După cum probabil știați, domnul Tokes Laszlo și-a dorit foarte mult să ajungă vicepreședinte al Parlamentului European (PE), pentru ca din acea postură să decreteze cumva autonomia maghiarilor din Transilvania. Un mic amănunt de consemnat ar fi că a fost ales în această funcție în iunie anul curent, iar de atunci până acum vă las singuri să vedeți cam ce-a izbutit.

Un grup de jurnaliști din grupul Intact între care Radu Tudor și Victor Ciutacu au trimis Comisiei de Petiții a PE o solicitare de demarare a procedurii de infringement împotriva României pe motivul includerii în strategia națională de apărare a riscului reprezentat de presă.

Ca răspuns, domnul europarlamentar Teodor Stolojan a trimis aceleiași comisii a PE stenogramele discuțiilor dintre domnul-mogul Sorin Ovidiu Vântu și o parte din angaajații săi.

Sunt trei exemple de dată relativ recentă sau, în cazul ultimelor două, de dată foarte recentă, despre ce a înțeles românul din ceea ce înseamnă competențele Parlamentului European. Competențe care sună în felul următor, citând tocmai de pe site-ul sus-numitei instituții:

Competenţa legislativă

Parlamentul European împarte competenţa legislativă cu Consiliul Uniunii Europene. El are deci puterea de a adopta legi europene (directive, regulamente etc.). De asemenea, poate accepta, modifica sau respinge conţinutul legislaţiei europene.

Codecizie

Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (1992) şi a fost extinsă şi eficientizată prin Tratatul de la Amsterdam (1999). Codecizia a devenit procedura legislativă ordinară, acordând astfel aceeaşi importanţă Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii (de exemplu: transport, mediu şi protecţia consumatorilor). Două treimi dintre legile europene sunt adoptate în comun de către Parlamentul European şi Consiliu.

Competenţa bugetară

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte, în fiecare an, cheltuielile şi veniturile acesteia. Procedura de examinare şi apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârşitul lunii decembrie.

Competenţa de control

Parlamentul European deţine o importantă competenţă de control a activităţilor Uniunii Europene. Parlamentul European exercită un control democratic asupra Comisiei; există, de asemenea, un anumit control parlamentar al activităţilor Consiliului.

Mai multe detalii, aici.  

Traducerea în românește a Parlamentului European

Postat de pe data de 3 dec., 2010 in categoria Civism. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 1,795 ori.

5 Raspunsuri pentru “Traducerea în românește a Parlamentului European”

  1. Grigo spune:

    Nu prea inteleg concluzia articolului…constientizez ca structura „mansardei” mele e usor precara, dar n-am prea inteles care este concluzia articolului.

  2. Romania este o ţară de poveste.

    O ţară in care nimic nu este ceea ce pare a fi.

    Credeti-ne, pe cuvant!

    La noi, in Romania:

    – Salariile cresc, scăzand

    – Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse

    – Medicamentele, gratuite, trebuie cumpărate

    – La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut

    – Trăim in frig plătind tot mai multă căldură

    – Plătim asistenţa medicală gratuită

    – Avem un preşedinte care spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se intamplă şi cu primul ministru!

    – Premierul ştie totdeauna ce vrea „romanul” fără să-l intrebe niciodată

    – Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari

    – Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte in fiecare zi

    – Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă

    – Fiecare ministru jură azi, cu mana pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă

    – Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%

    – intr-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000

    – Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, in fiecare clipă, telefonul

    – Libertatea presei este sfantă, de aceea ajung in stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale

    – S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite

    – S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor in plată al acestora cu circa 10%

    – Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea in plus a catorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru

    – Constituţia este respectată de guvernanţi prin incălcarea fiecărui paragraf al ei, sub indrumarea atentă a primului ministru care este doctor in drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!

    – Legile cele mai bune in Romania sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea

    – Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile in lupta impotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa

    – Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a fost desemnat de „flacăra violet”

    – O campanie electorală de cateva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane

    – Am fost o ţară fără premier două luni, avand concomitent in funcţie trei prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat

    – imprumuturile externe impovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adancesc şi mai grav criza

    – Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară

    – Am intrat in Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost

    – Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii

    – Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari

    – Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente

    – Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar invaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere

    – Turismul a cunoscut o creştere nemaiintalnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent

    – S-au luat măsuri hotărate de intărire a economiei prin desfiinţarea a cate 20 000 de intreprinderi lunar

    – Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 paini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o paine in fiecare zi

    – Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mancarea zilnică a romanului este adusă din alte ţări

    – Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? il plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se intamplă la fel

    – Construim in fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine

    – Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase intrucat le astupăm continuu cu asfalt

    – Oricare altă ţară cu atatea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!

  3. decebal traian remes spune:

    io zic so traduci si so publici!
    poate sint si alti care vor sa semneze cai adevarata
    si so publici intrun ziar american de ala foarte foarte mare (din care mai zic astia la tv una si alta) sau frantuzesc

  4. decebal traian remes spune:

    bine, io mam referit la Sergiu Astelean

Leave a Reply to decebal traian remes