Da, în plin bum economic, pe vremea când şi târgumureşenii de rând aveau bani, Dorin Florea atrăgea atenţia că centralele de apartament sunt „bombe cu ceas” şi clama interzicerea în curând a acestora pentru că poluează şi avertiza târgumureanul dornic de debranşare că va plăti mult mai mult decât la încălzirea centralizată. Mai simplu spus, primarul s-a opus vehement debranşărilor. A venit însă anul 2010, un an în care mulţi târgumureşeni au intrat în starea de hibernare să nu spun că aproape au ajuns să îşi mănânce de sub unghii ca urmare a crizei care a lovit mapamondul. Primarul Dorin Florea nu ţine cont de asta şi, împreună cu consilierii săi, hotărăsc debranşarea forţată a multor târgumureşeni care nici până astăzi nu au montate sistemele de încălzire în apartamente. De ce? Pentru că nu au bani. Pentru că, atunci când au avut ei bani şi au vrut să o facă, nu li s-au dat avize, autorizaţii… Ştim cu toţii povestea. Credeam însă că este o situaţie singulară şi nu se va repeta, însă astăzi am constatat cu stupoare că primarul Dorin Florea continuă să fie defazat sau, de ce nu, să joace aria defazării cu seninătate. Astfel, după ce ani la rând, mă repet, în plin bum economic, a fost acuzat că ţine departe de oraş investitorii, Dorin Florea vrea să îi aducă acum, în plină criză, la Târgu-Mureş. Şi vrea să le pună la dispoziţie teren pentru a începe producţia. E vorba de vreo 12 hectare de teren care ar urma să fie puse la dispoziţie de oraş investitorilor care vin să producă la Târgu-Mureş. Iar investitorii ar urma să plătească doar 1 leu pentru terenul pe care ar urma să îl ocupe. Primarul este gata să se războiască pentru acest deziderat cu inspectorii Curţii de Conturi sau cu toţi cei care ar urma să-i conteste demersul. Până să spună asta primarul, eram chiar încântat că, în sfârşit, oraşul se deschide adevăratelor oportunităţi de afaceri. Când am auzit că se va bate şi cu cei de la Curtea de Conturi mi-am pus întrebarea simplă: cui profită războiul sau dezideratul lui Florea? Atât cel cu centralele, cât şi cel de acum cu terenul? De ce nu s-a făcut acest pas acum doi ani? Sau patru? De ce vrea Dorin Florea investitori abia acum? La fel cum mă întreb de ce abia în acest al treilea şi poate ultim mandat primarul a simţit gustul proiectelor europene?! Nu pot da un răspuns, dar sunt sigur că, dată fiind defazarea de care a dat dovadă, precum şi experienţele negative din trecut şi apetitul unor firme portocalii pentru afaceri, această iniţiativă a lui Dorin Florea, deşi lăudabilă dintr-un anume punct de vedere şi, în ciuda faptului că ar putea aduce bani necesari dezvoltării oraşului în vremuri de criză, va parca obligatoriu la DNA. Părerea mea.

În rest, să sperăm că parcarea subterană din centru nu rămâne la staiu de studiu de fezabilitate, iar drumul de ocolire va elibera în cele din urmă centrul oraşului de traficul infernal din zilele ploioase când târgumureşenii parcă au uitat cum se conduce o maşină…

Florea joacă aria defazării. Cui îi profită?

Postat de pe data de 23 nov., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 4,243 ori.

6 Raspunsuri pentru “Florea joacă aria defazării. Cui îi profită?”

  1. Andrei spune:

    Fain comentariul.Eu cred ca primarul in functie, dupa ce a anuntat c amai vrea un mandat si-a notat pe o foaie o serie de „vrajeli” si a iesit cu ele ca sa vada lumea ce descurcaret e el.
    In continuare am sa sustin, cum pot si unde pot, faptul ca administratia locala este total defazata. Si am sa preiau acest termen ;). Asta pentru ca orasul nostru a ramas printre ultimele la capitolul centuri ocolitoare (asta cu toate ca la putere e PDL, asta ca sa vedeti ce tare e Florea la nivel central in PDL) oamenii fac frig, dar avem festivaluri si echipa de Liga I. Adica mai vulgar spus, suntem rupti in cur si ne luam tichie cu margaritare.
    PS. Ultima achizitie a Primariei Tg Mures, in zona Vlaea Rece s-au montat cativa stalpi din inox pentru a delimita sensurile de circulatie de pe Calea Sighisoare. Stiti cu cat a cumparat primaria din banii nostri un stalp din asta? Cu nu mai putin de 2.200 de lei. 🙂

  2. maria spune:

    afacerile conducerii portocalii (defazate) au la baza calculele prin care se vor sifona bani pentru buzunare proprii si pentru campania electorala; nimic nu e intamplator in activitatea acesteia; cat despre DNA…

  3. rupt in cur spune:

    Dragilor pe ei i-am votat, cu ei defilam… Caci da, vai de mine, comunism nu mai vrem sau stiu eu ce altceva…
    Domnu’ Masca, felicitari! Echipa Dvs. preferata a mai primit ceva banuti si nu putini. La nivelul Dvs. intelectual nu pot sa imi imaginez cum puteti intra pe acel stadion. No problem… eu ocolesc de cativa anisori, zilnic gropile imense de pe strada mea… adica straduta mea pt. ca mai mult de 20 m, nu are… De i-as zice asta austriacului de florea & co ar zice ca-s ungur sau cetatean de franare…

    • Dan Mașca spune:

      Echipa mea preferata este U CLUJ. In rest sunt de acord cu tine ca banii sunt risipiti in Romania in general si in cazul Tirgu Muresului in particular. Se vede cit de roza este situatia noastra datorita acestei risipe.

  4. anomim spune:

    invidia asta a unora e maaaare…si de ce oare?? pentru ca Dorin chiar a reusit sa faca ceva cu orasul acesta si din orasul acesta…nu doar simple promisiuni si vorbe’n vant in campanii…
    sincer m’am saturat de acest blog, pe care il credeam unul serios…nu cu tot felul de palavrageli fara sens….dar mai bine tac si nu mai ascult sau citesc aceste articole realizate de invidiosi si de oameni care nu au facut nimica pt acest oras.

    • Dan Mașca spune:

      Anonim, daca te-ai saturat iti recomand sa schimbi blogul 😉
      Nu este bine cind avem unanimitate de laude la adresa unei persoane ,care nu a facut nimic special, si-a facut meseria, conform fisei postului, functie pentru care oamenii l-au votat cu majoritate simpla de voturi.
      Nu cred ca stii ce au facut oamenii din spatele acestui blog si ar fi bine sa vii cu argumente cind lauzi pe cineva 😉

Leave a Reply to Dan Mașca