestea se vor instala în clădiri aflate în patrimoniul Primăriei (școli, casa de cultură, o grădiniță etc.) iar o parte în imobile de locuit. Private. Adică Primăria va investi un ban pe niște centrale care vor fi instalate într-un domeniu privat. Centrale folosite de persoane private.

Lăsând la o parte faptul că legislația românească interzice unei autorități publice să investească bani publici într-un imobil privat care evident nu-i aparține, mai intervine o a doua problemă: cum a ales Primăria blocurile în care intenționează să încalce legea și blocurile în care nu va încalca legea?

Bine, știu și știm că deja există o gașcă pregătită să vândă astfel de centrale, dar era interesant măcar să punem aceste întrebări, chiar dacă răspunsuri nu vom avea niciodată.

Postat de pe data de 11 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 3,078 ori.

22 Raspunsuri pentru “Parteneriatul pudic-privat”

  1. Raluca spune:

    Hai sa fim seriosi.Cat ar putea castiga cineva la 21 centrale incat sa merite sa se compromita.Nu cunosc problema,ma indoiesc ca ar iesi ceva bani din asta.Poate de un suc,intr-o seara..Si in legatura cu ultimul rand scris:majoritatea si-au cumparat deja centrala de unde a vrut si a instalat-o.Nu mai cred ca s-ar face un bussines din asta.Zic sa asteptam sa se faca si imediat sa zicem,nu inainte ca nu suntem prezicatori ,chiar avand imaginatie speculativa bogata..

  2. licuriciulmic spune:

    Majoritatea? Ha ! Pai astia au vrut sa vanda centrale in 2010, doar e an de criza si jurnalistii sunt atat de prosti incat merg sa il intrebe pe Maior ce strategie are primaria. Maior e baiatul destept care a facut parteneriat cu Transport local. Societatea era exact in situatia Energomur, adica societate controlata de consiliul local, cu subventii si care brusc nu mai e rentabila si trebuie sa vina insul sa se asocieze sa o..salveze. Chiar sunt unii prosti sau banii aia de bugetar in primarie sunt atat de multi?

  3. Victor Oprean spune:

    Domnule Heghes, din nou dovediti ca sunteti un ziarist speculativ. ” Bine, știu și știm că deja există o gașcă pregătită să vândă astfel de centrale, dar era interesant măcar să punem aceste întrebări, chiar dacă răspunsuri nu vom avea niciodată.”
    Ca sa nu va suspectam ca sunteti si Dvs bagat in chestia cu centralele sau ca reprezentati interesele unei firme, Va rugam sa ne scrieti la ce gasca va ganditi, ce dovezi aveti, unde ati constatat ilegalitati, cum le semnalati organelor judiciare. Daca vehiculati informatii neverificate ( si sursa este ” am auzit” sau ” stim dar nu spunem’) nu pot sa va consider jurnalist ci numai un banal raspandac – zvonist – baba barfitoare. De aceea imi plac juraniostii de investigatii care spun clar ca ” in data de…., in locul de…., numitul…., a facut urmatoarea ilegalitate” Restul sunt texte, care daca nu sunt insotite de rima sau metafora, nici poezii nu pot fi considerate. Plictiseala mare.

    • 1. Este vorba de aceeasi gasca din jurul lui Claudiu Maior.
      2. Cand ma veti intalni la firma mea de centrale termice… nici nu stiu ce sa spun ca o sa fac, atat de absurd mi se pare.
      3. Jurnalistul, intr-o tara civilizata, are datoria sa scrie și atât, nicidecum să facă sesizări organelor de anchetă.
      4. Sunteti liber sa va alegeti jurnalistii pe care să-i citiți.

      • Raluca spune:

        Ce frumos ar fi fost sa citeasca articolul domnului Masca legat de Ministerul domnului Borbely – 20 milioane EURO pentru un proiect IT.As vrea sa stiu parerea dumneavoastra,domnule ziarist Calin Heghes.Da n-ai curajul asta…Sa vad cum motivezi sau cum te ascunzi.

        • Nu inteleg foarte bine cum ar trebui sa reactionez la articolul lui Dan, avand in vedere ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Dac-aș zice ceva de genul „Bine Dane, zi ca bine zici” sunt convins ca ar aparea si reactia „Așa domnule Hegheș, periază-ți șeful”. Nu știu la ce anume te referi cu ascunsul, curajul și toată mânia adunată împotriva mea în ultimele rânduri…

          • Raluca spune:

            N-ai zis nimic.asa cum ma asteptam.Nu era vorba despre Dan Masca,manie,etc era clar vorba despre ministrul Borbely.Ce te ascunzi dupa deget?

          • Nu mai stiu cum sa scriu in asa fel incat sa-ti dai seama ca nu ma ascund de si dupa nimic. Dan a scris un articol cu care eu eram de acord. Daca urmaresti acesti site iti poti da seama foarte usor ca nu comentez decat in cazuri exceptionale la articole care exprima idei cu care sunt si eu de acord. Daca asta inseamna ca ma ascund… nu stiu ce argument as mai putea aduce.

      • Victor Oprean spune:

        1. Mai clar – gasca din jurul lui Maior ? Chiorean, Filimon, cine ?
        2. Au fost articole platite de Energomur – rete de Andreea Bauer care sa slaveasca beneficiile sistemului centralizat si sa critice achizitia de centrale. La asta ma refeream. Cine se simte….e treba lui.
        3. Jurnalistul intr-o tara civilizata scrie lucruri documentate si raspunde pentru manipularile facute cu voie sau fara voie. Exista si o exigenta din partea breslei. Cei care scriu din ” auzite” sunt marginalizati. E o chestiune de deontologie.
        4. Evident ca sunt liber sa aleg dar sa si critic cand consider
        5. Nu prea va place critica jurnalistilor. Vreti ca numai voi sa criticati, dar ilustrele voastre persoane sa fie intangibile. Naspa…

        • Dan Florea, fiul lui Dorin Florea. Am spus gasca din jului lui Maior, pentru ca el gestioneaza in cadrul primariei problema Energomur.
          Articolele platite, pe unde lucrez eu sunt semnalizate ca atare, ca sa nu fie confundate cu cele ale jurnalistilor.
          Accept critica si va invit sa continuati sa o prestati.

          • Lia spune:

            Domnule, d-ta si mare parte dintre jurnalistii din Mures ar trebui sa faceti o tabara de vara cu pe tema centralelor termice si a lui Florea.Articole platite din partea UDMR sunt? Dar din partea PSD? A,nu cunosti,ca esti doar jurnalist…

          • Exact Lia, mai ales ca Dan Mașca, cel care ma plateste in cazul de fata, tocmai a scris un articol despre un contract dubios de la Ministerul Mediului, condus de Borbely Laszlo.

            Iti dai seama ce de bani ia de la UDMR…

  4. Lia spune:

    Domnule Heghes,nu pot sa cred ca ziarist fiind, invoci un articol scris de catre altcineva.Trece-l in CV! De ce n-ai domnule curaj,nu sa scri ,sau sa faci investigatii,macar sa-ti spui parerea clar.Te ascunzi dupa cuvinte.Urmand logica dumitale,eu trebuie sa cred ca dumneata esti de acord cu cel care te plateste? Ma supara de fapt ipocrizia unor jurnalisti.Lasa-l pe domnul Masca,nu-l mai baga in discutie,este singurul de pe acest blog care scrie adevarat.Si pe mine sigur nu ma plateste.

  5. dds spune:

    Ce bateti campii cu UDMR si Energomur? Pai daca UDMR putea, ramanea fara sef la Apele romane si la Aquaserv, unde sunt doi numiti de portocalii? Si cum se face ca baietii cu ochi albastri(genul „inginerul Fodor”) au scris articole contra UDMR si apoi brusc Florea obtine posturile lor? Pai daca UDMR avea vreo putere nu zbura nici un sef maghiar iar Bauer isi mentinea postul fara emotii, precum Baciut, celebrut ins care si-a dat acordul pentru desfiintarea Casei tineretului si infiintarea ei ca serviciu al primariei, pentru a-l da pe mana muierii lui Borsan…

  6. N-am invocat nimic, recititi cu atentie comateriile. Discutia despre articolul lui Dan Masca a fost inceputa de Raluca, iar eu i-am raspuns la fel cum fac si acum. Habar n-am la ce va referiti cand vorbiti de ascuns, ipocrizie si alte acuze. Toata ziua am raspuns acestui tip de acuzatii si constat ca aveti probabil niste informatii eronate despre activitatea mea, motiv pentru care va rog treceti la subiect ca sa am la ce sa va raspund, altminteri nu facem decat schimb de ironii.

  7. Lia spune:

    Fiindca ati subliniat ca exista articole platite de catre gasca lui Maior,va intrebam daca asta este o practica a unora,si daca sunt si articole platite de catre UDMR-Borbely sa numesc de ex.,sau PSD,etc.Am fost f clara in toate comentariile,dumneavoastra ati evitat raspunsurile.Deci,Intrebarea e f clara : exista si altii care platesc articole favorabile lor?

    • Exista articole platite. De regula sunt comunicate de presa pe care o autoritate considera, condusa fireste de un om politic, ca este important sa ajunga la opinia publica. De regula scopul urmarit este unul pur electoral. Ele sunt platite, sunt publicate, dar sunt si semnalizate ca atare, ca cititorul sa inteleaga exact ce citeste sau, si mai pe romaneste, exact ce nu citeste. Nu citeste un produs al redactiei, ci un articol platit. Cat am fost redactor-sef la saptamanalul Punctul am tinut foarte mult ca acele articole sa poarte insemnul P incercuit, la finalul textului. O alta caracteristica este faptul ca articolul fie nu poarta semnatura, fie este semnat de un birou de presa. Acest gen de articol se numeste advertorial, iar practica este una universala in presa, fie ca vorbim de cea locala, nationala sau chiar internationala.

      Acestea fiind spuse pot sa va raspund si la intrebare: da, exista articole platite, da, si de altii in afara de Primăria Tîrgu-Mureș, da au existat si articole platite de Borbely Laszlo sau de alti membrii UDMR.
      Daca mai aveti si alte intrebari, cu drag va stau la dispozitie.

      • Lia spune:

        Va multumesc ptr. raspuns.Atunci de ce sunteti mai suparat pe Primaria Tg Mures,mai mult decat sunteti pe altii?In fine,de fapt supararea mea a pornit de la faptul ca exasperant citim despre centralele astea,in timp ce langa noi se intampla atatea lucruri care raman nesemnalate de catre presa.De cateva zile abia mai respiram si n-am citit nicaieri vreun articol despre asta.Sunt cateva subiecte pe care presa din Mures le agreeaza sau le stapaneste oarecum,restul nu conteaza! Ministrul plecat de la noi ne-a promis ca Azomures nu ne va mai polua.! Unde este intransigenta ziaristilor si in acest caz?

        • Nu sunt suparat pe nimeni, constat doar ca unele din cele mai mari afaceri dubioase prin prisma cheltuirii banului public se intampla sa se faca la Primarie.

          Aveti insa perfecta dreptate, am cam neglijat subiectele de mediu – iar aici pe inmure.ro mai mult decat in celelalte locuri in care lucrez. Promit insa ca voi avea in vedere remarca dumneavoastra pe viitor. Multumesc pentru feedback!

          • Lia spune:

            „Banul public” suna foarte evaziv…Aveti o suma exacta data de catre domnul Masca:20 mil euro…ptr. un proiect IT.Oare o fi regula?Hai sa ne intrebam si asta!Hai sa punem mai multe intrebari !!

  8. Inca ceva: ce va relatam era situatia de la Punctul. La inmures.ro din cate am eu cunostinta inca nu s-au publicat astfel de materiale.

Leave a Reply to Raluca