Ce a fost şi ce a ajuns? Mai este Paştele ceea ce era cândva? Mai păstrează ceva din spiritualitatea unei transcendenţe ce pătrundea fiinţa prin fiorul sacrificiului? Un tremur a cărui pildă însufleţea spiritul omului şi-l readucea înapoi la partea umană a existenţei sale? Atunci când altruismul, generozitatea, mila ce creează dorinţa de a înfaptui binele, se întrepatrund cu credinţa, tradiţia şi propriile învăţături. Ce a mai rămas din toate acestea? Mai nimic. Lumina a ajuns să vină cu şalupa, cu avionul, (în curând va veni wireless) preoţii oficiază slujbele de Înviere prin toate locurile unde comanda comercială o cere, lumea se adună ca să nu fie împrăştiata, tinerii roiesc în cârduri, gureşi, de multe ori de-a dreptul nesimţiţi, politicienii negreşit stau în faţă să primească primii lumina caldă a voturilor. Ce să mai vorbim de televiziuni, unde toată această sărbătoare este îmbrăcată cu staniolul fals al unui comerţ deşănţat. Ca momente de mare încalzire spirituală acestea ne-au prezentat ca antreu curve, codoşi, actori de doi bani în stare de orice pentru nişte firfirei, prezenţi în cadrul unor emisiuni ce pot murdări găleata de gunoi. Apoi, în aşteptarea preamultînălţaţilor ierarhi ai bisericii, ne-a fost dat să auzim tot felul de comentarii. Şi în acest domeniu, ca în toate de altfel, s-au înmulţit în ultimul hal marii teoreticieni, analiştii şi grăitorii de mari adevăruri evanghelice.
Majoritatea celor credincioşi se duc la slujba de Înviere din credinţă, încercând să uite mizeriile de peste an, fariseismul, obida şi chiar crima, de orice fel o fi ea. Privesc în jur şi încearcă să nu bage în seamă toate aceste deşeuri, încercând să se concentreze pe marele mesaj al sacrificiului lui Hristos. Dar, din păcate, şi aceştia sunt molipsiţi de contorsionista mişcare a comercialului cu biserica şi politicul. Astfel încât acest triumvirat, cu folos împletit, ne arată cosiţele unei codane ce păzeşte traseul centurilor din mai toate oraşele. Totul e de vânzare. Chiar şi Dumnezeu a fost înlocuit în unele locuri de unul ca jiji becali, căruia preoţii îi oferă deja spaţiul larg şi celest al unui martir ce trebuie postat în panoplia marilor sfinţi.
Nu pot încheia fără să nu-mi vărs năduful şi pe modul în care, în timpul slujbei de Înviere, când credincioşii sunt preocupaţi de cele sfinte, indivizi a-i bisericii umblă printre oameni cu nişte cutii oribile în mâini şi te împing cu acestea, pur şi simplu, ca să te atenţioneze că trebuie să dai bani! Acest mod de a cerşi este sub demnitatea unui om ce crede că slujeşte biserica. Cu atât mai puţin pe Dumnezeu. Ce se alege de lumea aceasta ce şi-a ucis toate sărbătorile iar tradiţiile sunt trase în ţeapă de toţi trişorii? Noi toţi suntem din nou vinovaţi şi, se pare, nu vom pricepe că toţi cei cărora le dăm girul, la rândul lor, ne trag toţi în ţeapă.
Lumina vine pe stick!
Ce a fost şi ce a ajuns? Mai este Paştele ceea ce era cândva? Mai păstrează ceva din spiritualitatea unei transcendenţe ce pătrundea fiinţa prin fiorul sacrificiului? Un tremur a cărui pildă însufleţea spiritul omului şi-l readucea înapoi la partea umană a existenţei sale? Atunci când altruismul, generozitatea, mila ce creează dorinţa de a înfaptui binele, se întrepatrund cu credinţa, tradiţia şi propriile învăţături. Ce a mai rămas din toate acestea? Mai nimic. Lumina a ajuns să vină cu şalupa, cu avionul, (în curând va veni wireless) preoţii oficiază slujbele de Înviere prin toate locurile unde comanda comercială o cere, lumea se adună ca să nu fie împrăştiata, tinerii roiesc în cârduri, gureşi, de multe ori de-a dreptul nesimţiţi, politicienii negreşit stau în faţă să primească primii lumina caldă a voturilor. Ce să mai vorbim de televiziuni, unde toată această sărbătoare este îmbrăcată cu staniolul fals al unui comerţ deşănţat. Ca momente de mare încalzire spirituală acestea ne-au prezentat ca antreu curve, codoşi, actori de doi bani în stare de orice pentru nişte firfirei, prezenţi în cadrul unor emisiuni ce pot murdări găleata de gunoi. Apoi, în aşteptarea preamultînălţaţilor ierarhi ai bisericii, ne-a fost dat să auzim tot felul de comentarii. Şi în acest domeniu, ca în toate de altfel, s-au înmulţit în ultimul hal marii teoreticieni, analiştii şi grăitorii de mari adevăruri evanghelice.
Majoritatea celor credincioşi se duc la slujba de Înviere din credinţă, încercând să uite mizeriile de peste an, fariseismul, obida şi chiar crima, de orice fel o fi ea. Privesc în jur şi încearcă să nu bage în seamă toate aceste deşeuri, încercând să se concentreze pe marele mesaj al sacrificiului lui Hristos. Dar, din păcate, şi aceştia sunt molipsiţi de contorsionista mişcare a comercialului cu biserica şi politicul. Astfel încât acest triumvirat, cu folos împletit, ne arată cosiţele unei codane ce păzeşte traseul centurilor din mai toate oraşele. Totul e de vânzare. Chiar şi Dumnezeu a fost înlocuit în unele locuri de unul ca jiji becali, căruia preoţii îi oferă deja spaţiul larg şi celest al unui martir ce trebuie postat în panoplia marilor sfinţi.
Nu pot încheia fără să nu-mi vărs năduful şi pe modul în care, în timpul slujbei de Înviere, când credincioşii sunt preocupaţi de cele sfinte, indivizi a-i bisericii umblă printre oameni cu nişte cutii oribile în mâini şi te împing cu acestea, pur şi simplu, ca să te atenţioneze că trebuie să dai bani! Acest mod de a cerşi este sub demnitatea unui om ce crede că slujeşte biserica. Cu atât mai puţin pe Dumnezeu. Ce se alege de lumea aceasta ce şi-a ucis toate sărbătorile iar tradiţiile sunt trase în ţeapă de toţi trişorii? Noi toţi suntem din nou vinovaţi şi, se pare, nu vom pricepe că toţi cei cărora le dăm girul, la rândul lor, ne trag toţi în ţeapă.
