Dacă o firmă ce are printre obiectele de activitate automatizările ar vrea să facă bani rapid pe piaţa românească, s-ar putea gândi la o soluţie la următoarea problemă: În România, vrem să implementăm, cu chiu, cu vai, sistemul de colectare selectivă a deşeurilor care e atât de larg răspândit şi eficient pentru mediu (dar şi pentru economie, civilizaţie iar colateral pentru cultura civică) în toate ţările niţel mai vestice decât a noastră.  Totuşi, popor conservator şi sceptic din fire, românii-s puţintel mai indispuşi la un efort suplimentar în menaj – din moşi-strămoşi, au adunat la un loc resturile şi, în genere, cam tot ce nu mai era de folos prin habitatul lor şi le-au vârât la containăr. Pe toate, la un loc: restul de tocană de miel peste cotorul de hârtie igienică, bateriile expirate ale lanternei înmuiate în untura de pe fundul borcanului spart, cutia de carton în care a venit pachetul prin poştă umplută cu pungile ce conţineau nasturi, restul de vopsea cu care s-a vopsit gardul ş. a. m. d.

E şi cel mai simplu, şi cel mai logic, să faci aşa. Iată însă că sistemul de import îi pune pe români la grea misie selectivă: fiecare bucăţică de gunoi trebuie adunată pe categorii. S-a terminat cu „coşul unic”, ghiveci urât mirositor pe care îl legăm iute la vârf când dă pe-afară şi-l slobozim pe ghena blocului. Răsar, ca ciupercile, prin cartierele noastre idilice, arătări viu colorate, precum figurinele sau „utilajele” din curţile grădiniţelor ori din parcurile pentru copii. N-au însă decât forme şui, amintind de nişte replici super-sized ale unor cutii de iaurt sau de lapte condensat şi, culmea, nişte guri de intrare cu semnalizări scrise prin care nu poţi băga chiar orice şi oricum… Sau când ai tu chef.

Problematic, deci. Dilematic. Pe alocuri, chiar enervant.

Hai să vedem soluţia, care ar include, să mă corecteze specialiştii de rigoare, partea ei de SF. Firma de automatizări X inventează şi brevetează un sistem comandat electronic, asistat de un microcomputer (sau de mai multe, după caz), capabil să recunoască, după ce au fost introduse într-o „antecameră”, un fel de „purgatoriu” toate deşeurile, la un loc. Aşa cum îi place românului să le pună la coş. Sistemul decide, scanând cu raze x, de pildă, cărei categorii îi aparţine fiecare component al sacului de gunoi. Sortează şi direcţionează spre unul dintre cele trei locuri prestabilite de colectare hârtia, plasticul şi sticla. Iar în final printează, ca un ATM, un raport, pe o ţidulă. Ca subiectul-depunător să ştie, pentru evidenţa lui contabilă: La ora de, am aruncat: 7 sticle de bere, 6 cutii de lapte (pliate după desen) şi 3 pet-uri de Cola, cu tot cu capace. Iar cetăţeanul poate pleca acum fericit, băgând inclusiv hârtia nou-rezultată şi dusă acasă nevestii – într-un coş destinat hârtiei, peste 3 zile.

Complicat şi costisitor, nu? Chiar ilar. Şi ar putea fi inutil, întregul SF automatic de mai sus dacă ne-am putea dezbăra de o meteahnă şi o comoditate veche şi am fi dispuşi să ne sacrificăm câteva minute în plus pentru a vedea ce şi unde strângem, dintre rămăşiţele menajere, înainte de a le duce la coş. Ah, şi dacă ne-am aloca totuşi nişte bani, ca subdiviziuni ale leului, zic, suplimentar pentru trei săculeţi de gunoi în loc de unul singur…

Dumitru-Mircea BUDA

SCIENCE FICTION ŞI COLECTARE SELECTIVĂ

Dacă o firmă ce are printre obiectele de activitate automatizările ar vrea să facă bani rapid pe piaţa românească, s-ar putea gândi la o soluţie la următoarea problemă: În România, vrem să implementăm, cu chiu, cu vai, sistemul de colectare selectivă a deşeurilor care e atât de larg răspândit şi eficient pentru mediu (dar şi pentru economie, civilizaţie iar colateral pentru cultura civică) în toate ţările niţel mai vestice decât a noastră.  Totuşi, popor conservator şi sceptic din fire, românii-s puţintel mai indispuşi la un efort suplimentar în menaj – din moşi-strămoşi, au adunat la un loc resturile şi, în genere, cam tot ce nu mai era de folos prin habitatul lor şi le-au vârât la containăr. Pe toate, la un loc: restul de tocană de miel peste cotorul de hârtie igienică, bateriile expirate ale lanternei înmuiate în untura de pe fundul borcanului spart, cutia de carton în care a venit pachetul prin poştă umplută cu pungile ce conţineau nasturi, restul de vopsea cu care s-a vopsit gardul ş. a. m. d.

E şi cel mai simplu, şi cel mai logic, să faci aşa. Iată însă că sistemul de import îi pune pe români la grea misie selectivă: fiecare bucăţică de gunoi trebuie adunată pe categorii. S-a terminat cu „coşul unic”, ghiveci urât mirositor pe care îl legăm iute la vârf când dă pe-afară şi-l slobozim pe ghena blocului. Răsar, ca ciupercile, prin cartierele noastre idilice, arătări viu colorate, precum figurinele sau „utilajele” din curţile grădiniţelor ori din parcurile pentru copii. N-au însă decât forme şui, amintind de nişte replici super-sized ale unor cutii de iaurt sau de lapte condensat şi, culmea, nişte guri de intrare cu semnalizări scrise prin care nu poţi băga chiar orice şi oricum… Sau când ai tu chef.

Problematic, deci. Dilematic. Pe alocuri, chiar enervant.

Hai să vedem soluţia, care ar include, să mă corecteze specialiştii de rigoare, partea ei de SF. Firma de automatizări X inventează şi brevetează un sistem comandat electronic, asistat de un microcomputer (sau de mai multe, după caz), capabil să recunoască, după ce au fost introduse într-o „antecameră”, un fel de „purgatoriu” toate deşeurile, la un loc. Aşa cum îi place românului să le pună la coş. Sistemul decide, scanând cu raze x, de pildă, cărei categorii îi aparţine fiecare component al sacului de gunoi. Sortează şi direcţionează spre unul dintre cele trei locuri prestabilite de colectare hârtia, plasticul şi sticla. Iar în final printează, ca un ATM, un raport, pe o ţidulă. Ca subiectul-depunător să ştie, pentru evidenţa lui contabilă: La ora de, am aruncat: 7 sticle de bere, 6 cutii de lapte (pliate după desen) şi 3 pet-uri de Cola, cu tot cu capace. Iar cetăţeanul poate pleca acum fericit, băgând inclusiv hârtia nou-rezultată şi dusă acasă nevestii – într-un coş destinat hârtiei, peste 3 zile.

Complicat şi costisitor, nu? Chiar ilar. Şi ar putea fi inutil, întregul SF automatic de mai sus dacă ne-am putea dezbăra de o meteahnă şi o comoditate veche şi am fi dispuşi să ne sacrificăm câteva minute în plus pentru a vedea ce şi unde strângem, dintre rămăşiţele menajere, înainte de a le duce la coş. Ah, şi dacă ne-am aloca totuşi nişte bani, ca subdiviziuni ale leului, zic, suplimentar pentru trei săculeţi de gunoi în loc de unul singur…

Dumitru-Mircea BUDA

Postat de pe data de 9 dec., 2010 in categoria Civism, Educație. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,026 ori.

3 Raspunsuri pentru “SCIENCE FICTION ŞI COLECTARE SELECTIVĂ”

  1. Godfather D spune:

    Nota 10

  2. Mircea spune:

    Din nefericire, noi am invatat „dragostea de tara” ca pe o notiune abstracta, buna de scos pe gura cu ocazia marilor sarbatori (multe artificiale). Nu ne-a spus nimeni nci inainte, nici dupa ’89 ca sentimentul nu este gargara, si chiar trebuie sa faci ceva, mic, usor, DAR ZILNIC, daca vrei sa nu iti condamni COPII ! In Occident, daca nu ai pus la poarta resturile sortate, nu ti se ridica gunoiul, pentru ca AI INCALCAT CLAUZELE CONTRACTULUI! La noi, ar mai trebui date calificative, lipite pe portile „cetatenilor”: „1.CETATEAN, 2. PE CALE DE DEVENIRE, 3. NEAM DE TRAISTA! Nu de alta, dar multi, merita !

    • Stefan D spune:

      In occident chiar primesti amenda daca gresesti, iar in unele tari platesti doar gunoiul menajer, ceea ce te indeamna sa il sortezi si din ratiuni economice
      Mai sunt si peturile, cutiile, sticlele returnabile pe care primesti banii inapoi daca le bagi intr-un aparat „SF”, defapt primesti un bon pe care il poti folosi la cumparaturi sau il schimbi in cash.
      lege-infrastructura-amenzi …si se va schimba si mentalitatea

Leave a Reply to Godfather D