preluare de pe  http://www.dadalos.org  si sper sa ajute pentru pregatirea noastra continua …

Fabula despre servitori şi cea de-a patra putere

A fost odată ca niciodată o ţară democratică cu două mari partide care stăpâneau poporul de pe fotoliile parlamentului. Parlamentul era numit de toţi Prima Putere. Înţelepţii din partide şi-au scris viziunile sub forma unor preafrumoase programe, mesaje lor către popor. Şi când a venit vremea, poporul a ales cel mai bun dintre aceste programe; iar acest partid a preluat puterea pentru patru ani, conducând ţara aşa cum promisese. Guvernul purta numele de A Doua Putere, şi pentru ca totul să fie cât mai drept, justiţia a devenit cea de a Treia Putere, care avea grijă ca nimeni să nu înşele pe nimeni.

Şi pentru ca cetăţenii din oraşe şi din provincie să afle ce avea de gând să facă guvernul, dar să măsoare şi propunerile opoziţiei din parlament, a trebuit să existe şi presa. Acest mijloc servea politicienilor la răspândirea mesajelor lor. Mass-media din serviciul acestora erau aşadar un fel de servitori, servitorii politicii. Bineînţeles că aceşti servitori mai aveau câteodată răgazul de a mai cârcoti prin bucătărie sau la cârciumă, după slujba de duminică, despre ce au mai făcut stăpânii — iar acest lucru a primit numele de „comentariu”. Dar toţi aceşti servitori ştiau bine care era treaba lor oficială – şi anume ştirile, şi ce era distracţie – opiniile personale. Pe scurt: Mass-media a început să se înţeleagă ca heralzi şi cronicari, ca păstrători ai valorilor democratice şi uneori ca (foarte) apreciaţii bufoni ai ţării noastre. Astfel încât ei s-au auto-intitulat cu mândrie A Patra Putere, cu toate că acest lucru nu stătea deloc aşa scris în Constituţie.

Cam asta ar fi frumoasa fabulă despre epoca de aur a democraţiei, când totul mai era încâ atât de simplu. Guvernul conducea ţara, opoziţia era mereu împotrivă, curţile de justiţie aplanau toate conflictele, iar presa aducea la cunoştinţa publicului »all the news that fit to print« (aşa sună celebrul moto care tronează pe prima pagină a New York Times), pentru ca acesta să ştie cum mai stau treburile. Dar cum arată realitatea astăzi? Pardon, greşeală de formulare: cum decurge dezbaterea cu privire la realitate astăzi? Partide în plină criză, guverne care instrumentalizează mass-media. Mass-media oferă un potpuriu de ştiri, opinii şi divertisment; ea nu mai este interesată decât de cote de audienţă. La ora asta domneşte „jurnalismul pe bani”, politicienii vorbind chiar despre un „jurnalism de troacă”. Mass-media prezintă astăzi numai ştiri despre persoane, spectacole şi scandaluri, ea vorbeşte despre ceea ce astăzi este considerat a fi politică simbolică, nu şi despre lumea reală în care trăim. Mass-media şi-a păstrat redacţiile de ştiri, acestea trebuie să contribuie cu propria cotă de „infotainment”. Justiţia îi urmăreşte pe toţi fără nici un rezultat sau dă verdicte neesenţiale. Publicul este manipulat sau luat peste picior de toată lumea. Nu mai lipseşte mult până când toţi vom deveni asemenea lui »Mr. Chance« din acel film celebru, care credea că schimbând posturile de televiziune va putea şterge toate situaţiile neplăcute care se întâmplă în lumea reală.

Care este morala acestei poveşti? Să nu ai încredere în vechile fabule! Şi nici în poveştile în care presa apare ca servitor şi nici în cele în care ea devine a patra putere în stat, o portavoce a cetăţenilor de rând. Nimic din acestea nu a existat vreodată (…). Totul a fost întotdeauna cu mult mai complicat. La fel de neîncrezători trebuie să fim şi faţă de unele noi mituri ştiinţifice care vorbesc despre viitoarea putere multimedia sau despre politica fractală din cyberspace a CNN-ului şi a lui Berlusconi. O simplă privire în istoria mass-mediei arată că nici măcar Bismarck nu s-a comportat cu mai multă virtuozitate în ceea ce privea manipularea mass-mediei şi că Machiavelli a anunţat toate acestea în »Principele« său.

(…) Politica simbolică nu este nimic nou (…). Aş dori totuşi să vă îndrept atenţia pe numărul mare de schimbările concrete şi mici, dar importante. Pentru că revoluţiile adevărate sunt cu mult mai rare decât cred protagoniştii acestora. Ce se întâmplă de fapt între partide, mass-media şi public?

[din: Ulrich von Alemann, Parteien und Medien, în: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, Bonn BpB 1997]

Patru modele

Întrebarea de bază este următoarea: Cine decide ce se va afla pe agenda politică? Partidele, mass-media sau publicul?

TOP-DOWN Modelul top-down pleacă de la ipoteza că actorii politici din cadrul partidelor şi guvernelor influenţează prin deciziile lor lumea reală, înregistrând feed-backul populaţiei şi elaborând pe baza acestuia ordinea politică a zilei, pentru a o da mai apoi mai departe către mass-media care, la rândul ei, o prezintă publicului larg.
MEDIOCRAŢIE Modelul mediocraţiei implică faptul că mass-media este o parte esenţială din procesul de formare a opiniei publice, putând influenţa astfel şi programul politic. Mass-media înregistrează reacţiile populaţiei la deciziile politice din viaţa reală şi le refractează atât asupra lumii politice, cât şi asupra publicului.
BOTTOM-UP Modelul bottom-up postulează că publicul — cetăţenii, alegătorii, opinia publică, poporul etc. — este cel care înregistrează problemele din lumea reală, influenţând astfel opinia publică şi astfel şi mass-media. Publicul este cel care îşi imprimă, atât direct cât şi indirect, opiniile asupra deciziilor luate de politicieni şi partide asupra mass-mediei.
BIOTOP Modelul biotop pleacă de la ipoteza strânsei interdependenţe dintre oamenii politici şi mass-media, publicul având doar un rol de spectator.

Partidele şi mass-media

preluare de pe  http://www.dadalos.org  si sper sa ajute pentru pregatirea noastra continua …

Fabula despre servitori şi cea de-a patra putere

A fost odată ca niciodată o ţară democratică cu două mari partide care stăpâneau poporul de pe fotoliile parlamentului. Parlamentul era numit de toţi Prima Putere. Înţelepţii din partide şi-au scris viziunile sub forma unor preafrumoase programe, mesaje lor către popor. Şi când a venit vremea, poporul a ales cel mai bun dintre aceste programe; iar acest partid a preluat puterea pentru patru ani, conducând ţara aşa cum promisese. Guvernul purta numele de A Doua Putere, şi pentru ca totul să fie cât mai drept, justiţia a devenit cea de a Treia Putere, care avea grijă ca nimeni să nu înşele pe nimeni.

Şi pentru ca cetăţenii din oraşe şi din provincie să afle ce avea de gând să facă guvernul, dar să măsoare şi propunerile opoziţiei din parlament, a trebuit să existe şi presa. Acest mijloc servea politicienilor la răspândirea mesajelor lor. Mass-media din serviciul acestora erau aşadar un fel de servitori, servitorii politicii. Bineînţeles că aceşti servitori mai aveau câteodată răgazul de a mai cârcoti prin bucătărie sau la cârciumă, după slujba de duminică, despre ce au mai făcut stăpânii — iar acest lucru a primit numele de „comentariu”. Dar toţi aceşti servitori ştiau bine care era treaba lor oficială – şi anume ştirile, şi ce era distracţie – opiniile personale. Pe scurt: Mass-media a început să se înţeleagă ca heralzi şi cronicari, ca păstrători ai valorilor democratice şi uneori ca (foarte) apreciaţii bufoni ai ţării noastre. Astfel încât ei s-au auto-intitulat cu mândrie A Patra Putere, cu toate că acest lucru nu stătea deloc aşa scris în Constituţie.

Cam asta ar fi frumoasa fabulă despre epoca de aur a democraţiei, când totul mai era încâ atât de simplu. Guvernul conducea ţara, opoziţia era mereu împotrivă, curţile de justiţie aplanau toate conflictele, iar presa aducea la cunoştinţa publicului »all the news that fit to print« (aşa sună celebrul moto care tronează pe prima pagină a New York Times), pentru ca acesta să ştie cum mai stau treburile. Dar cum arată realitatea astăzi? Pardon, greşeală de formulare: cum decurge dezbaterea cu privire la realitate astăzi? Partide în plină criză, guverne care instrumentalizează mass-media. Mass-media oferă un potpuriu de ştiri, opinii şi divertisment; ea nu mai este interesată decât de cote de audienţă. La ora asta domneşte „jurnalismul pe bani”, politicienii vorbind chiar despre un „jurnalism de troacă”. Mass-media prezintă astăzi numai ştiri despre persoane, spectacole şi scandaluri, ea vorbeşte despre ceea ce astăzi este considerat a fi politică simbolică, nu şi despre lumea reală în care trăim. Mass-media şi-a păstrat redacţiile de ştiri, acestea trebuie să contribuie cu propria cotă de „infotainment”. Justiţia îi urmăreşte pe toţi fără nici un rezultat sau dă verdicte neesenţiale. Publicul este manipulat sau luat peste picior de toată lumea. Nu mai lipseşte mult până când toţi vom deveni asemenea lui »Mr. Chance« din acel film celebru, care credea că schimbând posturile de televiziune va putea şterge toate situaţiile neplăcute care se întâmplă în lumea reală.

Care este morala acestei poveşti? Să nu ai încredere în vechile fabule! Şi nici în poveştile în care presa apare ca servitor şi nici în cele în care ea devine a patra putere în stat, o portavoce a cetăţenilor de rând. Nimic din acestea nu a existat vreodată (…). Totul a fost întotdeauna cu mult mai complicat. La fel de neîncrezători trebuie să fim şi faţă de unele noi mituri ştiinţifice care vorbesc despre viitoarea putere multimedia sau despre politica fractală din cyberspace a CNN-ului şi a lui Berlusconi. O simplă privire în istoria mass-mediei arată că nici măcar Bismarck nu s-a comportat cu mai multă virtuozitate în ceea ce privea manipularea mass-mediei şi că Machiavelli a anunţat toate acestea în »Principele« său.

(…) Politica simbolică nu este nimic nou (…). Aş dori totuşi să vă îndrept atenţia pe numărul mare de schimbările concrete şi mici, dar importante. Pentru că revoluţiile adevărate sunt cu mult mai rare decât cred protagoniştii acestora. Ce se întâmplă de fapt între partide, mass-media şi public?

[din: Ulrich von Alemann, Parteien und Medien, în: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, Bonn BpB 1997]

Patru modele

Întrebarea de bază este următoarea: Cine decide ce se va afla pe agenda politică? Partidele, mass-media sau publicul?

TOP-DOWN Modelul top-down pleacă de la ipoteza că actorii politici din cadrul partidelor şi guvernelor influenţează prin deciziile lor lumea reală, înregistrând feed-backul populaţiei şi elaborând pe baza acestuia ordinea politică a zilei, pentru a o da mai apoi mai departe către mass-media care, la rândul ei, o prezintă publicului larg.
MEDIOCRAŢIE Modelul mediocraţiei implică faptul că mass-media este o parte esenţială din procesul de formare a opiniei publice, putând influenţa astfel şi programul politic. Mass-media înregistrează reacţiile populaţiei la deciziile politice din viaţa reală şi le refractează atât asupra lumii politice, cât şi asupra publicului.
BOTTOM-UP Modelul bottom-up postulează că publicul — cetăţenii, alegătorii, opinia publică, poporul etc. — este cel care înregistrează problemele din lumea reală, influenţând astfel opinia publică şi astfel şi mass-media. Publicul este cel care îşi imprimă, atât direct cât şi indirect, opiniile asupra deciziilor luate de politicieni şi partide asupra mass-mediei.
BIOTOP Modelul biotop pleacă de la ipoteza strânsei interdependenţe dintre oamenii politici şi mass-media, publicul având doar un rol de spectator.

Postat de pe data de 29 aug., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 2,714 ori.

12 Raspunsuri pentru “Partidele şi mass-media”

  1. Lia spune:

    Domnule Masca,excelenta intentia.Din pacate,contrar evidentelor ,presa noastra ,prin reprezentantii ei cei mai de seama (sic) se sustine a fi portavocea dreptatii .Atata falsitate si disimulare nu cred ca exista in alte domenii .Felicitari,aveti o minte brici!! (acuma Giurgea zice ca sunt angajata dumneavoastra,stiti ca laude numai el are voie sa primeasca.Vai ,cum mi-am permis,oare??Mi-e frica de el….)

    • Adrian Giurgea spune:

      penibilo

      • Raluca spune:

        Vezi ca daca nu vorbesti frumos esti data afara si de pe blog !

      • pixel spune:

        comentariu moderat de Dan Mașca.

        Nu inteleg acest comportament deviant in care toti cei care nu il elogiaza pe MARELE ZIARIST, stalpul dreptatii si al deontologiei, sunt PENIBILI.

        • Adrian Giurgea spune:

          nelutu, daca te-ai desprinde putin si ai citi obiectiv ai vedea ca am dreptate sa spun ca cineva e penibil dupa un asemenea text. de ce? pentru ca ceea ce a pus Lia in paranteze o face penibila. sau a vrut sa fie spirituala? n-am inteles… cat despre lasitatea ta, nu cred ca trebuie sa vorbesc…

    • ioana sandu spune:

      Ce se intelege din povestea Liei:
      1.ca nu ii plac jurnalistii din opozitie, mai ales cand acestia isi asuma atitudinea;
      2.ca ar vrea un post in firma administrata de Dan Masca.
      Insa, cum Dan Masca are „o minte brici”, speram sa aprecieze tocmai jurnalismul asumat al opozitiei. In privinta angajarii Liei, lasam persoanele in cauza sa hotarasca.

      • Lia spune:

        Din pacate jurnalismul lui Giurgea este de „o pozitie”,nu de opozitie.Ma rog,daca tie iti place ,treaba ta…

  2. ioana sandu spune:

    Modelul TOP-DOWN functioneaza de multe mii de ani. De ce va incurcati in intrebari inutile?

  3. ioana sandu spune:

    Dar apropos de presa: unde-o fi dom’le Catalin Heghes? Ca nu l-am mai citit de mult!

Leave a Reply to pixel