sunt în stație. aștept precaută un autobuz. nu-mi place maxi-taxi. pt că autobuzul nu vine, urc totuși într-un microbuz. aproape gol – dimineață, margine de oraș, explicabil. mă așez plină de griji pe o banchetă. Soioasă, soioasă, soioasă! și ruptă pe alocuri. haina mea nouă suferă. o mint că o duc la curațat. și blugii scâncesc. pe ei îi spăl sigur. da’chiar, cât costă curățatul unui scaun? la cât se zgârcesc ăștia de la siletina? mm, nu cred că banchetele ar rezista. sunt prea rupte. auzisem că un scaun remaiat costă 100 de lei. da’ prețu’ e vechi…
privirea-mi alunecă pe geam. Ce toamnă frumoasă! Cu soare și frunze colorate. Uite și-o gradină.
între timp, microbuzul se umple. cu oameni în vârstă ce ies la ale lor. îi invidiez pt că pot să se plimbe. au timp. griji, nu prea. uneori vorbesc. sunt mai liberi decât mine. și par sănătoși. cu haine de la second-hand, dar foarte curați. fiecare în felul său, încearcă să se țină bine. nu se lasă. au trăit greu și ce-o mai fi, se va vedea. am gânduri amestecate. îi respect, îmi plac, ar trebui să pun mai mult preț pe mine, să fiu mai indiferentă la toate prostiile, uite că ei pot. mi-e cam ciudă.
mă trezesc și cedez locul. ochii mi s-au lipit de piatra roșie a unui cercel (demodat, dar frumos). femeia se miscă și piatra o dată cu ea. jucauș. continui să gândesc la mine: mă simt rigidă și îmbătrânită. ei, lasă, sunt eu stresată acum, dar o să-mi treacă. despre salarii nu se aude nimic. ramân la 880 de lei. mda. privesc din nou pe geam. Ce frumos e-afară! E suuper toamna asta! microbuzul e plin, plin. toate femeile astea n-au de lucru. și ce multe sunt. femeia cu cercei rosii nu mai e, dar sunt altele. sănătoase și vesele! Ce zicea la radio? Câți pensionari și câți oameni activi? Trebuie că sunt tare mulți. Numai la mine pe scară sunt cinci. Și noi, ceilalți trebuie să … cum era flash-u’ala: copiii generației acesteia vor trăi mai mult decât parinții lor.
Imediat, stația mea. trebuie să cobor, îmi dați voie, vă rog!
Aiurită, ajung pe trotuar. E rece. Ce-o fi cu mine? Doar eu iubesc bătrânii. Am iubit foarte mult pe bunica mea și de-atunci am un sentiment cald pentru toți.
Inexplicabil, mă gândesc la șefa mea. Inflexibilă, plină de șopârle, trage toate sforile. Te ceartă, te-nvrăjbește, te prostește tot timpul. plină de șopârle. te ceartă. te-nvrăjbește. te prostește. și trage toate sforile.
AȘA OR FI TOȚI ȘEFII? DE LA TOATE NIVELURILE?
Articol scris de Ioana Sandu
MAXI-TAXI
sunt în stație. aștept precaută un autobuz. nu-mi place maxi-taxi. pt că autobuzul nu vine, urc totuși într-un microbuz. aproape gol – dimineață, margine de oraș, explicabil. mă așez plină de griji pe o banchetă. Soioasă, soioasă, soioasă! și ruptă pe alocuri. haina mea nouă suferă. o mint că o duc la curațat. și blugii scâncesc. pe ei îi spăl sigur. da’chiar, cât costă curățatul unui scaun? la cât se zgârcesc ăștia de la siletina? mm, nu cred că banchetele ar rezista. sunt prea rupte. auzisem că un scaun remaiat costă 100 de lei. da’ prețu’ e vechi…
privirea-mi alunecă pe geam. Ce toamnă frumoasă! Cu soare și frunze colorate. Uite și-o gradină.
între timp, microbuzul se umple. cu oameni în vârstă ce ies la ale lor. îi invidiez pt că pot să se plimbe. au timp. griji, nu prea. uneori vorbesc. sunt mai liberi decât mine. și par sănătoși. cu haine de la second-hand, dar foarte curați. fiecare în felul său, încearcă să se țină bine. nu se lasă. au trăit greu și ce-o mai fi, se va vedea. am gânduri amestecate. îi respect, îmi plac, ar trebui să pun mai mult preț pe mine, să fiu mai indiferentă la toate prostiile, uite că ei pot. mi-e cam ciudă.
mă trezesc și cedez locul. ochii mi s-au lipit de piatra roșie a unui cercel (demodat, dar frumos). femeia se miscă și piatra o dată cu ea. jucauș. continui să gândesc la mine: mă simt rigidă și îmbătrânită. ei, lasă, sunt eu stresată acum, dar o să-mi treacă. despre salarii nu se aude nimic. ramân la 880 de lei. mda. privesc din nou pe geam. Ce frumos e-afară! E suuper toamna asta! microbuzul e plin, plin. toate femeile astea n-au de lucru. și ce multe sunt. femeia cu cercei rosii nu mai e, dar sunt altele. sănătoase și vesele! Ce zicea la radio? Câți pensionari și câți oameni activi? Trebuie că sunt tare mulți. Numai la mine pe scară sunt cinci. Și noi, ceilalți trebuie să … cum era flash-u’ala: copiii generației acesteia vor trăi mai mult decât parinții lor.
Imediat, stația mea. trebuie să cobor, îmi dați voie, vă rog!
Aiurită, ajung pe trotuar. E rece. Ce-o fi cu mine? Doar eu iubesc bătrânii. Am iubit foarte mult pe bunica mea și de-atunci am un sentiment cald pentru toți.
Inexplicabil, mă gândesc la șefa mea. Inflexibilă, plină de șopârle, trage toate sforile. Te ceartă, te-nvrăjbește, te prostește tot timpul. plină de șopârle. te ceartă. te-nvrăjbește. te prostește. și trage toate sforile.
AȘA OR FI TOȚI ȘEFII? DE LA TOATE NIVELURILE?
Articol scris de Ioana Sandu
no,parca e mai ok acum
bravo
Dubele sunt pentru transport cartofi, morti si raniti. Nicidecum pentru transport persoane. Niciun oras european nu are asemenea mijloace de transport in comun. Niciun primar dintr-un ors european nu isi permite sa isi supuna cetatenii la asa ceva.
Sa speram la mai bine!