NU am mers la scoala si imi pare rau ca parinte ca nu am reusit sa ii ofer o tara in care sa fie liber . Te doare sufletul cind iti trimiti copilul intr-un loc in care nu ii face placere sa mearga, iar alternativa in orasul acesta nu prea ai in acest moment.

Asa zisii reformisti ai inchisorii educationale de la noi, de stinga si asa zisi de dreapta au facut o lege care zice la articolul 2 aliniatul 3 :

” Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a INDIVIDUALITATII umane, în formarea PERSONALITATII AUTONOME și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea șI dezvoltarea PERSONALA, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.”

Oamenii astia vorbesc de dezvoltare LIBERA si vroiau sa puna uniforme, vorbesc de libertate si vor sa stie unde si cum misca copilul la scoala. Vor libertate si pun camere video si control acces .

Le recomand stimabililor reformisti si parintilor care se multumesc cu putin si le ofera si mai putin copiilor lor prin nepasarea de zi cu zi sa urmareasca acest interviu recent cu  profesorul  Dr. Peter Gray de la Boston College :

Si sa ii cititi postarile din revista Psychology Today
http://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/201108/is-real-educational-reform-possible-if-so-how

A inceput scoala. Ne-am trimis copii la inchisoare?!?

Postat de pe data de 12 sept., 2011 in categoria Civism, Elevi. Poti urmari comentariile acestui articol prin RSS 2.0. Acest articol a fost vizualizat de 9,261 ori.

4 Raspunsuri pentru “A inceput scoala. Ne-am trimis copii la inchisoare?!?”

  1. anonim spune:

    Asa este. In ziua de azi scoala este inchisoare pentru copii. Nu e exagerare. In multe scoli ai violenta, manipulare, depersonalizare si alte nenorociri.

    Chiar si in alea „bune” e de cacat, ideile devin confuze, malformate, aiurite. Copilul stie si parintele stie si el inauntru (desi de obicei si parintii au fost spalati pe creier) ca e rau …

  2. anonim spune:

    pt sora mea care nu poate suporta de nici un chip nenorocirea asta numita scoala, incercam ceva fara frecventa.

    acu o suta de ani oamenii nu stiau cum sa faca sa trimita copii la scoala, acu o sa inceapa sa vada cum sa-i scape.

    distrustri mental multi parinti dau vina pe faptu ca ei nu au avut diplome si de asta le merge rau, fortand copii la chin. nu oameni buni, cauzele sunt complexe si nu simplutze.

  3. Dan Mașca spune:

    Dintr-un interviu din adevarul.ro :

    „Au existat pentru tânărul Constantin Bălăceanu Stolnici anii de şcoală?

    N-am făcut şcoală, am învăţat acasă. Am avut o institutoare foarte bună, domnişoara Liviana, extrem de instruită. Ne făcea programul didactic, să învăţăm să scriem, să citim istoria românilor, istoria judeţului Ilfov, a Bucureştiului, tot ce era în programă atunci. Mergeam cu maşina cu ea şi ne arăta punctele importante ale Bucureştiului, muzee, monumente. Aşa am cunoscut oraşul în copilărie.”

  4. anonim spune:

    oricum ati fost fost f norocos ca nu ati fost la scoala.

    e aproape la fel ca si cum ati fi evitat armata in timp de razboi aparand interesele altora.

    sau la fel ca si cum ati fi scapat de inchisoare pentru o crima necomisa.

Leave a Reply to anonim